Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărfurile au avut un an mult mai slab față de cel precedent

ro

17 Jan, 2012 00:01 994 Marime text
Aurul, petrolul și porumbul au reușit totuși să marcheze aprecieri. Bumbacul, campionul scăderilor, a pierdut 36,35%. Petrolul a avansat cu 13,02%, mai ales în urma conflictului libian.

Anul 2011 a fost un an slab pentru cele mai multe mărfuri tranzacționate pe bursele internaționale, astfel încât, dintre mărfurile cele mai intens utilizate, doar aurul, petrolul și porumbul au reușit să marcheze aprecieri.
Turbulențele din Europa, criza ratingului suveran al SUA din primăvara anului trecut și semnele de încetinire a economiei din China (ca urmare a unei politici monetare mai restrictive) și-au pus amprenta asupra cererii din partea consumatorilor, afectând în același timp încrederea în perspectivele economiei globale. Mărfurile au avut astfel de suferit, indicele CRB (Commodity Research Bureau) depreciindu-se anul trecut cu 10,49%, după un câștig spectaculos de 32,6% în 2010. Cu toate că indicele a avansat în primele patru luni din 2011, corecțiile ulterioare l-au împins în teritoriul negativ.

Cuprul, metal cu intensă utilizare industrială, corelat cu direcția economiei reale, a resimțit din plin atât recalibrarea așteptărilor către o recesiune în Europa și pierderea de viteza din China, cât și efectul evenimentelor naturale din Japonia : cotațiile au pierdut 22,5% în 2011.

Pe de altă parte, petrolul a avut un an bun, cu un câștig de 13,02% anul trecut, deși cu mult mai mic decât în 2010, când cotațiile au crescut cu 21,23%. «Prețul petrolului a reușit să învingă tendința descendentă a celor mai multe dintre mărfuri, fiind susținut mai ales de diminuarea ofertei în timpul conflictului din Libia și de instabilitatea din alte țări ale regiunii. Reducerea generării de energie atomică în Japonia a condus de asemenea la o creștere a importurilor de petrol ca variantă alternativă. Creșterea de 13% într-un an în care mărfurile au scăzut în medie cu 10% reprezintă o performanță de invidiat. Anul 2012 ar putea aduce noi aprecieri dacă situația din Iran degenerează într-un conflict care să blocheze strâmtoarea Ormuz», a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Aurul a bifat o nouă creștere în 2011, prețul său avansând cu 10,23%. În 2010 metalul prețios crescuse cu 29,8%, încununând o întreaga decadă de aprecieri anuale între 2000 și 2010. Aurul a fost stimulat de politicile monetare foarte relaxate ale Federal Reserve care a încheiat în martie anul trecut injectii de 600 de miliarde de dolari în sistemul financiar, stimulând astfel cererea pentru active de protectie la riscurile de inflație. Furtuna generată de scăderea ratingului SUA cu o treapta de către S&P în august a anului trecut a fost argumentul esențial pentru avansul aurului la nivelul maxim istoric de 1.920 dolari/uncie în septembrie 2011, înregistrand la acel moment un câștig anual de 35%. După depășirea momentului critic, balonul speculativ a început să se dezumfle, aurul păstrand numai o treime din avansul maxim atins pe parcursul anului.
« Încetinirea economiei europene este amplificată de agitația din piețele de datorie, iar scăderile de rating efectuate la sfârșitul săptămânii trecute de către S&P sporesc prudența investitorilor, ceea ce îi poate împinge înspre achizitii de aur. De asemenea, o reducere a turației PIB-ului în SUA ar putea aduce noi stimulente pe partea de politică monetară, care să reaprinda interesul pentru achiziția de aur ca activ de protecție la riscuri inflaționiste. Este posibil ca aurul să înregistreze mișcări foarte abrupte în 2012, însă la finalul acestuia cotațiile să fie in apreciere», a precizat Victor Safta.

Mărfurile agricole au avut o performanță modestă anul trecut : porumbul s-a scumpit cu 3,1%, în timp ce prețul grâului a pierdut 20%, iar zahărul pe piețele internaționale s-a ieftinit cu 27,8%. Aceasta după ce anul 2010 venise cu creșteri de 50%, respectiv 44,5% pentru porumb și grau. « Lipsa evenimentelor cu impact catastrofic care zguduiseră piețele în 2010 au permis ca anul trecut cotatiile mărfurilor agricole să se reașeze pe paliere mai sustenabile. In România, puține dintre aceste evoluții s-au regăsit în prețurile produselor la raft. În 2012, ca urmare a vremii mult impredictibile, oferta si deci evoluția prețurilor produselor agricole sunt greu de estimat», a arătat Victor Safta.

Bumbacul, vedeta anului 2010, a fost codaș în 2011. Suprafețele plantate și producția au crescut după ce agricultorii au devenit foarte interesați de plantarea bumbacului, impulsionați de scumpirea acestuia cu 89,1% în 2010. În plus, nici seceta care afectase producția acum doi ani nu s-a mai repetat, astfel încât toși factorii au dus la o presiune continuă asupra prețurilor din partea unei oferte în exces, prețul bumbacului scăzând cu 36,25% anul trecut, devenind din campion - cel mai mare perdant.

« Incertitudinea privind evoluția Europei va continua să pună o anumită presiune negativă pe prețul mărfurilor în general. Daca însa Banca Centrala Europeană își schimbă atitudinea, devenind mai puțin îngrijorată de inflație sau Federal Reserve alege calea tiparniței într-un an electoral pentru americani, atunci materiile prime ar putea înregistra un an mult mai bun in 2012 decat a fost precedentul», a precizat Victor Safta.

****

Ce se întamplă în această săptămână ? Vezi pe http://www.xtb.ro/analiza/calendar-economic
Zilnic știri și analize XTB : http://www.xtb.ro/analiza

****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers acţionează ca intermediar pe Bursa din Varşovia şi ca formator de piaţă de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenţă (CFD-uri) şi Opţiuni- având ca activ suport instrumente tranzacţionate pe toate continentele pe pieţele valutare (forex), monetare, de mărfuri şi, respectiv, de capital (acţiuni şi indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzacţionează instrumente derivate pe piaţa extrabursieră, decontările tranzacţiilor efectuându-se direct între participanţii la piaţă (instituţii financiare, bănci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice). XTB deţine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie şi nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicaţiilor şi nici pentru deschiderea / închiderea poziţiilor. Clienţii au acces permanent la conturile de investiţii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienţi care tranzacţionează lunar un volum ce depăşeşte 25 miliarde Euro (in marja).
Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes.
Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizatǎ de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 16.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.
Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja).
Pentru mai multe informaţii vǎ invitǎm sǎ vizitaţi www.xtb.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii