Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT - Joi, 26 Iulie 2012

ro

26 Jul, 2012 21:16 1140 Marime text

Comunicat I:

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus la data de 23.07.2012, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul MĂGUREANU CEZAR-MIRCEA - senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

La data de 26.07.2012, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea.

La aceeaşi dată, raportat la materialul probator administrat în cauză până la această dată, în temeiul art. 145/1 rap. la art. 145 C.p.p., faţă de învinuitul MĂGURANU CEZAR MIRCEA s-a instituit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Comunicat II:

La data de 17.07.2012, Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, a dispus condamnarea inculpaţilor:

- SALOMIA CĂTĂLIN DENIS şi MIHĂILESCU ANDREI la pedepse de 18 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c C.p.

- SĂFTOIU MARIAN CĂTĂLIN, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c C.p.

Reamintim că, la data de 01.09.2011, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a celor 3 inculpaţi, alături de alte 14 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. 2 şi art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

În sarcina acestora s-a reţinut că, sub aparenţa unei activităţi comerciale licite, respectiv comercializarea de produse chimice, seminţe şi îngrăşăminte pentru plante, inculpaţii au introdus pe teritoriul României, au distribuit şi comercializat produse cunoscute sub denumirea generică de „etnobotanice".

Beneficiile financiare obţinute în urma activităţilor ilicite au depăşit suma de 400.000 euro.

Soluţia instanţei este nedefinitivă, fiind supusă căilor de atac.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii