Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firmele care asigură serviciile de masă şi cazare pentru poliţiştii locali constănţeni. Unul dintre patroni a prestat muncă în folosul comunităţii, în urma unei condamnări (documente)

ro

15 May, 2018 00:00 3239 Marime text
Primăria Constanţa a atribuit recent două contracte care vizează asigurarea de servicii de masă şi cazare pentru poliţiştii locali. Potrivit directorului Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, comisar-şef Tudorel Dogaru, poliţiştii locali vor urma un stagiu de pregătire de trei luni în unităţile de profil din ţară ale Ministerului Administraţiei. Dogaru spune că şi-ar fi dorit ca poliţiştii să poată urma aceste specializări în aceeaşi perioadă, însă trebuie respectat graficul stabilit de Ministerul Dezvoltării Regionale.
 
Primul lot a plecat spre Gheorgheni, următorul va merge la Orşova, iar al treilea contingent, la Buzău. Primul contract de achiziţie de servicii de masă pentru 15 poliţişti locali a fost câştigat de un SRL din Drobeta Turnu-Severin. SC TDC Com SRL îi are ca asociaţi şi administratori pe soţii Ilie-Chisăr Titu şi Catuşa, iar obiectul principal de activitate al societăţii este comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. Valoarea contractului este de 39.312 lei.
 
Cel de-al doilea contract, de servicii de cazare şi masă pentru zece poliţişti locali, a fost atribuit SC Lecprot SRL, din localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, care îl are ca unic asociat şi administrator pe Laczko Imre. Obiectul de activitate al societăţii - „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“ iar valoarea contractului - 55.321,1 lei.

Potrivit menţiunilor din fişa societăţii pusă la dispoziţie de Oficiul Registrului Comerţului, prin sentinţa penală nr. 77 din data 18.04.2017, Tribunalul Harghita l-a condamnat la o pedeapsă de un an pe patronul societăţii. „Prin sentinţa penală nr. 77 din 18.04.2017, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 71/96/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin care, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Lacko Francisc, din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal, cu art. 5 Cod penal, în infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal; în baza art. 396, alin. 2, 10 C.p.p, condamnă pe inculpatul Laczko Francisc la pedeapsa de un an de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal, cu art. 75, alin. 1, lit. b, alin. 2, lit. a C. pen, cu art. 374, alin. 4 C.p.p şi art.375 C.p.p. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de doi ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93, alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de aceasta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat de supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Gheorgheni sau la Staţia de Ambulanţă Gheorgheni, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 93, alin. 2, lit. b C.pen, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate“, se menţionează în fişa de la Registrul Comerţului a societăţii Lecprot SRL.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.      
 
În secţiunea Documente, puteţi vizualiza cele două contracte la care facem referire în articol.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii