Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:40 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creditorii SC Gilcor SRL, convocați în luna februarie. Decid onorariul administratorului judiciar

ro

02 Jan, 2017 16:49 2005 Marime text
As Insolv S.P.R.L. Constanţa, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC Gilcor SRL, conform Încheierii nr. 963 din data de 07.12.2016 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 8228/118/2016 în temeiul art.48 din Legea nr.85/2014 convoacă adunarea creditorilor debitorului.
 
Potrivit Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 23620/29.12.2016,  adunarea creditorilor va avea loc la sediul ales al administratorului judiciar de pe strada Ştefan cel Mare, nr. 35-37, incinta Centrului Comercial Casa Modei, etaj 2, pe data de 14.02.2017, ora 12.00.
 
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor bugetari şi a celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.  Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar, până în ziua și la ora fixată pentru exprimarea votului.  
 
Pe ordinea de zi sunt două puncte: confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului acestuia; prezentarea informaţiilor despre debitor.
 
Despre GILCOR SRL

 
Firma a fost înființată în anul 1995 și are sediul social în municipiul Constanţa, strada Griviţei, nr. 31. Capitalul social subscris de 100.000 lei, integral vărsat, este compus din 10.000 de părţi sociale. Asociat unic este Postică Costel. Administrator judiciar este  AS INSOLV SPRL.  GILCOR SRL se ocupă de fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii