Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce firme se vor ocupa de curăţenia din staţiile CFR Constanţa

ro

27 Mar, 2019 00:00 2119 Marime text
Compania Naţională de Căi ferate „CFR” SA a atribuit un contract pentru achiziţia de servicii de salubrizare staţii CF pe raza Surcursalei Regionale CF Constanţa, fiind vorba de 5 loturi.

Astfel, atribuirea a avut loc la data de 13 martie 2019, valoarea totală a achiziţiei fiind de 983.956,38 lei. SRCF Constanţa deţine un număr de 18 obiective reprezentând staţii CF (aferente judetelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Calăraşi), cu trafic intens de călători în perioada sezonului estival sau în extrasezon, precum şi un sediu administrativ al Sucursalei RCF Constanţa. Serviciul care a fost achiziţionat presupune: asigurarea activităţii de salubrizare în sălile de aşteptare, vestibule şi holurile de acces în staţie, în holurile caselor de bilete, în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea personalul de exploatare, peroane, spaţii dintre liniile căi ferate, spaţiile verzi din incinta staţiilor, pasaje subterane, trotuare şi suprafeţele de acces din staţie spre oraş, WC-uri, rampe de gunoi, etc, pentru o perioadă de 12 luni. Durata contractului va putea fi prelungită din motive neimputabile părţilor contractante, valoarea estimată pentru o eventuală prelungire fiind de 216.328,86 lei.
Firmele câştigătoare sunt Euro Construct SA, Diatours SRL şi Astra Grup.

Euro Construct SA, în datele Registrului Comerţului

 
Firma a luat fiinţă în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200.000 de lei, integral vărsat, este compus din 10.000 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 20 de lei. Euro Construct SA este controlată de Constantin Străinu, cu 5,69% din capitalul social, Gheorghe Şerbănescu, cu 1,01% din capitalul social, Niculina Bolchiş, cu 1,01% din capitalul social, Ovidiu Mugurel Cherţ, cu 5,04% din capitalul social, şi Vlad Tudor, cu 87,25% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, sunt Nicoleta Papuc şi Vlad Tudor. În anul fiscal 2015, firma a avut 131 de salariaţi, o cifră de afaceri de 11.771.055 de lei şi un profit de 597.758 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma a avut 121 de salariaţi, cifră de afaceri de 9.875.842 de lei şi profit de 724.105 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 253 de salariaţi, cifră de afaceri de 16.660.110 lei şi profit de 1.806.526 de lei. SRL.

Despre Diatours SRL


Cu sediul social în municipiul Bistriţa, societatea a luat fiinţă în anul 1992. Capitalul social subscris, de 33.200 de lei, integral vărsat, este compus din 3.320 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator este Vasile Onigaş. Diatours SRL desfăşoară activităţi generale de curăţenie a clădirilor.
 
Cea de-a treia firmă câştigătoare, Astru Grup SRL, a fost înmatriculată în anul 2010 şi are sediul social în municipiul Brăila. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Firma este deţinută de Tamara Cristina Dumitrescu şi Claudiu - Stelian Dumitrescu, fiecare cu 50% din capitalul social.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii