Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea Karate Cup Maritimo - 2013

ro

17 Sep, 2013 18:14 1633 Marime text
În premieră naţională, Maritimo Shopping Center găzduieşte, pe 21 septembrie, evenimentul „Dobrogea Karate Cup Maritimo - 2013”, organizat de Clubul Karate Dinamic din Constanţa. Evenimentul va avea loc la Intrarea 1, începând cu ora 10.00. Mai puţin cunoscut publicului larg la adevărata lui valoare, karate este un sport al demnităţii, care educă tinerii în spiritul onoarei şi respectării tradiţiei şi principiilor de fier, specifice practicării acestui sport. „Fiecare dojo (club de karate) are o poveste, o istorie, un prezent şi un viitor. Fiecare practicant de karate are clipe de glorie, momente de renunţare, speranţe şi vise de împlinit. Cu toţii urmăm aceeaşi cale, respectăm aceleaşi principii, suntem o forţă cu rădăcinile bine ancorate în lume”, spun reprezentanţii Clubului Karate Dinamic. Clubul s-a înfiinţat în 1990 şi, din 2002 şi până în prezent, a cucerit peste 30 de titluri mondiale şi peste alte 30 de titluri europene. În 2009, Clubul constănţean s-a clasat pe locul al VI-lea la Campionatul Mondial Intercluburi. Anual, Clubul Karate Dinamic poate fi găsit în top 10 la nivel naţional.

„Acesta este Clubul Dinamic Constanţa, iar nouă, celor care facem parte din el (sensei Gabriel Popescu, sensei Brânduşa Popescu, Ionuţ Niculae, Dana Pânzaru şi Laura Popescu), ne place să îl numim <Familia Dinamic>”, spune cu mândrie sensei Gabriel Popescu. „Din ea fac parte campioni naţionali, mondiali şi europeni, cât şi toţi cei care aspiră să ajungă la fel ca ei sau pur şi simplu să facă mişcare "marţială" împreună cu noi. Vă invităm să vă alăturați nouă, să pătrundeți în tainele karate-ului şi, cu siguranţă, o să reveniți, atrași de ceea ce învăţați şi de faptul că în jurul vostru sunt oameni cărora le pasă, care ştiu să zâmbească în ciuda eforturilor pe care le fac,care odată intraţi în sala de antrenament uită de toate greutăţile şi răutăţile vieţii, devenind astfel mai puternici”, adaugă Gabriel Popescu.

              Evenimentul este unul naţional, adresat tuturor categoriilor de vârstă. Până acum, în cadrul acestui eveniment s-au înscris aproximativ 400 de participanţi, membri ai cluburilor de arte marţiale din România.
              Jurnaliştii sunt aşteptaţi la conferinţa de presă ce precede evenimentul „Dobrogea Karate Cup Maritimo - 2013”, joi, 19 septembrie, la ora 11.00, la terasa cafenea Filicori Zecchini din Maritimo Shopping Center, Intrarea 3. Din partea organizatorilor, la conferinţă vor participa preşedintele FRK Lucian Băroiu, Mihai Orzan - director executiv delegat DSJT Constanța, Gabriel Popescu - organizator și președinte al Clubului Karate Dinamic Constanța și un reprezentant al Maritimo Shopping Center.
 
Despre Maritimo

Maritimo Shopping Center este amplasat în Constanța pe bulevardul Aurel Vlaicu și este cel mai mare centru comercial din Dobrogea. Găzduiește peste 130 de chiriasi, o zonă de restaurant și cafenele, multiple facilităţi pentru petrecerea timpului liber, un cinematograf multiplex cu opt săli, un centru de fitness, squash şi billiard. O parcare generoasă cu peste 2.200 de locuri asigură accesul ușor și confortul vizitatorilor.

Despre IMMOFINANZ Group

IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai importante companii de imobiliare listate din Europa și este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. De la înființarea sa, în 1990, IMMOFINANZ Group şi-a constituit un portofoliu de proprietăți de înaltă calitate. La ora actuală, acesta cuprinde peste 1.830 proprietăţi cu o valoare de piaţă de aproape 9,81 miliarde euro. Activitatea de bază a IMMOFINANZ Group constă în achiziția și managementul investițiilor în proprietăți, dezvoltarea de proiecte imobiliare și vânzarea acestora. IMMOFINANZ Group își concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia. Pentru mai multe informații accesați: www.immofinanz.com.

IMMOFINANZ Group în România

IMMOFINANZ Group este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu un portofoliu de 87 de proprietăți, format în cea mai mare parte din clădiri de birouri și spații comerciale, estimat la 1.029,3 millioane de euro. România se clasează pe locul al treilea în portofoliul Grupului, cu o cotă de 10,5%, după Austria, cu 40,3% și Rusia cu 10,7%. În iunie 2011, IMMOFINANZ Group a semnat achiziția Adama, un dezvoltator imobiliar de vârf din Europa de Sud-Est, cu operațiuni importante pe piața rezidențială din România. Tranzacția a consolidat operațiunile IMMOFINANZ Group în domeniul construcțiilor și al dezvoltărilor rezidențiale din regiune, în special în România.
Further information under: www.immofinanz.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii