Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune avocatul Dumitru Bunduc Dosarul în care se cere insolvența Asociației Eurocult, amânat pentru noiembrie

ro

12 Oct, 2021 14:32 2718 Marime text

Azi, la Tribunalul Constanța a avut loc primul termen în dosarul în care Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor solicită intrarea în insolvență a Asociației Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 09 noiembrie 2021.
 
Dumitru Bunduc, din cadrul Baroului București, avocatul Asociației Eurocult, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că noul termen a fost acordat din cauza „lipsei de procedură“, având în vedere că asociația și-a schimbat sediul.

Potrivit datelor furnizate de Registrul ONG, acesta fiind consultat la data de 12 octombrie 2021, Asociația Eurocult are sediul în municipiul Constanța, pe strada Bogdan Vodă.
 
Dosarul (6338/118/2021) a fost repartizat spre soluționare completului de judecată prezidat de Aida Iolanda Slate, judecător din cadrul Tribunalului Constanța.

Amintim că la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanța, reprezentanții Asociației pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor au informat că au de recuperat bani de la Asociația Eurocult, respectiv „remunerații restante datorate de către Asociația Eurocult pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele / concertele organizate“ și că „Asociația Eurocult nu și-a adus la îndeplinire de bună voie obligația de plată a remunerațiilor datorate titularilor de drepturi patrimoniale de autor“.
 
La rândul ei, Anamaria Tramundana ne-a declarat, în luna septembrie 2021, că va încerca să medieze situația cu Asociaţia pentru Drepturi de Autor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Acuzații și răspunsuri
Adara Tramundana ar putea fi trasă la răspundere pentru situația financiară a Asociaţiei Culturale Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului (documente)

 
Oficial!
Insolvență de răsunet la Tribunalul Constanța! Este vizată Asociația Eurocult, condusă de „Adara“ Tramundana

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii