Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Băncilă Florian

ro

23 Jul, 2012 17:18 1393 Marime text

        23 iulie  2012
      Nr. 585 /VIII/3
  
COMUNICAT

 Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BĂNCILĂ FLORIAN, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (I.T.R.S.V.) Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada  2011- 4 iulie 2012, inculpatul Băncilă Florian a pretins de la un denunţător, pentru sine, o parte din pădurea ce îi fusese retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunii că va interveni la funcţionarii din  Prefectura judeţului Ilfov şi Primăria comunei Găneasa, judeţul Ilfov, cu atribuţii în întocmirea actelor de punere în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.
În baza  hotărârii judecătoreşti menţionate, denunţătorul şi alţi membri ai familiei sale obţinuseră recunoaşterea dreptului de proprietate asupra a aproximativ 80 de hectare teren forestier pe raza comunei Găneasa, însă inculpatul Băncilă Florian i-a comunicat denunţătorului că, fără această intervenţie, punerea în posesie ar putea fi îngreunată de către funcţionarii respectivi
La data de 6 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Băncilă Florian, măsură care a fost menţinută.

 Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
                      
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii