Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă referitor la decizia Curții Constituționale pe tema constituționalității legii privind votul prin corespondență

ro

18 Nov, 2015 19:49 906 Marime text
Comunicat de presă
 
referitor la decizia Curții Constituționale pe tema constituționalității legii privind
votul prin corespondență
 
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) salută decizia Curții Constituționale a României legată de constituționalitatea Legii privind votul prin corespondență și apreciază că aplicarea acestui act normativ la alegerile parlamentare din 2016 constituie un real câștig pentru democrație.
AEP amintește că proiectul tehnic privind votul prin corespondență a fost redactat de experții Autorității și transmis Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, însoțit de o notă de prezentare și un studiu comparativ.

”Acest act normativ, precum și noua lege a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților oferă concetățenilor noștri din afara țării condiții și instrumente concrete pentru exercitarea dreptului de vot. Respectarea acestui drept este cheie de boltă a democrației și  reprezintă obiectivul esențial al activității noastre”, afirmă președintele AEP, Ana Maria Pătru.

Președintele AEP apreciază că, în funcție de deciziile politice și de evaluarea impactului implementării votului prin corespondență cu ocazia alegerilor parlamentare din anul 2016, acesta trebuie extins și implementat treptat și pentru cetățenii cu drept de vot din țară care, din motive obiective, nu se pot prezenta la urne în ziua scrutinului. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii