Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii din cadrul DNA au început urmărirea penală faţă Blejnar Sorin, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

ro

17 Jul, 2012 16:54 1175 Marime text

  17 iulie 2012
  Nr. 575/VIII/3
 COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 545/VIII/3 din 10 iulie 2012, la solicitarea reprezentaţilor mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă BLEJNAR SORIN, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011 – iulie 2012, învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

La data de 17 iulie 2012,  învinuitului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
La aceeaşi dată s-a dispus, faţă de învinuit măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii