Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gemarco Industry Cum a intrat în insolvenţă una dintre firmele lui George Ivănescu, acţionar la compania de vinuri Murfatlar

ro

03 Apr, 2018 00:00 5073 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Buzău au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de societatea comercială Gemarco Industry SRL, cu sediul social în comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău. Societatea comercială anterior menţionată este condusă, potrivit Registrului Comerţului (consultat la data de 2 aprilie), de Gheorghe Zlotea, născut la data de 23 februarie 1970, în Curtea de Argeş, şi de George Ivănescu, născut la data de 12 octombrie 1964, în comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău, ultimul fiind acţionar la compania de vinuri Murfatlar.
 
Atât Gheorghe Zlotea, cât şi George Ivănescu sunt cercetaţi, alături de alte persoane, într-un dosar în care Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a anunţat că a descoperit o „fraudă de peste 613 milioane de lei în dosarul «grupul Euroavipo», instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cauză, pe data de 18 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a omului de afaceri George Ivănescu, acţionar la compania de vinuri Murfatlar.
 
Revenind la insolvenţa societăţii comerciale Gemarco Industry SRL, cu sediul social în comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău, instanţa de judecată a admis cererea debitorului SC Gemarco Industry SRL, prin administrator Gheorghe Zlotea, şi, în consecinţă, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitorul mai sus precizat. În faţa judecătorilor, oficialii Gemarco Industry SRL au arătat ca, în fapt, firma se află în stare de insolvenţă, din cauza insuficienţei fondurilor băneşti necesare plăţii datoriilor exigibile, şi că datoriile sale către diverşi creditori sunt în valoare totală de 716.459.113 lei, conform listei creditorilor principali: salariaţi – 250.995 de lei, bugetul de stat – 17.825.728 de lei; bugetul local – 112.901 lei şi creditori chirografari – 698.269.489 de lei.
 
Totodată, instanţa a luat act că Gemarco Industry SRL şi-a declarat intenţia de a depune un plan de reorganizare, astfel că magistraţii nu au decis dizolvarea societăţii şi nu au ridicat dreptul de administrare al acesteia, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
 
Tribunalul Buzău a desemnat ca administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă societatea Magister SPRL Filiala Timiş şi a fixat termenul-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 27 aprilie. Judecătorii din cadrul Tribunalului Buzău au stabilit următorul termen pentru data de 21 mai.
 
Potrivit unui comunicat al DGAF, instituţia „a realizat în septembrie 2014 verificări simultane la 38 de societăţi comerciale care au obiect de activitate producţia şi/sau comercializarea de alcool sau băuturi alcoolice“.
 
„În data de 10 septembrie 2014, structura centrală a DNA a fost sesizată cu privire la fapte ce sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale unor fapte sancţionate de legea penală în cazul dosarului «grupul Euroavipo», în urma analizelor de risc şi a acţiunilor operative desfăşurate de inspectorii Antifraudă. În urma investigaţiilor fiscale, inspectorii Antifraudă au identificat o schemă complexă de fraudare a bugetului general consolidat, prin intermediul căreia s-a cauzat un prejudiciu total de 613,48 de milioane de lei. De asemenea, în cadrul sesizării penale înaintate către DNA, au fost incluse şi indicii consemnate în raportul Direcţiei Generale de Integritate din cadrul ANAF, care au relevat faptul că funcţionari din cadrul ANAF au favorizat activitatea infracţională prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu“, conform Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
 
Instituţia de control anterior precizată a dat publicităţii şi „principalele practici ilegale identificate de inspectorii DGAF în timpul investigării dosarului «grupul Euroavipo»“.
 
Exemple date de DGAF: „Firme din cadrul grupului emit, pentru alte societăţi din acelaşi grup, facturi de valori substanţiale, care sunt fără suport economic real, cel mai adesea acestea fiind facturi de avans, pentru care se emit bilete la ordin ce au termene de încasare foarte îndepărtate (spre exemplu: anii 2020, 2021). (…) Se acumulează datorii la bugetul de stat, pe care reprezentanţii societăţilor urmăreau să le stingă prin compensarea cu TVA de rambursat. Ca urmare a acumulării datoriilor, societăţile intră în insolvenţă, de cele mai multe ori aceasta fiind solicitată de societăţi din cadrul grupului.
 
Administratorii/asociaţii/acţionarii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prin tranzacţiile artificiale, au provocat starea de insolvabilitate a persoanelor juridice debitoare. Există, astfel, dosare de insolvenţă la nivelul a patru tribunale: Bucureşti, Buzău, Constanţa şi Tulcea. Raţiunea insolvenţei societăţilor din grup este protejarea de executarea debitelor bugetare acumulate“.
 
„Un caz aparte“, spun oficialii DGAF, „îl reprezintă tranzacţiile efectuate între Euroavipo SA şi Oana Management SRL. Astfel, în perioada iunie - august 2014, Euroavipo SA a înregistrat facturi de avans mărfuri având ca furnizor pe Oana Management SRL“.
 
„Există suspiciunea rezonabilă că facturile de avans înregistrate de către Euroavipo SA, având ca furnizor pe Oana Management SRL, au la bază operaţiuni artificiale care nu au un conţinut economic, fiind utilizate pentru a evita impozitarea şi a obţine avantaje fiscale, constând în deducerea taxei pe valoarea adăugată (Euroavipo SA a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA). (…) De exemplu, Euroavipo SA a înregistrat o factură de cca 1 miliard de lei, reprezentând «contravaloare avans» pentru achiziţia unor bunuri, fără a preciza termenele de livrare a produselor. În plus, beneficiarul nu poate justifica din punct de vedere economic utilizarea acelor bunuri“, conform DGAF.
 
Citeşte şi:
 
Murfatlar şi DNA-ul Afacerile persoanelor încătuşate în dosarul „Euroavipo”

George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, a scăpat de controlul judiciar

Dosarul „Murfatlar“, „bombă“ de la DNA!
Mai mulţi vameşi din Constanţa, în colimatorul Anticorupţiei (document)


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii