Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru al 5-lea an consecutiv în Constanța, HEINEKEN lansează programul HEINEKEN pentru Comunități, ajungând la 486.000 RON investiți în comunitatea locală

ro

05 May, 2015 17:54 1452 Marime text
Constanța,4mai 2015 – HEINEKEN a lansat cea de-a cincea ediție a programului de responsabilitate socială ”HEINEKEN pentru Comunități” în Constanța, în parteneriat cu Asociația CSR Nest. Programul este dedicat susținerii și dezvoltării comunității din Constanța prin proiecte care au o contribuție pozitivă în societateși mediu.
 
„Sprijinirea comunităților prin investirea în proiecte care aduc valoare la nivel local, reprezintă o prioritate pentru noi. Suntem un membru implicat în comunitatea din Constanța și suntem încântați să vedem că programul răspunde unor nevoi reale ale orașului și că interesul ONG-urilor crește de la an la an. Astfel, am ajuns la al 5-lea an în care derulăm acest program cu o investiție totală de 486.000 RON”, explică Adrian Babu, directorul fabricii de bere HEINEKEN din Constanța.
 
Cei 406.000RON investiți până în prezentde HEINEKEN în cele 7 proiecte comunitare câștigătoare în comunitatea din Constanța au cu mulat un număr total de aproximativ 41.500 de beneficiari direcți din Constanța:
„Test Kool-t: cultura testării pentru boli infecțioase pentru tinerii și adulții din orașul Constanța” (Fundația Baylor Marea Neagră) și „Identitateaneamuluiprintradițieșiobiceiuri” (Fundația Fantasio) – 2011;
„O hartăaccesibilizată a orașuluiConstanța” (AsociațiapentruPromovareaEgalitățiiîntretineri - ADAPTO) și„Parteneriat în sprijinul comunității” (Societatea Națională de Cruce Roșie Română Filiala Constanța) – 2012;
„Mai aproape de comunitate” (Centrul Regional de ResursepentruOrganizațiiNeguvernamentale – CENTRAS Constanța) și„Natura înseamnă totul” (ONG Mare Nostrum) – 2013;
„Civi-mateca” (Asociația Civicum Voluntaris) – 2014.
“Proiectele câștigătoare ale programului HEINEKEN pentru Comunități desfășurat în Constanța demonstrează prin natura și impactul lor că deservesc niște nevoi reale ale comunității din acest oraș. De la an la an, HEINEKEN pentru Comunități vine mai aproape de ONG-urile locale câștigătoare, susținându-le nu numai financiar ci și prin oferirea de suport pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor”, spune Sergiu Sebesi, președintele Asociației CSR Nest.
 
ONG-urile locale sunt invitate în ediția din acest an să aplice în cadrul programului HEINEKEN pentru Comunități, sub forma unui concurs de proiecte.În urma evaluării aplicațiilor depuse de către reprezentanții HEINEKEN pentru Comunități, vor fi desemnați doi câștigători care vor primi fiecare câte un grant în valoare de 40.000 RON.
 
Cele trei priorități stabilite pentru orașul Constanța sunt:
Proiecte de interes  cultural / artistic / istoricși de promovare a tradițiilormulticulturaledobrogene;
Proiecte care stimuleazădezvoltareagândirii creative șicriticeînrândulcopiilorșitineriloradulți;
Proiecte care încurajeazădialogulșisolidaritatea inter-generațiiînabordareaproblemelorcomunității.
Criterii de eligibilitate:
Aplicaţiile vor trebui să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate și trebuie să se înscrie în una sau mai multe dintre prioritățile stabilite la nivelul orașului Constanța. În plus, la fel ca și anul trecut, în categoria beneficiarilor proiectelor câștigătoare sunt incluse și persoanele cu vârsta sub 18 ani. Totodată ONG-urile pot depune una sau mai multe candidaturi.
 
Calendarul programului:
4 mai 2015: Lansarea programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunități;
4 mai – 29 mai 2015: Primirea on-line a aplicațiilor depuse de ONG-uri;
30 mai – 15 iunie 2015: Evaluarea proiectelor depuse;
16 iunie – 26 iunie 2015: Desemnarea câștigătorilor programului HEINEKEN pentru Comunități;
29 iunie – 10 iulie 2015: Anunțarea câștigătorilor programului HEINEKEN pentru Comunități;
15 iulie 2015 – 15 februarie 2016: Implementarea proiectelor câștigătoare. 
 
Despre HEINEKEN pentru Comunități:
 
Programul HEINEKEN pentru Comunități face parte din Agenda de Sustenabilitate a HEINEKEN, ”Brewing a Better Future”, fiind destinat sprijinirii comunităților locale în care compania operează prin investiții în proiecte relevante pentru acestea.
 
Prin programul de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunități, compania a investit peste 1,3 milioane RON în 25 de proiecte care au implicat peste 1.000 de voluntari și au avut mai mult de 330.000 de beneficiari totali (direcți și indirecți) în cei patru ani de desfășurare.
 
Rolul Asociației CSR Nest în cadrul programului HEINEKEN pentru Comunități este de a asigura implementarea sa eficientă și de a coordona desfășurarea proiectelor câștigătoare din cele patru comunități locale, oferind suport și know-how pe toată durata de implementare a acestora.
 
Pentru mai multe informații despre programul de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunități, vă rugăm să vizitați website-ul dedicat:www.heineken-pentru-comunitati.ro.
 
 
Contact:
Livia Bucățică, Corporate Relations Specialist, HEINEKEN Romania, 0723.388.122 sau l.bucatica@heineken.ro
 
Sergiu Sebesi, Preşedinte Asociaţia CSR Nest, 0723.664.074 sau sergiu.sebesi@csrnest.ro
 
 
###
Despre HEINEKEN:
HEINEKEN este cel mai mare producător de bere din Europa şi ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte volumele. HEINEKEN România face parte din Grupul HEINEKEN şi deţine cel mai diversificat portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei de bere din România:Heineken®, Ciuc®, Ciuc 0.0%®, Ciuc Natur Radler®, Ciuc Natur Radler 0.0%®, Ciuc Natur Radler Mere Rosii®, Silva®, Silva Dark®, Golden Brau®, Golden Brau 0.0%®, Neumarkt®, Bucegi®, Affligem (import), Edelweiss® (import), Zipfer® (import), Amstel® (import), Birra Moretti® (import), Krusovice® (import), cidrul Strongbow® (import), Sol® (import), Desperados® (import), Gösser®, Schlossgold®(import), Gambrinus®, Harghita® și Haţegana®. HEINEKEN detine patru fabrici pe teritoriul României în: Miercurea Ciuc, Târgu Mureş,Constanţa, Craiova şi are 1.200 angajaţi. Mai multe detalii despre companie găsiţi la www.heinekenromania.ro.
 
Despre Asociația CSR Nest:
Asociația CSR Nest este o organizaţie românească, cu caracter apolitic, non-profit, non-discriminatoriu pe criterii sociale, religioase, sexuale, etnice, de naţionalitate sau filosofice, supusă legislaţiei române în vigoare, înfiinţată în anul 2010. Misiunea Asociaţiei este aceea de a oferi soluţii şi servicii atât sectorului neguvernamental cât şi celui corporatist prin promovarea responsabilităţii sociale în rândul societăţii civile şi al companiilor. De asemenea, asociaţia îşi mai propune să contribuie la progresul social şi cultural, educaţional şi turistic al României. Mai multe detaliidespre Asociaţia CSR Nest găsiţi la www.csrnest.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii