Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se instalează sisteme de alarmă anti-incendiu la Căminul Faleză Nord 2, din Constanța. Contract de 313.000 de lei

ro

20 Nov, 2020 00:00 3583 Marime text
  • De lucrări se va ocupa firma Info Service&Computers, din București, care și-a adjudecat contractul.
  • Lucrările sunt necesare „în vederea obținerii autorizației de funcționare“ de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
  • Acționarul majoritar al firmei este cetățeanul libanez Wael Cherry, restul acțiunilor fiind deținute de Nabil Cherry, de asemenea cetățean libanez.
Sisteme de alarmă anti-incendiu vor fi instalate la Căminul Faleză Nord 2 al Universității Ovidius Constanța. Valoarea totală a investiției este de 313.000 de lei, fără TVA, iar de lucrări se va ocupa firma Info Service&Computers, din București, care și-a adjudecat contractul.
 
Lucrările sunt necesare „în vederea obținerii autorizației de funcționare“ de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
 
Anunțul privind atribuirea contractului a fost publicat recent în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe www.licitatiapublica.ro.
 
Potrivit datelor oficiale, contractul a fost atribuit de către Universitatea Ovidius Constanța prin procedura simplificată, valoarea totală a achiziției fiind de 313.000 de lei, fără TVA.
 
Se arată în Descrierea contractului că „Obiectul contractului il reprezintă Proiectare și execuție lucrări de conformizare a Căminului Faleză Nord 2, din aleea Studenților nr.1, Constanța, în sensul conformizării sistemului de detecție, semnalizare și alarmare în caz de incendiu și a sistemului de limitare și stingere a incendiilor, în vederea obținerii autorizației de funcționare IGSU“.
 
Așa cum am precizat, contractul a fost atribuit firmei Info Service & Computers, din București.
 

Oficial, de la Registrul Comerțului

 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 19 noiembrie 2020, societatea Info Service&Computers a fost înființată în 2005 și are sediul social pe strada lt.col. Durbac Răducu Dumitru, la numărul 121, în Sectorul 1.
 
Firma are un capital social subscris de 200 de lei, iar acționarul majoritar, cu 95% este cetățeanul libanez Wael Cherry, restul acțiunilor însumând 5%, fiind deținute de Nabil Cherry, de asemenea cetățean libanez.
 
Societatea este administrată de Marius Ion Galat, din Tecuci, acesta având puteri depline și un mandat nelimitat.
 
Activitatea principală a firmei este reprezentată de „repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice“.
 
Societatea are alte două puncte de lucru în București, tot în Sectorul 1.
 
În anul 2017, cu șase salariați, profitul net al firmei a fost de 28.180 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 982.599 de lei.
 
În 2018, numărul salariaților a fost șapte, profitul net a fost 65.674 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 2.912.266 de lei.
 
În 2019, numărul salariaților a fost 11, s-a înregistrat o pierdere netă de 276.045 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 2.817.690 de lei.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire a contractului.
 
Citește și:

Lucrări de conformizare la Căminul Faleză Nord 2 din cadrul Universității „Ovidius” Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii