Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract atribuit unei firme cu sediul în Năvodari Reţea de canalizare şi staţie de epurare pentru comuna Rasova

ro

30 Sep, 2013 00:00 4523 Marime text
Contra sumei de 4.352.432 lei, o firmă cu sediul în Năvodari va executa lucrările de construcţie a canalizării de ape reziduale în comuna constănţeană Rasova. Contractul „Reţele de canalizare şi staţie de epurare în localitatea Rasova, judeţul Constanţa” a fost atribuit la sfârşitul lunii august în urma cererii de ofertă firmei SC PG Delta Electron SRL. Potrivit anunţului de atribuire, pentru executarea acestor lucrări au fost depuse trei oferte. Obiectul contractului este înfiinţarea reţelei publice de canalizare şi a staţiei de epurare în comuna Rasova. Criteriul de atribuire a contractului a fost, aşa cum se precizează în acelaşi anunţ de atribuire, oferta avantajoasă din punct de vedere economic.
În ceea ce priveşte firma câştigătoare, Registrul Comerţului arată că aceasta are ca asociaţi pe Florin Cornel Pocora (60%), care, în prezent, nu mai are calitatea de asociat în nicio altă afacere, şi Elena Pocora (40%), care mai figurează ca asociat în SC Apă Canal Construct Năvodari SRL, SC Delta Electron Logistic SRL şi în SC Producţii Pavele Sibioara SRL.
La finalul anului 2012, firma PG Delta Electron SRL declarase o cifră de afaceri de 7.949.013 lei, un profit net de 58.439 lei şi 54 de salariaţi.
Din 2009 până în prezent, firma a obţinut 26 de contracte în valoare de 27.168.399,29 lei, totate cu primării din judeţul Constanţa. Numele lui Florin Pocora a apărut în 2012 în dosarul unui ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, acuzat de trafic de influenţă. De asemenea, tot Florin Pocora, în 2008, s-a aflat în atenţia poliţiştilor de la Investigarea Fraudelor, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse contrafăcute şi utilizarea fără drept a unei sigle sau embleme.
Nu în ultimul rând, Pocora este cunoscut şi ca un împătimit jucător de table, printre cei alături de care împărtăşeşte acest hobby numărându-se Cristinel Dragomir, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi Alex Papadumitru, de la SC Al Stom SRL. În 2012, Pocora apare alături de alţi jucători din judeţul Constanţa în clasamentul postat pe site-ul Clubului Sportiv de Backgammon Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii