Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Hriri Arabu SRL, din Costineşti, în insolvență. Decizia a fost contestată

ro

11 Mar, 2021 00:00 1963 Marime text
  • Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societății comerciale „La Hriri Arabu“ S.R.L, cu sediul social în Costineşti, județul Constanța. Decizia a fost luată la cererea Bere Băuturi Bucureşti S.A., prin administrator judiciar RTZ & Partners SPRL, în ședința din data de 09 februarie 2021. Decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.    
 
Prin deschiderea procedurii generale a insolvenţei, Tribunalul Constanța a desemnat provizoriu, prin tragere la sorţi, în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă Dovîncescu IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie fixă de 5000 lei fără TVA şi o cotă variabilă de 10% din fondurile obţinute în cadrul procedurii.
 
Tribunalul Constanța a dispus ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii.
 
„Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 24.03.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea și publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 13.04.2021. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 07.05.2021. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 19.04.2021, ora 12:00 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont“, se mai arată în decizia Tribunalului Constanța.
 
Deiciza magistraților a fost executorie, însă a putut fi atacată cu apel.
 
Ieri, 10 martie 2021, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța.
 
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 10 martie 2021, societatea comercială „La Hriri Arabu“ S.R.L, are sediul social în Costineşti, a fost înființată în 2015, asociatul unic fiind Hriri Yahya, născut în Republica Arabă Siria, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%.
 
Firma are ca obiect de activitate „Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
 
Situaţia financiară pe anul 2017
 
Profit - 252392 lei
Pierdere - 0 lei
Număr mediu de salariaţi: 3
Cifra de afaceri netă: 2.790.236 lei
 
Situaţia financiară pe anul 2018
 
Profit - 8619 lei
Pierdere - 0 lei
Numar mediu de salariati: 8
Cifra de afaceri netă: 3516821 lei
 
Situaţia financiară pe anul 2019
 
Profit - 104219 lei
Pierdere – 0 lei
Numar mediu de salariati: 7
Cifra de afaceri netă - 3386889 lei
 
Citește și
 
Cine controlează asociația și care sunt datoriile
Asociaţia Culturală „Mişcarea teatrală pentru educaţia tineretului“ a intrat în faliment!


Insolvența Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, amânată pentru luna iunie
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii