Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nimar SRL va furniza articole de cazarmament pentru Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa (documente)

ro

06 Sep, 2018 00:00 2533 Marime text
`Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02022 Constanţa a anunţat numele agentului economic care şi-a adjudecat două contracte privind achiziţia articolelor de echipament pentru Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“. Acesta este societatea SC Nimar SRL.
 
Astfel, contractul „Articole de echipament (NFA echipament 4) şi articole de cazarmament pentru Colegiul Naţional Militar Al. I. Cuza (NFA cazarmament 3)“ are o valoare de 51.912 lei. Acesta constă în furnizarea de perne şi saltele. Cel de-al doilea contract - „Articole de echipament necesare echipării pentru Colegiul Naţional Militar Al. I. Cuza (NFA echipament 3)“ are o valoare de 240.700 de lei. Achiziţia constă în furnizarea de articole de echipament: manta ploaie cadre bărbaţi/femei, studenţi/te/elevi/e; pulover cu epoleţi pentru oraş; scurtă cu mesadă şi guler pentru elevi/eleve studenţi/te; ghete neîmblănite pentru cadre bărbaţi/femei, studenţi/studente şi elevi/e; pantofi elevi student; suport cu însemne grad pentru uniformă de oraş si de clasă.

Despre Nimar SRL

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, societatea a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Reghin, judeţul Mureş. Capitalul social subscris este de 8.250 de lei, integral vărsat. Firma este controlată de Ioan Tinca, cu 50,0606060606% din capitalul social, şi Nicoleta Tinca, ce are 49,93939% din capitalul social. Cei doi sunt şi administratorii societăţii, care are ca domeniu principal de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru.
 
Conform Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016 societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.097.902 lei,  un profit de 63.261 de lei şi 44 de salariaţi.
 
În februarie  2018, firma a obţinut de la Garda de Coastă un contract de achiziţie încălţăminte de protecţie. Potrivit licitatiapublica.ro, locul principal de livrare îl reprezintă sediul Gărzii de Coastă din Constanţa şi sediul S.T.P.F. Tulcea din municipiul Tulcea. Contractul constă în furnizarea de bocanci din piele cu carâmb înalt pentru protecţia personalului din formaţiunile operative ale Gărzii de Coastă. Valoarea estimată a contractului a fost de 724.040 de lei fără TVA, iar cea finală a ajuns la 657.522,76 de lei fără TVA.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţurile de atribuire a contractelor.
 
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii