Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa ref suplimentarea numarul de posturi cu atributii de control silvic, in scopul protejarii fondului forestier national 30 Iunie 2015

ro

30 Jun, 2015 12:30 965 Marime text
Guvernul suplimentează numărul de posturi cu atribuții de control silvic, în scopul protejării fondului forestier național
 
 Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Ordonanță de Urgență, înființarea Gărzilor Forestiere, prin preluarea actualelor comisariate de regim silvic și vânătoare. În plus, noua OUG prevede creșterea numărului de posturi, precum și punerea la dispoziția personalului noilor structuri a mijloacelor necesare desfășurării activităților de implementare, monitorizare și control al aplicării regimului silvic și cinegetic. Reorganizarea celor nouă comisariate de regim silvic și cinegetic s-a realizat în scopul protejării și conservării fondului forestier național.

Pentru întărirea capacității de protejare și conservare a fondului forestier național și oprirea tăierilor ilegale, Guvernul a decis ca numărul de posturi al noilor structuri să fie de 617, conform cerințelor Codului Silvic și realităților din teren. Aceste posturi sunt împărțite astfel:
  • 545 posturi personal silvic cu atribuţii de control şi implementare;
  • 72 posturi persoane cu atribuţii auxiliare domeniului, din care:
  • 18 posturi persoane cu pregătire juridică;
  • 18 posturi persoane cu pregătire economică;
  • 36 persoane de diferite specialităţi (resurse umane, achiziţii, investiţii, administrativ, etc).  
Această suplimentare de personal se face în contextul în care în prezent există doar 399 de persoane cu atribuții de control și implementare și 58 de persoane care lucrează ca personal auxiliar. Prin aceste măsuri, suprafața de fond forestier care revenea unei persoane pentru control se reduce de la 16.403 ha la aproximativ 12.000 de ha.

            Pentru întărirea măsurilor de protecție a fondului forestier național, Executivul a decis să se înființeze nouă gărzi forestiere teritoriale prin reorganizarea celor nouă comisariate de regim silvic și cinegetic. Gărzile forestiere sunt instituţii publice teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspund de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic.

 Gărzile forestiere preiau de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.

Garda forestieră va avea următoarea structură:
  1. la nivel teritorial vor exista nouă  Gărzi forestiere, structuri cu personalitate juridică;
  2. Numărul minim de posturi pentru o Gardă este de 40.
Principalele atribuții ale Gărzilor Forestiere sunt următoarele:
  1. monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național;
  2. monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național;
  3. monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare.
Personalul încadrat în funcţiile de conducere şi de execuţie din cadrul structurii autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi cel din cadrul Gărzilor forestiere se încadrează în noile structuri ale acestora în condiţiile procedurilor prevăzute la art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. Salariile de bază ale personalului din cadrul Gărzilor se stabilesc la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin măsurile adoptate astăzi, se preconizează reducerea masivă a tăierilor ilegale de lemn. Cantitatea de masă lemnoasă recoltată în mod ilegal pune în pericol siguranţa publică și determină alunecări de teren, scurgeri masive de pe versanţi, inundaţii etc..

Atribuţiile principale ale entităţilor care exercită controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic se completează cu atribuţiile ce derivă din aplicarea reglementărilor europene referitoare la obligaţiile care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, precum şi cele referitoare la importurile de lemn în Comunitatea Europeană.

 Informații suplimentare

În ultimii ani, tăierea ilegală a materialelor lemnoase a luat amploare.   Din datele puse la dispoziţie de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Bucureşti – Serviciul Inventarul Forestier Naţional, volumul de lemn recoltat în perioada 2008-2014 din păduri este estimat la o medie de 26,69 milioane de m3 pe an. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, volumul autorizat şi recoltat în perioada 2008- 2014 este de aproximativ 17,9 milioane de m3 pe an. Pe cale de consecinţă, diferenţa de masă lemnoasă între cantitatea raportată de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – Serviciul Inventarul Forestier Naţional și cea recoltată în mod legal, informaţie pusă la dispoziţie de către Institutul Naţional de Statistică, se presupune a fi recoltată ilegal.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii