Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa îi dă de lucru firmei Marca Telecom Firma lui Ceacîreanu, beneficiara unui contract de peste patru milioane lei (documente)

ro

13 Jan, 2014 00:00 5432 Marime text
Reabilitarea Policlinicii 2 Constanţa continuă şi în 2014. La începutul lunii ianuarie, a fost publicat anunţul de atribuire referitor la contractul de reabilitare a spaţiilor aferente etajelor superioare ale Policlinicii 2, autoritatea contractantă fiind judeţul Constanţa. Contractul, cu o valoare de 4.380.000 lei, a fost atribuit firmei SC Marca Telecom SRL, în urma lansării procedurii cererii de ofertă.
Aşa cum reiese din anunţul de atribuire, s-au primit trei oferte, iar cea a SC Marca Telecom SRL se pare că s-a încadrat în cerinţele criteriului de atribuire, fiind „avantajoasă din punct de vedere economic”. Din acelaşi document mai reiese că investiţiile propuse pentru reabilitarea ambulatoriului constau în reparaţii la interiorul clădirii, lucrări la instalaţiile sanitare, lucrări la instalaţiile electrice şi lucrări la instalaţiile termice.
În ceea ce priveşte firma care a obţinut contractul, aceasta apare la Registrul Comerţului cu trei asociaţi persoane fizice. Este vorba despre Claudia Daniela Puscaru (12,5%), Matei Puscaru (18,75%) şi Sergiu – Mihai Ceacîreanu (68,75%). La sfârşitul anului 2012, SC Marca Telecom SRL declarase o cifră de afaceri de 9.556.641 lei, un profit net de 386.344 lei şi 40 de salariaţi.

Firma, cu sediul în Bucureşti, pare a fi destul de apropiată de Constanţa prin prisma contractelor cu autorităţile publice din judeţ. Ce o mai leagă de Constanţa? Numele asociatului majoritar, respectiv Mihai-Sergiu Ceacîreanu, a apărut ca inculpat, în celebrul dosar al retrocedărilor. Aşa cum arată datele de la Registrul Comerţului, numele lui Mihai-Sergiu Ceacîreanu mai apare în prezent în SC Krater SRL, SC Noco Electra SRL şi SC Trinity Holding SRL, în calitate de asociat. Tot Mihai-Sergiu Ceacîreanu a fost şi unul dintre fondatorii firmei New Home Construct SA, firmă al cărei nume a apărut şi el în acelaşi dosar al retrocedărilor.
Claudia Daniela Puscaru şi Matei Puscaru, asociaţi în SC Marca Telecom SRL, mai apar cu acelaşi statut şi în SC Krater SRL şi SC Noco Electra SRL.

Anul trecut, SC Marca Telecom SRL a mai obţinut un contract în valoare de 137.000 lei, de la aceeaşi autoritate contractantă, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa, pentru „dotări aferente proiectului Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – Policlinica 2, cod SMIS 19364”, iar în 2012, firma a fost beneficiara unui alt contract derulat tot la Policlinica 2 Constanţa, respectiv execuţia lucrărilor de reparaţii capitale, recompartimentarea şi reorganizarea spaţiilor, utilaje şi echipamente tehnologice, amenajări de terenuri pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – Policlinica 2”, valoarea contractului fiind, la acea vreme, de 6.780.349 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii