Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creditorii Gold Consult SA, convocați în ședință Societatea care deține hotelului Laguna din Mamaia, în insolvență

ro

05 Jan, 2016 00:00 4208 Marime text
Maestro SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC Gold Consult SA conform Incheierii nr.683/06.11.2015 a Tribunalului Constanța pronunțată de judecatorul sindic în dosarul nr. 6701/118/2015, notifică intrarea în faliment în procedura simplificata a insolvenţei a debitorului, conform Încheierii nr.683/06.11.2015 a Tribunalului Constanța pronuntață de judecătorul sindic în dosarul nr. 6701/118/2015.
 
Potrivit Buletinului procedurilor de insolvenţă nr. 2340 din 28.12.2015, creditorii debitorului SC Gold Consult SA trebuie să procedeze la înscrierea la masa credala a acestuia prin depunerea cererii de admitere a creanței. Termenul pentru depunerea tabelului definitiv al creanțelor este 25.01.2016. Adunarea Creditorilor va avea loc în data de 05.01.2016, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din strada Dr. Aristide Caratzalli nr. 24, Constanța. Pe ordinea de zi au fost incluse următoarele puncte: desemnarea comitetului creditorilor, confirmarea lichidatorului judiciar şi stabilirea onorariului lichidatorului judiciar.

Despre GOLD CONSULT SA

Societatea deține hotelului Laguna din Mamaia, obiectiv situat pe malul Lacului Siutghiol, în apropierea Arenelor Tenis IDU. A fost înființată în anul 2005 și are sediul social în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia nr. 341 A. Capitalul social compus din 951 de acțiuni este deținut de Babinciuc Elena, cu 190 de acțiuni (25% din capitalul social), Babinciuc Vasile, cu 761 acţiuni (75% din capitalul social). Administratorul societății este Mihalcea Mirela-Camelia.
 
Babinciuc Elena apare în Grup Media Sud Company SRL, Grup Media Sud Holding SRL, Grup Millenium Security Internațional SRL, dar și în Sergio Sebastiani SRL – în prezent radiată și în Axxa Trei 2002 SRL, care se află sub incidența Legii nr. 85/2006. Elena Babinciuc este mama cunoscutului om de afaceri Cameliu Babinciuc.
 
Numele lui Babinciuc Vasile apare și în Elpida Oriental SA, Grup Media Sud Company SRL, Malibu Personal SRL, Trident Grup SRL.
 
Gold Consult SA este asociat persoană juridică în Elpida Oriental SA. În anul 2007, Gold Consult SA Constanţa a cumpărat Hotel Laguna din Mamaia, de la societatea H.I.G.Muntenia SRL, dar numărul de angajaţi raportaţi pentru ultimii ani (3 în 2011-2013 şi unul singur în 2014) demonstrează că de administrarea imobilului s-a ocupat altcineva. La 31 decembrie 2014, firma care deţine Hotel Laguna avea datorii totale de 25,30 milioane lei şi creanţe de 2,23 milioane lei, iar în casă şi conturi avea suma de 730 lei. Valoarea creanţelor este foarte mare şi depăşeşte veniturile pe întreg anul 2014, ceea ce înseamnă că sunt foarte vechi şi cu şanse mici de recuperare. Firma nu figurează cu datorii mari la bugetele de stat, acestea totalizând sub 25.000 lei la 30 septembrie 2015, situaţie oarecum firească în condiţiile în care există taxe pentru un singur angajat, iar la pierderile raportate probabil nu mai există nici TVA de plată.
 
Sursa foro : www.aquatravel.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii