Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Conturi a îngropat Regia. Salvarea RAJDP stă tot în mâinile Consiliului Judeţean Constanţa

ro

10 Mar, 2016 00:00 3157 Marime text

 
Dumitru Coiciu, directorul adjunct al RATC, va reprezenta Consiliul Judeţean Constanţa în Adunarea Generală a Creditorilor Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa. Insolvenţa RAJDP merge mai departe. Recent, a fost publicat tabelul preliminar al creanţelor, cu patru zile întârziere faţă de termenul-limită stabilit de instanţă, chiar în ziua în care era convocată Adunarea Creditorilor. Masa Credală este una generoasă - 71,92 de milioane de lei. Principalii creditori ai Regiei sunt Unicredit Leasing Corporation SA, cu 7,5 milioane de lei, Consiliul Judeţean Constanţa, cu 6,20 de milioane lei, şi Banca Transilvania, cu 5,31 de milioane de lei. CJ Constanţa mai figurează, de altfel, în tabel cu o creanţă sub condiţie în valoare de 13,95 de milioane de lei, ceea ce plasează instituţia în topul creditorilor.
 
Din datoria înviată de Fisc, administratorul judiciar a acceptat doar o fracţiune. 1,13 milioane de lei ca fiind creanţă certă, cu drept de vot, diferenţa de 19,97 de milioane de lei fiind admisă sub condiţie (fără drept de vot) deoarece face obiectul unor contestaţii care se judecă la Curtea de Apel Constanţa. Pe 8 martie, administratorul judiciar a publicat şi raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă. Potrivit documentului, cifra de afaceri menţionată de administratorul judiciar pentru anii 2012-2014 este mai mare decât cea oficială, afişată pe site-ul Finanţelor. În 2015, cifra de afaceri a scăzut din nou, ajungând la 16,91 de milioane de lei la finalul lunii noiembrie 2015. Tot atunci, RAJDP Constanţa înregistra pierderi de 10,92 de milioane de lei.
 
În ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul în primele 11 luni ale anului trecut, acestea au fost de 9,83 de milioane lei, mai mari decât în 2012 sau în 2013, ani cu rezultate financiare net superioare, ajungând să reprezinte 58,13% din cifra de afaceri, faţă de 29,19% în 2014 sau 10,83% în 2012. La momentul demarării insolvenţei, regia avea contracte în derulare în valoare totală de 46,19 milioane de lei, din care valoarea rămasă de executat se ridică la 34,96 de milioane de lei.
 
Aşa cum era de aşteptat, insolvenţa regiei s-a „datorat“ Curţii de Conturi. După ce Nicuşor Constantinescu s-a „străduit“ să ţină auditorii Curţii de Conturi departe de treburile Regiei, până la urmă, aceştia au pătruns în noianul cifrelor derulate de aceasta şi au putut constata numeroase nereguli în activitatea RAJDP, în special legate de modalitatea de alocare a banilor de la Consiliul Judeţean Constanţa către RAJDP. Dintre plăţile nelegale constatate de auditorii Curţii de Conturi de-a lungul anilor amintim că, în anul 2009, CJ Constanţa a plătit către RAJDP Constanţa, pentru executarea lucrării „DJ 222 M. Kogălniceanu - Cuza Vodă, 17,7 km (17,7 km) km 130+615-150+210“, în plus faţă de sumele aprobate prin HCJ nr. 379/2009, 1.420.540 de lei.
 
De asemenea, în anul 2010, CJ Constanţa a plătit regiei 23.403.528,90 de lei pentru întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene cu privire la care s-au constatat nereguli în modul de înregistrare în contabilitate a facturilor.

În anul 2011, RAJDP a facturat către CJ Constanţa lucrări de împădurire în valoare totală de 8.775.806,30 de lei, din care s-a plătit suma de 8.198.104 lei, şi lucrări de înfiinţare pepiniere în valoare totală de 2.081.708,60 de lei, din care s-a plătit suma de 1.129.841,04 lei. Pentru aceste lucrări nu au fost prezentate procese-verbale de recepţie finală, parţială sau la terminarea lucrărilor, se arată în raportul Curţii de Conturi.
 
Un an mai târziu, către RAJDP Constanţa s-ar fi făcut plăţi nelegale în două tranşe, în sumă totală de 1.239.987 de lei, cu titlu de achiziţie pomi fructiferi, fără documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor efectuate, precum şi o plată dublă la lucrări înfiinţare păduri în localitatea Independenţa, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu în sumă de 761.749 de lei.
 
De asemenea, ar fi fost efectuate plăţi cu titlu de subvenţii, fără documente justificative, în cuantum de 11.761.097 de lei, în baza HCJ nr. 313/07.08.2013, prin care a fost aprobată alocarea sumei de 25.000.000 de lei către RAJDP, în vederea ducerii la îndeplinire a programului cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pentru anul 2013.
 
„Aceste constatări fac şi obiectul unei plângeri penale depuse de Curtea de Conturi la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa“, se arată în raportul menţionat.
După ce administratorul judiciar a enunţat un set de 15 măsuri şi activităţi ce urmează a fi efectuate, acesta apreciază că, „deşi societatea se confruntă cu o situaţie economică dificilă, aceasta poate fi supusă unui plan de reorganizare cu şanse de succes prin aplicarea măsurilor prezentate, precum şi a altor măsuri care vor fi necesare pe parcursul desfăşurării planului de reorganizare a activităţii societăţii“.
 
Foarte interesant, dintre măsurile propuse de administratorul judiciar, se evidenţiază propunerea „reorganizării regiei ca societate comercială (…) prin cooptarea Consiliului Judeţean Constanţa ca asociat/acţionar, acesta urmând a participa la formarea societăţii prin aport de numerar vărsat în numerar“. Aşadar, salvarea RAJDP stă în mâna CJC, regie care, după resuscitare, va fi privatizată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii