Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproximativ 53.500 bilete de tratament vor fi distribuite în 2012

ro

13 Mar, 2012 22:56 822 Marime text

Guvernul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, numărul de locuri în staţiunile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2012, în urma finalizării procedurilor de achiziţie şi în corelaţie cu raportul preţ/bilet practicat de către operatorii economici.

Astfel, în acest an, vor fi asigurate 53.499 locuri în staţiunile de tratament balnear, fondurile necesare finanţării biletelor de tratament fiind prevăzute în Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2012. Numărul biletelor de tratament este similar celui de anul trecut, acestea fiind repartizate pe maximum 17 serii de trimitere.

Acest număr de bilete de tratament se stabileşte în fiecare an, în funcţie de fondurile alocate cu această destinaţie şi de rezultatul licitaţiilor.

Pot beneficia de tratament balnear, în condiţiile legii, persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, precum şi beneficiarii unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. În perioada unui an calendaristic, o persoană poate beneficia de un singur bilet de tratament. Biletele de tratament balnear vor fi distribuite de Casa Naţională de Pensii şi Publice, prin casele teritoriale de pensii.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii