Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BCR - Consiliul de Supraveghere modifică structura Comitetului Executiv

ro

27 Jan, 2012 23:03 3633 Marime text

bernd_mittermair_photo_resize.jpgTomáš Spurný va fi noul Preşedinte Executiv al BCR, in locul lui Dominic Bruynseels al cărui mandat expiră Bernd Mittermair a fost numit Vicepreşedinte executiv Financiar (CFO) in locul lui Helmuth Hintringer care se va retrage Martin Škopek revine ca Membru al Comitetului Executiv al BCR responsabil pentru activitatea de retail si private banking (Vicepreşedinte executiv Retail si Private Banking)
Comitetul Executiv a fost lărgit de la cinci la şapte membri: Sergiu Manea a fost numit membru al Comitetului Executiv si Vicepreşedinte executiv Trezorerie, Pieţe de Capital şi Group Large Corporates iar Christian Bruckner in calitate de Vicepreşedinte executiv Operaţiuni (Chief Operating Officer)

tomas_spurny_photo_resize1.jpgBucuresti, 27 Ianuarie 2012 - Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR) a adoptat azi o serie de decizii privind structura Comitetului Executiv al Băncii Comerciale Române.

Comitetul Executiv al BCR va fi extins de la de cinci membri in prezent la şapte, prin includerea poziţiei de Vicepreşedinte executiv Operaţiuni (Chief Operating Officer) şi a poziţiei de Vicepreşedinte executiv Trezorerie, Pieţe de Capital şi Group Large Corporates, funcţie de sine stătătoare nou înfiinţată.

sergiu_manea_-_photo_.jpgConsiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române l-a numit pe Tomáš Spurný (46 de ani) în poziţia de Preşedinte Executiv al BCR, acesta urmând a prelua mandatul, începând cu data de 1 Aprilie 2012, de la Dominic Bruynseels, actualul Preşedinte Executiv al cărui mandat expiră.

Dominic Bruynseels a contribuit decisiv la dezvoltarea băncii şi a portofoliului de clienţi pe parcursul ultimilor patru ani. Competenţele sale extinse şi abilităţile tehnice şi de management au jucat un rol esenţial în sprijinirea BCR pentru contracararea cu succes a crizei economico-financiare.
„Aş dori să îi mulţumesc lui Dominic pentru ca şi-a folosit talentul şi experienţa in cel mai bun mod posibil pentru consolidarea poziţiei BCR de lider al pieţei şi pentru calităţile sale de lider de care a dat dovadă conducând eficient banca printr-o perioadă dificilă. Mi-a fost un partener foarte important şi a contribuit semnificativ la implementarea standardelor internaţionale in cea mai importantă bancă din ţară", a declarat Andreas Treichl, Preşedintele Consiliului de Supraveghere al BCR.

Tomáš Spurný este un bancher cu experienţă internaţională, care, în ultimii zece ani, a ocupat funcţia de Director General al mai multor instituţii financiare şi bancare importante din Slovacia, Cehia şi Ungaria, contribuind la succesul acestora pe pieţele locale. În ultima perioadă, a fost Directorul General al CIB Bank Ungaria, membră a grupului financiar italian Intesa Sanpaolo. Înainte de a activa în domeniul bancar, Tomáš Spurný a lucrat câţiva ani la firma de consultanţă pentru management McKinsey and Company, oferind consiliere instituţiilor financiare pe diverse pieţe din Europa Centrala şi de Est (ECE).

Funcţia de Vicepreşedinte executiv Financiar (CFO) va fi preluată de Bernd Mittermair (43 de ani), actualul şef al departamentului Managementul Performantei Grupului din Erste Group Bank AG. El îi succede în funcţie lui Helmuth Hintringer (61 de ani), care se va retrage după o carieră de succes de peste patru decenii în domeniul bancar în Europa Centrala şi de Est.


Bernd Mittermair a venit in Erste Group în 1992, dezvoltându-şi cariera, în diferite funcţii, în domeniul managementului activelor şi pasivelor, in controlling şi managementul performanţei. Este specialist în planificarea strategică şi operaţionala şi în elaborarea bugetelor. A fost implicat în toate procesele majore de due diligence ale Erste Group începând din 1999.

Sergiu Manea (39 de ani) este numit în funcţia nou-creată de Vicepreşedinte Trezorerie, Pieţe de Capital si Group Large Corporates. Născut în România, acesta va prelua o parte din atribuţiile actuale ale liniei de afaceri condusă de Wolfgang Schoiswohl. Sergiu Manea are peste 15 ani de experienţă pe pieţele financiare şi a lucrat în cadrul mai multor bănci internaţionale, precum Citibank, ING, ABN Amro şi Bank Austria Creditanstalt. În ultima perioadă, a activat ca partener asociat în cadrul Ithuba Capital, o firmă austriacă independentă care oferă servicii de management al activelor şi consiliere financiară.

Martin Skopek, , in prezent membru al conducerii Erste Group responsabil cu activitatea de retail, va prelua funcţia de Vicepreşedinte executiv Retail şi Private Banking începând cu data de 1 aprilie 2012, aşa cum s-a anunţat deja. Martin Skopek a mai activat in aceasta funcţie între anii 2006 şi 2010, jucând un rol esenţial în dezvoltarea activităţii de retail a băncii. Martin Skopek va continua să coordoneze activităţile de retail la nivelul Erste Group şi va rămâne Preşedinte al Consiliului de Retail al grupului.

Christian Bruckner, Chief Operating Officer in BCR din anul 2010 - şi consilier al Comitetului Executiv până în prezent - va deveni membru al Comitetului Executiv si Vicepreşedinte executiv Operaţiuni (COO).

Toate numirile trebuie sa fie aprobate de Banca Naţională a României.

Ceilalţi membri ai Comitetului Executiv sunt Frank-Michael Beitz, Vicepreşedinte executiv Risc (Chief Risk Officer) şi Wolfgang Schoiswohl, Vicepreşedinte executiv Corporate Banking.

„În ciuda mediului de afaceri în continuare dificil, România şi-a păstrat excelentul potenţial de creştere şi reprezintă una dintre principalele pieţe asupra cărora Erste Group se concentrează. Deciziile de astăzi ne pregătesc pentru a deveni parteneri şi mai buni ai cetăţenilor români şi ai economiei reale. Ne-am întărit echipa de conducere cu bancheri cu experienţă internaţională, dar având şi rădăcini în ECE. Am convingerea că vor constitui o echipă care va conduce banca pe calea dezvoltării," a declarat Andreas Treichl, CEO Erste Group, după şedinţa de astăzi a Consiliului de Supraveghere al BCR, pe care a prezidat-o.
Modificările in structura Comitetului Executiv:

Comitetul Executiv al BCR actual nou
Preşedinte Executiv (CEO) Dominic Bruynseels Tomáš Spurný
Vicepreşedinte Financiar (CFO) Helmuth Hintringer Bernd Mittermair
Vicepreşedinte Risc (CRO) Michael Beitz Michael Beitz
Vicepreşedinte Corporate Banking Wolfgang Schoiswohl Wolfgang Schoiswohl
Vicepreşedinte Retail Oana Petrescu Martin Škopek
Vicepreşedinte Operatiuni (COO) --- Christian Bruckner
Vicepreşedinte Trezorerie, Pieţe de Capital si Group Large Corporates --- Sergiu Manea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii