Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Domeniile Ostrov - ”Producția de struguri de vin mai mare cu 80 procente”

ro

18 Sep, 2013 13:11 1308 Marime text
Producătorul de vinuri Domeniile Ostrov, a început culesul strugurilor de vin de pe cele peste 1000 ha cultivate cu vită de vie. Pe una dintre cele mai mari podgorii din țară, la Domeniile Ostrov, peste 600 de oameni vor participa timp de două luni la culesul strugurilor pentru vin. Compania are în dotare și o mașină de recoltat struguri care adună zilnic peste 20 de tone.

Producătorul român estimează pentru acest an o producție de pente 12.000 tone de strugurii de vin, în creștere cu 80 de procente față de anul trecut.

Creşterea din acest an se datorează atât condițiilor meteo favorabile, dar mai ales investițiilor realizate în ultimii ani. Doar în 2012 Domeniile Ostrov au investit peste 700.000 de euro în replantări cu soiuri nobile. Acum întreaga suprafaţă de peste 1300 hectare este în această situaţie privilegiată. O altă parte din aceste fonduri au fost direcționate spre achiziționare de utilaje şi instalaţii de producție, tehnologii de ultimă generație. “Investițiile pe care le-am realizat atât noi, dar și alți producători români din industrie au făcut ca nivelul calității vinului din cramele românești să crească simţitor de la an la an. Cramele din România au ajuns chiar să concureze cu cele consacrate din alte țări”, consideră Oana Belu

”Anul acesta recolta la strugurii de vin este una bogată, poate chiar cea mai bogată din ultimii ani, se pot culege în medie 12 tone la ha. Rezultatele sunt mai mult decât pozitive, estimăm o creștere cu 80 de procente a producției de anul acesta, față de cea din 2012. Această creștere se datorează și celor 300 ha care au intrat anul acesta pe rod.”, declară Oana Belu, acționar Domeniile Ostrov.

Procesul de vinificație a început odată cu culesul strugurilor. Pe măsură ce sunt culeși, strugurii sunt încărcați în remorci, după care aceștia ajung la zdrobit și mai apoi mustul intră în procesul de fermentație și maturare. Tot acest proces se va încheia în luna noiembrie după ce se va finaliza recoltarea.

Compania estimează pentru acest an că în Cramele Domeniile Ostrov vor ajunge peste 9.000.000 litri de vin, în creștere cu 80% față de anul trecut.

Despre Domeniile Ostrov

“Domeniile Ostrov” reprezintă brandul “umbrelă” sub care se comunică şi comercializează gamele de vinuri ale podgoriei Ostrov, care se întinde pe 1300 de hectare. Alături de podgoria de viţă de vie compania mai deţine aproape 400 de hectare de pomi fructiferi şi 200 de hectare de legume.

Gamele producătorului Domeniile Ostrov sunt listate în retailul tradiţional şi în HoReCa, dar şi în lanţurile internaţionale precum Metro, Real, Carrefour, Mega Image, Lidl, Cora sau Kaufland.
Gamele de vin comericalizatre de Domeniile Ostrov sunt: Vinăria Ostrov – Terasele Dunarii IG, Premiat, Cosa Di Vino, Domeniile Ostrov – Oltina D.O.C, Domeniile Ostrov Reserve sau gama de vinuri istorice: Cetatea Durostorum, Pacuiul lui Soare şi Canaraua Fetii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii