Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clasament IPP Care a fost cea mai transparentă instituţie a statului în 2012

ro

04 Sep, 2013 00:00 1731 Marime text
Ministerul Justiţiei a fost cea mai transparentă instituţie în materie de achiziţii publice în anul 2012, în timp ce la polul opus se află Ministerul Afacerilor Externe. Clasamentul a fost întocmit pe baza documentărilor Institutului pentru Politici Publice realizate asupra informaţiilor oficiale puse la dispoziţie de autorităţile contractante. Acelaşi document arată faptul că în ultimii ani autorităţile contractante cu cele mai multe achiziţii publice (ca număr de contracte atribuit) au fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv Ministerul Afacerilor Interne. „Din punct de vedere al volumului financiar al contractelor de achiziții atribuite, cele mai multe fonduri au fost cheltuite tot de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, urmat la distanță semnificativă de Ministerul Economiei”, reiese din acelaşi document.

Informaţiile au fost făcute publice printr-un comunicat de presă dat publicităţii marţi, 3 septembrie, cu prilejul organizării Zilei Porţilor Deschise în Achiziţii Publice, eveniment în cadrul căruia au fost aduse în dezbatere publică o serie de elemente importante pentru a discuta disfuncţionalităţile din sistem. Tot marţi, 3 septembrie, IPP a facilitat unui grup de 10 jurnalişti şi lideri de ONG-uri accesul la cei mai importanţi decidenţi din administraţia publică centrală cu responsabilităţi directe sau conexe în domeniul achiziţiilor publice.
Comunicatul de presă integral poate fi citit aici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii