Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța cumpără camere video pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică

ro

23 Nov, 2020 00:00 3605 Marime text
  • Prin trei licitații, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța intenționează să achiziționeze două camere stradale, șase camere video stradale LPR și sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate.
  • Camerele video stradale LPR vor fi utilizate, în condițiile legii, pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică a mandatelor dispuse de magistrați.
 
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța intenționează să achiziționeze sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate.
 
Mai precis, IPJ Constanța vrea să cumpere două camere stradale. Valoarea estimată a achiziției este de 8235.29 de lei, iar criteriul de atribuire a fost stabilit ca fiind prețul cel mai scăzut pe pachetul de produse.
 
De asemenea, tot prin licitație, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța intenționează să achiziționeze și șase camere video stradale LPR. Valoarea estimată este de 37352.94 de lei.  
 
Potrivit caietului de sarcini și specificații tehnice, aceste camere vor fi utilizate, în condițiile legii, pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică a mandatelor dispuse de magistrați.
 
Aceste camere vor avea o rază de detecție: pe timp de zi - minim 20-100 de metri, iar pe timp de noapte - minim 20-50 de metri și vor putea stabili viteza de deplasare a unui vehicul.
 
În final, IPJ Constanța mai vrea să cumpere, tot prin licitație, sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate, valoarea estimată fiind de 24789.92 de lei.
 
Caracteristici: sistem complet de monitorizare audio-video prin conexiune IP securizată și server VPN, efectuează supraveghere video în modul streaming, precum și înregistrarea video la rezoluție înaltă, funcțiile audio permit ascultarea live în streaming și înregistrarea stereo la o calitate foarte bună, prin folosirea unui micro SIM conectat la rețelele mobile 4G și 3 G se poate realiza conexiunea de streaming live și descărcarea fișierelor video/audio/GPS.
 
Citește și
 
Noi controale privind respectarea măsurilor COVID-19, noaptea trecută, la Constanța

Un polițist din IPJ Constanța, arestat la domiciliu. Este acuzat de luare de mită
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 23 Nov, 2020 10:24 Montati pe str. Mihai Viteazu,intre mag. Tomis si bdul Mamaia. Se circula ca la raliul Monte Carlo, de ani de zile.