Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Tineretului din România critică lipsa de transparență a Consiliului Județean Constanța

ro

31 Jan, 2016 14:43 2005 Marime text
Vineri, 29 ianuarie 2016, a fost convocată o ședință a Consiliului Județean Constanța pentru data de joi, 4 februarie 2016. Așa cum suntem obișnuiți de către autoritățile locale din Constanța, transparența decizională rămâne un deziderat îndepărtat. Deși mai sunt câteva zile până la ședința dedicată adoptării bugetului, nici până în acest moment nu s-au publicat pe site-ul județului proiectele de hotărâri ale actelor administrative cu caracter normativ, după cum solicită Legea nr. 52/2003. Nepublicarea proiectelor pe hotărâri pe site reprezintă un motiv de nulitate a acelor hotărâri, nefiind respectate dispozițiile imperative ale legii.
 
Consiliul Tineretului din România a solicitat din 14 ianuarie o dezbatere publică vizavi de bugetul județului pe anul 2016. De asemenea, CTR a solicitat alocarea de fonduri pentru activitățile de tineret, în temeiul legii nr. 350/2006.
 
Articolul 28
(1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.
(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.
 
Arătăm, cu titlu de exemplu, sumele care au fost bugetate de către ale consilii județene pentru activitățile de tineret: Bacău - 400.000 lei și Iași - 200.000 lei.
 
Potrivit legii finanțelor publice locale, nr. 273/2006, publicarea proiectului de buget este o condiție sine qua non a validității sale.
 
Art. 39 (3) Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.
(4) În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin. (3), proiectul bugetului local, însoţit de raportul ordonatorului principal de credite şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităţilor deliberative, de către ordonatorii principali de credite.
(5) Autorităţile deliberative, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, potrivit alin. (4), se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, şi pe anexe.
 
În situația de fapt, bugetul județului care va fi adoptat vineri este ilegal, iar Prefectul Județului Constanța, potrivit art. 123 alin. (5) din Constituție și art. 3 din Legea contenciosului administrativ, are obligația să-l conteste în fața instanței de contencios administrativ. De asemenea, Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat tuturor prefecților să atace bugetele în fața instanței de contencios administrativ dacă nu sunt alocate fonduri pentru activitățile de tineret.
Mai arătăm că pe ordinea de zi există și alte proiecte de hotărâre care prezintă interes pentru Consiliul Tineretului din România și pentru tinerii din Constanța:
● Proiect nr.19 privind modificarea si actualizarea bugetului si a cheltuielilor legate de bugetul proiectului „Centrul multifunctional educativ pentru tineret”, Cod SMIS 40038 si aprobarea introducerii in lista de investitii si in bugetul UAT a acestuia Initiator : Vicepresedinte – Nicolae Cristinel Dragomir
● Proiect nr.30 privind stabilirea unor tarife, taxe si taxe speciale pentru anul 2016 Initiator : Vicepresedinte – Nicolae Cristinel Dragomir
● Proiect nr.42 privind aprobarea regimului finantarilor nerambursabile din fondurile bugetului judetean Initiator : Vicepresedinte – Nicolae Cristinel Dragomir
 
            “Obiectivul nostru în cadrul acestui proiect este ca ambele autorități locale deliberative să respecte legea și să acorde fonduri pentru activitățile de tineret. După reușita cu bugetul municipiului, ne îndreptăm atenția asupra bugetului județean. Autoritățile locale au fost și sunt complet netransparente în acest proces. De asemenea, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la centrul de tineret. Deși a fost bugetat și implementat ca un centru de tineret, am constatat cu surprindere că la fața locului este scris centru cultural. Cerem public lămuriri din partea conducerii Consiliului Județean pe această temă. Suntem dispuși să sprijinim autoritățile să facă un centru de tineret la standarde europene și să obțină acreditare în acest sens. Ne opunem transformării acestuia într-un mijloc de exploatare economică.” a declarat Alexandru Bajdechi, monitor local în cadrul proiectului Tineri pentru Democrație.
 
            În situația de față, cerem amânarea ședinței Consiliului Județean din 4 februarie, publicarea de urgență a proiectelor de hotărâri pe site și organizarea unei dezbateri publice privind bugetul județului pe anul 2016. În caz contrar, ne vom adresa autorităților competente.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii