Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima vizită de Curtoazie a E.S. Ambasadorul Japoniei în România, Domnul Keiji Yamamoto, la Palatul Camerei Camerei Naţionale a României

ro

15 Apr, 2013 19:37 1038 Marime text
Bucureşti, 12 aprilie 2013: Excelenţa Sa, Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov a primit vizita Excelenţei Sale Ambasadorul Japoniei în România, Domnul Keiji Yamamoto.
În cadrul primei întâlniri a E.S. Ambasadorul Japoniei la Bucureşti - de la preluarea mandatului la 21 ianuarie 2013, la Palatul Camerei Naţionale, E.S. Preşedintele Camerei Naţionale a evidenţiat relaţiile foarte bune, dinamice pe care Camera de Comerţ le dezvoltă permanent cu Biroul Economic al Ambasadei Japonia la Bucureşti şi importanţa menţinerii acestei cooperări care determină ca schimbul de informaţii şi de oportunităţi de afaceri să circule rapid şi în timp real.
În egală măsură de important a fost menţionat şi evenimentul de Gală dedicat Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, eveniment de marcă instituit de Preşedintele Camerei Naţionale de la începutul mandatului Excelenţei Sale din 2007 şi care este organizat la începutul fiecărui an într-o locaţie specială a Palatului Camerei Naţionale, Aula Candelabrelor.
În continuare, Excelenţa Sa a vorbit despre Sistemul Cameral din România, de la înfiinţarea primelor Camere de Comerţ în România, prin Înaltul Decret promulgat în 1864 de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, până în prezent. Preşedintele Camerei Naţionale a arătat necesitatea modernizării Sistemului Cameral din România şi a subliniat reperele importante ale structurii şi funcţionării Sistemului Cameral din România şi ale Camerei Naţionale care numără în prezent 83 de membri, dintre care Camere de Comerţ Judeţene şi Bilaterale, Asociaţii Profesionale importante ale mediului de faceri român şi membrii de onoare.
“Faptul că Legea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cea care guvernează mediul de afaceri şi pe comercianţii români, este o Lege organică pe care chiar eu am promovat-o pe vremea când aveam calitatea de Membru în Parlamentul României, conferă instituţiei Camera de Comerţ o putere pe măsura legii şi unicitate în familia mondială a Camerelor de Comerţ, întrucât nicăieri în lume, nicio instituţie de acest gen nu este bazată pe o Lege organică“, a subliniat E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov.
Înaltul oaspete japonez, E.S. Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Domnul Keiji Yamamoto, a mulţumit Camerei de Comerţ Naţionale pentru contribuţia acordată la realizarea unui nivel excelent al cooperării bilaterale româno – japoneze şi şi-a exprimat satisfacţia pentru rezultatele deosebite obţinute de oamenii de afaceri japonezi în România. Nu în ultimul rând E.S. a reliefat necesitatea ameliorării climatului de afaceri din România.
De asemenea, E.S. Ambasadorul Japoniei a evidenţiat faptul că investiţiile japoneze au creat mii de locuri de muncă pentru români şi mai mult decât atât, prezenţa lor în România este o dovadă că parteneriatul româno - japonez este competitiv şi dă şanse României să dezvolte exportul către ţări din Asia, Rusia sau Orientul Mijlociu.
“La sosirea mea în România am fost surprins în mod pozitiv când am aflat că acum 15 ani exista o singură fabrică de producţie cu capital japonez iar acum sunt 24 asemenea fabrici, acestea asigurând peste 32.000 de locuri de muncă. Preşedinţii multor companii sunt români. Raportat la populaţia României şi în comparaţie cu Ungaria unde lucrează 23.000 de unguri sau cu Franţa unde sunt angajaţi 68.000 de francezi, consider că numărul de lucrători din România în fabricile manufacturiere cu capital japonez, este mare. Sunt optimist cu privire la viitorul relaţiilor economice bilaterale, întrucât există un interes major pentru extinderea investiţiilor japoneze în România”, a concluzionat E.S. Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Domnul Keiji Yamamoto.

Camera de Comerţ şi Industrie a României
Direcţia Reprezentare Camerală - Biroul Relaţii Externe
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii