Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Iancu Adrian Ionuţ, Corenti Tudor Nicolae Cătălin şi Ţone Daniel

ro

22 Apr, 2013 13:07 2706 Marime text
22 aprilie 2013
Nr.347/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:


IANCU ADRIAN IONUŢ, reprezentant al SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată,


CORENTI TUDOR NICOLAE CĂTĂLIN, director de operaţiuni transport şi asociat minoritar în cadrul SC DAVIDSON’S INTERNAŢIONAL ROM SRL, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată,


ŢONE DANIEL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie - mai 2012, inculpatul Iancu Adrian Ionuţ a pretins de la inculpatul Corenti Tudor Nicolae Cătălin, reprezentant al SC DAVIDSON’S INTERNAŢIONAL ROM SRL, mai multe sume de bani, promiţând că, în schimbul banilor, va interveni pe lângă funcţionarii vamali cu atribuţii de decizie din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud şi din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov, pentru îndeplinirea formalităţilor legale (accept vamal şi punct de vedere favorabil) în vederea distrugerii pe teritoriul vamal al României, sub supraveghere vamală, a containerelor conţinând legume, cu termen de valabilitate în curs de expirare, mărfuri ajunse sau care urmau să ajungă în portul Constanţa Sud – Agigea prin agentul de transport SC DAVIDSON’S INTERNAŢIONAL ROM SRL.
Concret, în baza unui contract încheiat între SC DAVIDSON’S INTERNAŢIONAL ROM SRL şi SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL (firmă reprezentată de Iancu Adrian Ionuţ), pentru a interveni la funcţionari din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, firma reprezentată de Corenti Tudor Nicolae Cătălin, urma ca, timp de un an, urma să achite SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL suma de 2.000 de euro pentru fiecare container, la un flux de cel puţin un container pe lună, astfel că suma pretinsă este de cel puţin 24.000 de euro. Din aceşti bani, Iancu Adrian Ionuţ a primit suma de 2.000 euro.
În mod similar, pentru a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov, în baza aceluiaşi contract firma reprezentată de Corenti Tudor Nicolae Cătălin urma ca, timp de un an, urma să achite SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL suma de 200 de euro pentru fiecare container, la un flux de cel puţin un container lunar, astfel că suma pretinsă în acest scop este de 2.400 de euro. Din aceşti bani, Iancu Adrian Ionuţ a primit suma de 900 lei, echivalentul a 200 de euro, corespunzător unui container.
În demersul său, Iancu Adrian Ionuţ a fost sprijinit de inculpatul Ţone Daniel care a afirmat că poate interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului vamal Constanţa Sud.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii