Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat depunere formular 311

ro

20 Mar, 2012 22:20 1813 Marime text

Referitor: depunerea formularului (311) „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.153 alin.(9) lit.a) - e) din Codul fiscal"

În conformitate cu prevederile art.11 alin.(1^1) şi art. (1^3) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii cărora li s-a anulat din oficiu codul de T.V.A., întrucât se află în una din situaţiile prevăzute la art.153 alin.9 lit.a) - e), nu beneficiază de dreptul de deducere al T.V.A. aferente achiziţiilor efectuate în această perioadă, dar au obligaţia de a a colecta şi a plăti T.V.A. dacă au realizat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii.

Astfel, aceştia au obligaţia depunerii formularului 311 „declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat conform art.153 alin.9) lit.a) - e) din Codul fiscal", potrivit prevederilor OPANAF 418/19.03.2012.

Situaţiile în care codul de T.V.A. se anulează din oficiu de către organul fiscal sunt următoarele :

-a) dacă este declarată inactivă, conform prevederilor art.78^1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data declarării ca inactivă;

b) dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comertului, potrivit legii, de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;

c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art.2 alin.(2) lit.a) din Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente;

d) dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut la art.156^2, dar nu este în situaţia prevăzută la lit.a) sau b), din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Aceste prevederi se aplică numai în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul;

e) dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică şi pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic.

Bogdan Huţucă

Director executiv

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii