Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DNA - 2.01.2015

ro

02 Dec, 2015 12:11 1653 Marime text
          Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial  Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 27.11.2015, față de inculpaţii:
 
 COȘĂREANU ALEXANDRINA-PETRONELA, cu privire la săvârşirea infracţiunile de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are care rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (3 infracțiuni),
- înșelăciune (3 infracțiuni),
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni),
- complicitate la conflict de interese,
 
RAȚĂ-BUGNARIU AUREL, secretar al Primăriei Hunedoara, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
 
 DAN NICOLAE-ROBERT, viceprimar al municipiului Hunedoara, la data faptelor, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
 - abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- conflict de interese, 
 
CĂPÂLNĂ DANIELA ARIETA, șef Serviciu Buget Finanțe Contabilitate în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :
 
În perioada 2010-2012, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals opt contracte de arendă  prin  contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara, în vederea obţinerii de subvenţii pentru perioada menţionată. Valoarea fondurilor astfel obţinute se ridică la suma de 1.875.246,74 lei, din care 558.076,94 lei reprezintă fonduri europene (FEGA), 1.078.564,74 lei reprezintă fonduri europene (FEADR), iar 238.605,06 lei reprezintă fonduri din bugetul național,
În acelaşi sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea schemei de ajutor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara. Documentul respectiv a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.
Mai mult contractul respectiv, semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara de către inculpatul Rață-Bugnariu Aurel la rubrica  „Arendator Primar” și de către inculpata Căpâlnă Daniela Arieta, la rubrica „Director economic”, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a fost încheiat cu titlul gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara.
În aceleaşi condiţii de nelegalitate, contractul menţionat mai sus, a fost prelungit printr-un act adiţional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Muncipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soțul inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Coșăreanu Alexandrina-Petronela şi Rață-Bugnariu Aurel trebuie să respecte următoarele obligații:
 
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi,
b)  să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar,
f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele de existenţă,
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Inculpaţilor Coșăreanu Alexandrina-Petronela şi Rață-Bugnariu Aurel li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
        Inculpaţilor Coșăreanu Alexandrina-Petronela, Rață-Bugnariu Aurel, Dan Nicolae-Robert şi Căpâlnă Daniela Arieta li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
           În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
          Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii