Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Date despre dieta vecinilor centralei SN Nuclearelectrica evaluează impactul CNE Cernavodă asupra oamenilor și naturii din zonă

ro

17 Feb, 2021 00:00 3692 Marime text
  • „CNE Cernavodă are obligația legală de a evalua impactul funcționării centralei asupra populației și mediului înconjurător“, se arată în documentele oficiale din SEAP.
  • „Unul dintre proiectele de anvergură aflate în curs de implementare de CNE Cernavodă este construirea instalației de detritiere apă grea“, spun reprezentanții SNN, așa încât este necesar studiul impactului asupra biotei acvatice și terestre.
  • În ce privește impactul asupra populației, va fi analizată inclusiv dieta persoanelor ce locuiesc în apropierea centralei de la Cernavodă, urmând să se stabilească dacă acestea consumă inclusiv plante ori alimente provenite de la animale crescute în zonă.
  • Data limită pentru transmiterea propunerilor cu privire la cele două aspecte supuse consultării este 4 martie 2021, iar data limită pentru consultări este 5 martie 2021.
Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. consultă piaţa în legătură cu impactul funcționării centralei de la Cernavodă asupra biotei acvatice şi terestre, dar şi în legătură cu localităţile, populaţia şi industria din zona de amplasare a centralei.
 
Anunţurile privind consultările publice au fost publicate recent în Sistemul Electronic al  Achiziţiilor Publice şi preluate pe www.licitatiapublica.ro.
 
 Conform datelor oficiale, data limită pentru transmiterea propunerilor cu privire la cele două aspecte supuse consultării este 4 martie 2021, iar data limită pentru consultări este 5 martie 2021.
 

Impactul asupra biotei acvatice și terestre

 
În ce privește consultarea pieței legat de impactul asupra biotei acvatice și terestre, se arată în documentele puse la dispoziție pe platformele oficiale că „CNE Cernavodă are obligația legală de a evalua impactul funcționării centralei asupra populației și mediului înconjurător“.
 
„Autorizația de Mediu a CNE Cernavodă a fost eliberată în baza studiilor elaborate conform legislației în domeniu și care au recomandat în Raportul la Bilanțul de Mediu Nivel II, continuarea programului de monitorizare a impactului funcționării centralei CNE Cernavodă asupra biotei acvatice și terestre și suplimentarea acestuia“, conform sursei citate.
 
Se mai arată, totodată, că „unul dintre proiectele de anvergură aflate în curs de implementare de CNE Cernavodă este construirea instalației de detritiere apă grea. Studiul de Evaluare Adecvată elaborat pentru acest proiect propune realizarea unor studii comparative asupra biotei acvatice și terestre atât pe durata construirii cât și după finalizarea construcției, pe o perioadă recomandată de 3 ani“.
 
În acest context, SN Nuclearelectrica intenționează să achiziționeze servicii de monitorizare a impactului funcționării centralei asupra biotei acvatice și terestre, fiind urmărit impactul radiologic, termic, chimic și mecanic.
 
Criteriul de atribuire a contractului de servicii va fi cel mai bun raport calitate-preț.
 

Studiu asupra populației

 
În ce privește impactul asupra populației, se arată în documentele oficiale că „achiziționarea serviciilor de elaborare studiu socio demografic pentru amplasamentul  Cernavodă, în baza prezentei cereri de achiziție, permite continuarea prestării serviciilor prevăzute pentru evaluarea impactului funcționării CNE Cernavodă asupra mediului și populației solicitat pentru obținerea acordului de mediu al proiectului CTRF,  studiului de mediu și social care condiționează asigurarea finanțării de către BERD a CTRF, precum și respectarea cerințelor din NSR-22 «Norma privind monitorizarea radioactivităţii mediului în vecinătatea unei instalaţii nucleare sau radiologice»“.
 
Contractul vizează un studiu de caracterizare privind localitățile, populația și industria din zona de amplasare a CNE Cernavodă.
 
Astfel, alături de alte detalii, va fi analizată inclusiv dieta persoanelor cu vârste cuprinse între 0-5 ani, 5-16 ani și, respectiv 16-70 de ani, urmând să se stabilească dacă acestea consumă inclusiv plante ori alimente provenite de la animale crescute în zona Centralei Nuclearelectrice Cernavodă.
 
„Informațiile privind dieta vor cuprinde cantitățile anuale consumate pentru: categorii de legume – rădăcinoase, cu frunze, solanacee (rosii, ardei, castraveți, vinete, fasole verde), lactate, carne, ouă, cereale, pește, fructe. Pentru fiecare categorie de alimente din dieta celor trei grupe de vârstă se vor identifica: sursele de aprovizionare a populației (din zona de influență a CNE Cernavodă sau din alte zone ale țării, respectiv import); cultivatori și producători/ furnizori locali și sursele de aprovizionare cu carne, lapte, ouă provenite de la animale și păsări crescute în zona de influență a CNE Cernavodă“, potrivit datelor oficiale.
 
Și în acest caz, criteriul de atribuire a contractului de servicii va fi cel mai bun raport calitate-preț.
 
Citește și:

În dezbatere publică:
Aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, privind investițiile de la Cernavodă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii