Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii reiau procesul privind falimentul clubului de rugby județean Farul Constanța

ro

02 Jul, 2020 00:00 2145 Marime text
  • S-a cerut intrarea în insolvență a RCJ Farul, pentru datorii către Finanțele Publice Constanța în valoare de aproximativ 120.000 de euro.

Judecătorii Secției a II-a Civilă din Tribunalul Constanța reiau cercetările specifice în dosarul în care Rugby Club Județean Farul Constanța a intrat în faliment!

Noul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 10 august.


De preciat că judecata fusese suspendată, ca urmare a decretului Decretul nr. 240/2020 emis de Preşedintele României privind starea de urgență.


Dosarul se află pe rolul Secției a II-a Civilă din Tribunalul Constanța din iulie 2018.

Pe data de 10 septembrie 2018, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în contradictoriu cu Rugby Club Județean Farul Constanța.

Drept urmare, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea Rugby Club Județean Farul Constanța și a desemnat provizoriu pe practicianul în insolvență Cabinet Individual de Insolvență Grecu Nicola, în calitate de administrator judiciar, cu un onorariu de 4.000 de lei, exclusiv TVA, și cota variabilă de 10% din fondurile obținute în beneficiul creditorilor.

Pe data de 10 iunie 2019, magistrații au dispus începerea procedurii falimentului debitorului Rugby Club Județean Farul Constanța. Pe cale de consecință, instanța a desemnat în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvență Cabinet Individual de Insolvență Grecu Nicola. Conform reprezentanților RCJ Farul Constanța, „s-a cerut intrarea în insolvență a RCJ Farul, pentru datorii către Finanțele Publice Constanța în valoare de aproximativ 120.000 de euro“.


Citește și:

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanța, în faliment! Procesul a primit cel de al 22-lea termen de judecată

Upetrom 1 Mai SA Ploiești, deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a intrat în faliment
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii