Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CARAVANA ISTEŢILOR revine la Constanţa!

ro

09 Dec, 2014 12:23 939 Marime text
Maritimo Shopping Center găzduieşte sâmbătă, 13 decembrie, un nou eveniment special dedicat copiilor inteligenţi şi intitulat „Caravana isteţilor - ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun”. Începând cu ora 16.00 şi până în jurul orei 20.00, în zona Info Desk a centrului comercial, toţi cei prezenţi vor beneficia de un program variat, din care nu vor lipsi momente artistice susţinute de copii de la diferite cluburi de talente şi din unităţi şcolare ale judeţului Constanţa, jocuri şi concursuri cu premii şi alte surprize. Evenimentul îi are ca invitaţi speciali pe artiștii Nikolaos Papadopoulos, Ştefania Ciortan, Daria Ştefan și le oferă participanților o sumedenie de surprize.

Evenimentul se adresează atât celor mici, cât şi părinţilor şi bunicilor care le vor fi alături. Distracţia de sâmbătă a micuţilor va fi completată, la Maritimo, cu noţiuni de prevenire şi concursuri cu tematică rutieră, reprezentanţii Compartimentului Prevenire din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa fiind parteneri ai Caravanei. De la acest eveniment nu vor lipsi, ca de fiecare dată, trofeele pentru fiecare secţiune în parte, atât pentru preşcolari cât şi pentru elevi, tema fiind ,,Sărbătorim Crăciunul’’.
       Pe parcursul celor patru ore de desfășurare a evenimentului vom urmări secţiunile:
  - Cel mai bun moment de dans; 
      - Cea mai buna voce;
        - Cea mai frumoasă parada a costumelor din materiale reciclabile;
          - Micul poliţist;
        - Micul sportiv.
“Caravana isteţilor” este adusă la Maritimo Shopping Center de Revista Bubu - cel mai bun prieten. Printre parteneri se numără Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Rutieră, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Agenţia pentru Protecţia Mediului, DHS - VIAŢA PRIN MIŞCARE. Parteneri media - Burda România prin revista Draga mea pentru copii!

      Partener de onoare Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Nu rata evenimentul marca Caravana Isteţilor doar la Maritimo Shopping Center!

Despre Maritimo

Maritimo Shopping Center este amplasat în Constanța pe bulevardul Aurel Vlaicu și este cel mai mare centru comercial din Dobrogea. Găzduiește peste 130 de chiriasi, o zonă de restaurant și cafenele, multiple facilităţi pentru petrecerea timpului liber, un cinematograf multiplex cu opt săli, un centru de fitness, squash şi billiard. O parcare generoasă cu peste 2.200 de locuri asigură accesul ușor și confortul vizitatorilor.

Despre IMMOFINANZ Group

IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai importante companii de imobiliare listate din Europa și este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. De la înființarea sa, în 1990, IMMOFINANZ Group şi-a constituit un portofoliu de proprietăți de înaltă calitate. La ora actuală, acesta cuprinde peste 1.830 proprietăţi cu o valoare de piaţă de aproape 9,81 miliarde euro. Activitatea de bază a IMMOFINANZ Group constă în achiziția și managementul investițiilor în proprietăți, dezvoltarea de proiecte imobiliare și vânzarea acestora. IMMOFINANZ Group își concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia. Pentru mai multe informații accesați: www.immofinanz.com

IMMOFINANZ Group în România

IMMOFINANZ Group este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu un portofoliu de 87 de proprietăți, format în cea mai mare parte din clădiri de birouri și spații comerciale, estimat la 1.029,3 millioane de euro. România se clasează pe locul al treilea în portofoliul Grupului, cu o cotă de 10,5%, după Austria, cu 40,3% și Rusia cu 10,7%. În iunie 2011, IMMOFINANZ Group a semnat achiziția Adama, un dezvoltator imobiliar de vârf din Europa de Sud-Est, cu operațiuni importante pe piața rezidențială din România. Tranzacția a consolidat operațiunile IMMOFINANZ Group în domeniul construcțiilor și al dezvoltărilor rezidențiale din regiune, în special în România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii