Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neînfricaţi precum tribul dacic Cum au câştigat „Carpii“ lupta cu kilometrii la ultramaratonul de 24 de ore de la Mamaia (galerie foto)

ro

16 May, 2018 00:00 3643 Marime text
Ediţia a doua a ultramaratonului de 24 de ore pe nisip „Alerg 24 h Autism Marea Neagră“, de la Mamaia, i-a revenit echipei care a concurat sub numele „Carpii“. Aceasta a totalizat 2.787 de kilometri, în cadrul a 929 de ture, fiind urmată pe podium de Raza de speranţă (2.445 - 815) şi de Jandarmeria Constanţa (2.247 - 749).
 
„Carpii“ au avut în formaţie 30 de alergători, aproape jumătate dintre ei fiind poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Componenţii echipei nu sunt sportivi de performanţă, însă iubesc mişcarea şi sportul. Căpitanul „Carpilor“, Cristi Bălan, a subliniat implicarea deosebită a acestora şi motivaţia pe care au avut-o în lupta cu kilometrii.
 

„Am uitat puţin cine suntem şi de unde venim“

 
Echipa câştigătoare a ultramaratonului şi-a zis „Carpii“ de la tribul dacic cu acelaşi nume, care a trăit în Moldova de astăzi, de la Munţii Carpaţi (despre care se crede că au moştenit numele de la carpi) până la Nistru. „Alegerea acestui nume are legătură cu motivaţia pentru care am ales să mă înscriu la competiţie cu o echipă. E vorba de rădăcinile noastre. Promovăm puţin istoria, să ştim de unde venim şi să avem unde ne întoarce. Acesta a şi fost mesajul pe care l-am verbalizat atunci când am început ultramaratonul. E vorba de originile noastre, să ne orientăm către ceea ce suntem. Percepţia mea e că am uitat puţin cine suntem şi de unde venim. Asta am vrut să promovăm“, a explicat Cristi Bălan.
 

Două condiţii

 
Dintre cei 30 de alergători ai echipei învingătoare, 13 sunt poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, şase fac parte din structurile Ministerului Apărării Naţionale, iar restul sunt profesori, antreprenori sau întreprinzători. Iniţial, erau 15 de la Garda de Coastă, dar doi nu au putut participa din motive personale. „Carpii“ nu au fost toţi constănţeni, din echipă făcând parte şi patru gălăţeni, şi un brăilean. „Nu sunt sportivi de performanţă, ci persoane care iubesc mişcarea şi cărora le place sportul. Am început prin a face antrenamente sau mişcare, ne-am văzut şi le-am propus să intre în echipă. Au fost două condiţii: să vrea să participe şi să poată“, a mai spus Cristi Bălan (48 de ani), care face şi el parte din Garda de Coastă.
 

Anul trecut, Garda de Coastă a fost a opta

 
Cei 30 de alergători au beneficiat de suport logistic (legat de pregătirea fizică şi de cea psihologică) din partea a şase persoane, iar imaginile din timpul cursei au fost surprinse de doi fotografi. La ediţia de anul trecut a ultramaratonului de la Mamaia, întrecere care are menirea de a promova drepturile de integrare în societate a persoanelor cu dizabilităţi, Cristi Bălan a participat cu echipa Gărzii de Coastă, care a ocupat locul opt.
Atunci însă formaţia era formată din 20 de persoane, acum numărul alergătorilor dintr-o echipă a crescut, minimum 20, maximum 30.
 
„La această a doua ediţie n-au fost suficienţi colegi de la Poliţia de Frontieră ca să alcătuim una distinctă, astfel că am ales varianta să facem o alta, completând cu alţi alergători“, precizează Cristi Bălan. Formaţia „Carpii“ a fost prima între cele 41 de echipe participante.
 

Oana Gheorghe, cu lacrimi în ochi

 
Să parcurgi aproape 3.000 de kilometri în 24 de ore nu-i uşor, iar secretul victoriei „Carpilor“ a stat în organizarea lor foarte bună şi în ambiţia şi îndârjirea de care au dat dovadă în lupta cu kilometrii, precum carpii pe vremuri în bătăliile lor. „Am avut un grafic, pe care oamenii l-au respectat. Dacă, iniţial, înainte de începerea competiţiei, nu păreau foarte motivaţi, când a început competiţia, fiecare şi-a respectat planul, graficul de lucru şi promisiunile. Au dat absolut tot. Toate resursele lor au fost acolo. Am văzut o motivaţie cum rar găseşti la oameni. Nu s-au oprit din alergat, deşi unii aveau lacrimi în ochi, iar alţii, picioarele umflate. Au fost persoane cărora le-am spus să se ducă să se odihnească, dar ei nu au acceptat. Mă rugam de unii să meargă să se odihnească trei ore, iar apoi să revină, dar ei reîncepeau alergarea după o oră şi jumătate. O tânără, Oana Gheorghe, elevă în clasa a 12-a la Colegiul Naţional de Arte «Regina Maria» din Constanţa era cu ochii în lacrimi că nu mai are timp să facă încă o tură ca să ajungă la sută. Efortul a fost foarte mare. Din perspectiva organizării, cred că soţii Gemănaru ar trebui luaţi puţin ca model de implicare şi organizare, mai ales de către structura Primăriei Constanţa. După părerea mea, evenimente de acest gen, două - trei - patru pe an ar putea să facă şi Primăria“, a punctat Cristi Bălan.
 

Ştefan Oprişan, mezinul trupei

 
Cel mai vârstnic alergător al „Carpilor“ a fost Ion Munteanu, în vârstă de 62 de ani, în vreme ce Ştefan Oprişan (elev în clasa a opta la Liceul Teoretic „Traian“ din Constanţa), la cei 14 ani ai săi, a fost mezinul trupei. „Am avut o medie de aproape 100 de kilometri de fiecare alergător. O gălăţeancă din echipa noastră, Alina Cicu, poliţist de frontieră, a parcurs 141 de kilometri, clasându-se pe locul trei la general şi pe locul întâi la feminin. Eu am fost pe locul şase la general, cu 138 de kilometri. 15 componenţi ai echipei noastre (dintre care cinci femei) au depăşit suta de kilometri, iar restul au fost în apropiere“, a arătat Cristi Bălan.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
„Românii ştiu să lucreze în echipă“ „Carpii“ au încheiat pe primul loc, din 41 de formaţii, ultramaratonul de 24 de ore de la Mamaia (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii