Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Documente bilaterale în domeniul muncii şi securităţii sociale

ro

03 Mar, 2012 21:45 1258 Marime text

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România, doamna Claudia Boghicevici, şi omologul său din Republica Moldova, doamna Valentina Buliga, au semnat astăzi, în contextul şedinţei comune a celor două guverne, Aranjamentul administrativ de aplicare a Acordului în domeniul securităţii sociale dintre România şi Republica Moldova (Acord care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011), şi Protocolul de cooperare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova.
Doamna Claudia Boghicevici, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România, a subliniat importanţa semnării Aranjamentului Administrativ pentru aplicarea Acordului între România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, document care stabileşte modalitatea de aplicare a Acordului, modul de colaborare între autorităţile şi instituţiile naţionale responsabile cu acordarea prestaţiilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor aferente.

De asemenea, ministrul român a salutat semnarea Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul muncii, familiei şi protecţiei sociale. Perfectarea acestor documente reprezintă materializarea interesului ambelor părţi pentru continuarea şi extinderea relaţiei bilaterale în domeniul muncii, familiei şi protecţiei sociale. Ministerul Muncii din România poate oferi expertiza în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniu. În baza Protocolului de cooperare, România şi Republica Moldova vor dezvolta proiecte concrete de colaborare în ceea ce priveşte legislaţia privind sistemul de pensii, măsuri active pentru ocupare şi pentru stimularea şomerilor în vederea reinserţiei lor pe piaţa muncii, oferirea unor servicii de calitate persoanelor cu dizabilităţi.

În cadrul şedinţei comune de Guvern, ministrul Muncii din România, doamna Claudia Boghicevici, şi omologul său din Republica Moldova, doamna Valentina Buliga, au discutat o serie de teme care vizează colaborarea:

1. Între structurile de inspecţie a muncii din ambele ţări în ceea ce priveşte promovarea şi aplicarea principiilor europene în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de inspecţie.

2. În domeniul pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale (cu accent asupra susţinerii financiare a sistemului public de pensii în ambele ţări, funcţionarea sistemului de pensii private în România).

3. În domeniul legislaţiei privind salarizarea angajaţilor din sectorul public, în vederea armonizării cu legislaţia UE în domeniu.

4. În ceea ce priveşte protecţia drepturilor persoanelor cu handicap şi protecţia drepturilor copilului.

Informaţii de background:

Instrumentele bilaterale în vigoare care au reglementat relaţia cu Republica Moldova până la data şedinţei comune de Guvern din data de 3 martie 2012 au fost:

1. Protocolul de colaborare între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al României şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, semnat la Chişinău, la 19 iulie 1994. Acest document îşi va înceta valabilitatea la momentul intrării în vigoare a noului Protocol, semnat astăzi de cei doi miniştri ai muncii.

2. Acordul între România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat în data de 27 aprilie 2010 la Bucureşti. Prin acest Acord se reglementează cadrul juridic bilateral dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, având ca scop principal recunoaşterea şi totalizarea perioadelor de asigurare socială realizate pe teritoriul ambelor state, acordarea indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, indemnizaţiei de maternitate, pensiilor, prestaţiilor în natură în caz de boală şi maternitate, în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, ajutorului de deces şi indemnizaţiei de şomaj. Acordul între România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale (Legea 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 456 din 29 iunie 2011), a fost ratificat în luna iunie 2011 şi a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2011.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii