Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum aleg românii un sejur pe litoral în străinătate

ro

03 Jun, 2015 11:42 1114 Marime text
Deși stau în medie între trei și patru ore la plajă, acesta e elementul decisiv în funcție de care românii optează pentru un sejur pe litoral în străinătate. Aleg hotelul în funcție de apropierea de plajă și au preferințe ferme în privința acesteia: trebuie să fie lată, cu nisip fin, intrare lină în mare, să aibă dotări moderne (inclusiv baruri), activități de agrement și să fie preferabil aproape de centrul stațiunii, potrivit datelor celui mai mare tour operator de vacanțe charter din piața autohtonă, Christian Tour.
 
"De două sezoane încoace, românii cheltuie în medie între 300 și 350 de euro per persoană pe un sejur de șapte zile pe litoral în străinătate, sejur pe care îl aleg în funcție de plaje. Optează pentru cele late și cu nisip fin, poate datorită obișnuinței cu plajele din România, și doresc ca ele să fie bine dotate cu șezlonguri, umbrele și baruri. Totodată, cele mai bine vândute hoteluri sunt cele situate pe plajă sau care au shuttle bus asigurat către plajă. Acesta este factorul decisiv în funcție de care românii aleg un hotel, dar nu singurul. Cei mai mulți aleg hotelurile situate în stațiuni, nu la periferia acestora. Caută de obicei locații unde să găsească taverne, magazine, centre de închiriere scutere/ATV etc", a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Pe lângă dimensiunile și dotările plajelor, foarte apreciate – în special de către familiile cu copii – sunt cele cu o intrare lină în apă, fără pietre. Cu toate că stau la plajă între trei și patru ore pe zi, românii sunt mari amatori de activități de agrement: închiriază echipamente pentru skijet, parasailing, kitesurfing și banana surfing, dar fac și windsurfing, și kitesurfing. Mai mult, se dau în vânt după croazierele cu mici ambarcațiuni, iar, în ce privește viața de noapte, turiștii români preferă cluburile situate pe plajă sau petrecerile ce se desfășoară în astfel de locații.
Plajele preferate ale românilor, conform datelor Christian Tour:
 
1.  Navagio – Insula Zakynthos
Una dintre destinaţiile de top ale amatorilor de turism este fără doar şi poate Plaja Navagio, situată pe coasta de vest a insulei, unde poate fi admirată misterioasa epavă a contrabandiştilor.
Poveştile spun că, în anul 1983, un vas care transporta ilegal ţigări a naufragiat pe malul golfului Agios Georgios, aşa cum i se spunea atunci. În anii ce au urmat, nisipul a înghiţit puţin câte puţin barca, lăsând expuse doar câteva părţi ale sale. Pachete de vacanță de la 389 euro/persoană*.
 
2.  Porto Katsiki – Insula Lefkada
Plaja Porto Katsiki este locul perfect pentru a te bucura de frumuseţea naturii. Aceasta se află la 40 de kilometri de oraşul Lefkada şi este înconjurată de stânci impresionante. La plajă se ajunge coborând 80 de trepte sau cu barca din satele Vassiliki şi Nydri. Pachete de vacanță de la 59 euro/persoană*
 
3.  Koukounaries – Insula Skiathos
Plaja Koukounaries. Presărată cu păduri de pin ce înconjoară o lagună considerată rezervație naturală, plaja a fost declarată cea mai frumoasă plajă din Grecia. Pachete de vacanță de la 65 euro/persoană*.
 
4.  Canal d’Amour - Insula Corfu
Conform legendelor locale, îndrăgostiții care traversează înot canalul, ce se aseamănă pe alocuri cu o peșteră, nu se vor despărți niciodată, iar cei care se scaldă în apele canalului când acesta e umbrit vor fi mereu norocoși în dragoste. Pachete de vacanță de la 69 euro/persoană*.
 
5.  Elafonisi – Insula Creta
Superba plajă situată vizavi de insula Elafonisi este una dintre cele mai frumoase din Creta. Un petic de plajă, în formă de semilună, cu nisip fin auriu şi roz şi apă turcoaz puţin adâncă, este un adevărat colţ de rai. Pachete de vacanță de la 349 euro/persoană*.
 
* Tarifele sunt exprimate de persoană/sejur șapte nopți, transport cu autocarul sau avionul în funcție de destinație.
 
                                            ***
 
Christian Tour, una din cele mai mari agenții de turism din România, a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 52 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de 18 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 30 de agenții proprii în toată România, plus o filială la Chișinău și cca. 168 de angajați, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și  lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii