Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Yenul japonez a fost cea mai puternică monedă, Lira turcească- cea mai slabă

ro

09 Jan, 2012 22:39 1446 Marime text

Anul trecut Leul a avut performanțe mult mai bune decât Zlotul Polonez, Coroana Cehă și Forintul, marcând cea mai bună evoluție din regiune. Forintul- deprecieri majore.


Îm 2011, Yenul japonez a fost cea mai puternică monedă majoră a lumii raportată la Euro, apreciindu-se cu 8,34% între 3 ianuarie și 31 decembrie. Astfel, deși în prima parte a anului trecut moneda Japoneză a pierdut puternic teren în fața celei Europene, în cea de-a doua jumătate a anului întărirea Yenului a fost extrem de puternică, respectiv de 17,32%, astfel încât a nu numai că moneda a recuperat intervalul pierdut inițial, dar a sfârșit anul<<pe prima poziție de pe podium>>. În 2011 Euro a pierdut teren și în fața Dolarului American, scăzând cu 3,06%: ca și în cazul Yenului, a doua jumătate a anului a adus pierderi mai agresive, de 11,94%, explicabile prin extinderea crizei datoriilor suverane de la Grecia înspre Italia în primul rând și spre Spania- într-o măsură mai mică.

«Temerile privind o ieșire a Greciei din UE (sau <<măcar>> din Zona Euro), fapt care ar produce un efect negativ în lanț asupra altor țări cu poziții vulnerabile, au stimulat ieșirile de capital dinspre zona Euro către monedele cu rol de refugiu: Dolarul American, Yenul Japonez și Francul Elvetian. Banca Centrală a Elveției a intervenit însă puternic împotriva cumpărărilor de Franci, stabilind un palier minim de 1,2 pentru EURO/CHF în luna septembrie. În consecintă, investitorii au trebuit să se orienteze către cele doua opțiuni rămase deschise, respectiv Yenul Japonez și Dolarul American», Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers. Yenul a fost preferat de către piețe în ciuda dezastrului natural din martie și a efectelor acestuia pentru economia japoneză: injecțiile de lichiditate din prima parte a anului și perspectiva repornirii tiparniței, care ar spori oferta de Dolari Americani și ar face astfel mai putin atractivă cumpărarea acestuia pot explica preferința pentru refugiul către Yen. În al doilea rând, o parte dintre companiile japoneze au decis să își repatrieze capitalul acumulat în străinatate pentru a reface facilitățile de producție de acasă afectate de cutremur și tsunami.

La celalalt extrem al zonei de performanță relativă în fața Euro, Lira Turcească a avut o depreciere semnificativă, de 17,7%, cea mai mare parte înregistrată până la începutul lunii august. Lira turcească a resimțit din plin reducerea pozițiilor pe monedele emergente o dată cu modul prudent declanșat de criza europeana și de episodul scăderii ratingului suveran al SUA în august. «Turcia este privită ca o economie supraîncalzită, cu un ritm de creștere a creditării nesustenabil deficitul de cont curent este estimat la 10% din PIB în 2011, un an cu o creștere economică de 7,5%, așteptată să încetinească la 4% anul acesta",a precizat Victor Safta .

In cadrul regiunii Central și Est-Europene, Forintul maghiar a fost victima preferată a speculatorilor din piețele valutare. Forintul a scăzut cu 13,7% în fața Euro în 2011. În fapt, a doua jumătate a anului a fost foarte slabă pentru Forint, marcând o depreciere de 16,04%. Analiștii X-Trade Brokers subliniază ca ruperea negocierilor Ungariei cu FMI și direcția autoritară imprimată de guvernul de la Budapesta au fost argumentele principale ale vânzătorilor de Forinti. "Impunerea de pierderi sistemului bancar prin fixarea nerealistă a cursului de schimb cu francul elvețian, respingerea împrumutului din partea FMI și tentativa de amestec în politica monetară a Băncii Centrale justifică această contra-performantă a Forintului chiar și în fața unui Euro slab pe piețele internaționale», a arătat Victor Safta.

Raportat la Euro, Leul a înregistrat un an de relativă stabilitate. Realizând, de exemplu, o comparație cu pierderile de 12,7% ale Zlotului polonez, de 13,7% ale Forintului maghiar și chiar de 2,2% ale Coroanei Cehe, deprecierea de 1,09% a Leului arată o izolare bună în fața turbulențelor majore. Leul nu a avut însă o evolutie liniară, manifestând o volatilitate destul de ridicată. «Moneda noastră pornise anul curajos, câștigând aproape 5% în intervalul ianuarie-aprilie pe seama prognozelor economice îmbunătățite anticipând ieșirea din recesiune. Elanul s-a pierdut însă pe măsura ce percepția s-a deteriorat din cauza crizei europene cu epicentrul în Grecia. România ar avea de pierdut atât ca urmare a încetinirii piețelor Vestice (principalele piețe de export), cât și ca o consecință a restrângerii creditării băncilor grecești, confruntate cu dificultăți în statul lor de bază. Astfel, câștigul Leului din primele patru luni ale anului s-a transformat într-un minus care a fost menținut până la finalul anului», a precizat Victor Safta.

Leul a cedat mai mult teren însă în fața Dolarului American, pierzând anul trecut 2,77%. Evoluția Leului în formă literei «V» a fost și mai acută în fața Dolarului American, din cauza câștigului înregistrat de acesta în fața Euro.

"Anul 2012 poate aduce mai multă volatilitate pentru Leu decât anul trecut, atât în fața Euro, cât mai ales față de Dolarul American. Cred că BNR va rămâne atentă să limiteze orice puseu de depreciere mai agresivă a monedei naționale în fața Euro, însă este nevoie în primul rând de o rezolvare a crizei europene pentru a readuce încrederea în economiile din Est, caz în care România ar avea extrem de mult de câștigat. Conform primelor estimări, indicatorii economici obținuți de România în 2011 se pare că sunt buni, având în vedere contextul European, dar anul curent va fi o provocare și mai mare pentru a rămâne în parametrii pozitivi» , a aratat Victor Safta.

****

Ce se întamplă în această săptămână? Vezi pe http://www.xtb.ro/analiza/calendar-economic

Zilnic știri și analize XTB: http://www.xtb.ro/analiza

****

Despre X- Trade Brokers DM SA

X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.

X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.

X- Trade Brokers acţionează ca intermediar pe Bursa din Varşovia şi ca formator de piaţă de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenţă (CFD-uri) şi Opţiuni- având ca activ suport instrumente tranzacţionate pe toate continentele pe pieţele valutare (forex), monetare, de mărfuri şi, respectiv, de capital (acţiuni şi indici bursieri).

X-Trade Brokers tranzacţionează instrumente derivate pe piaţa extrabursieră, decontările tranzacţiilor efectuându-se direct între participanţii la piaţă (instituţii financiare, bănci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice). XTB deţine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie şi nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicaţiilor şi nici pentru deschiderea / închiderea poziţiilor. Clienţii au acces permanent la conturile de investiţii.

La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienţi care tranzacţionează lunar un volum ce depăşeşte 25 miliarde Euro (in marja).

Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes.

Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizatǎ de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 16.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.

Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja).

Pentru mai multe informaţii vǎ invitǎm sǎ vizitaţi www.xtb.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii