Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă privind dezbaterea organizată de AEP cu partidele politice pe tema finanțării activității acestora și a campaniei electorale

ro

04 Mar, 2016 17:07 1780 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat în data de 3 martie 2016, la sediul instituției, o întâlnire cu liderii, trezorierii și responsabilii financiari ai partidelor politice pe tema noilor reglementări privind finanțarea activității partidelor și a campaniilor electorale.

La discuții au fost prezenți reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și neparlamentare, inclusiv ai formațiunilor politice înființate la nivel local și regional, potrivit noilor dispoziții ale Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată.
Din partea AEP au participat vicepreședinții Constantin-Florin Mitulețu-Buică și Dan Vlaicu,  [Anchor] directorul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, Gheorghe Onogea și directorul Direcției Legislație, legătura cu Parlamentul și contencios electoral, Cristian Leahu.

Principalele subiecte discutate au vizat aspectele legate de finanțarea campaniei electorale la alegerile locale din acest an, cum ar fi: sursele și limitele contribuțiilor candidaților și ale partidelor politice, tipurile și limitele cheltuielilor electorale, atribuțiile mandatarilor financiari ai partidelor politice, condițiile în care AEP rambursează partidelor politice cheltuielile electorale și în care formațiunile restituie candidaților sumele cheltuite în campania electorală.

Cu ocazia acestei întâlniri, reprezentanții partidelor și oficialii AEP au avut o primă discuție în legătură cu ”Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016”, material prezentat de vicepreședintele AEP Constantin-Florin Mitulețu-Buică. Documentul elaborat de AEP și lansat în dezbatere publică poate fi consultat pe site-ul www.roaep.ro la următorul link:

http://www.roaep.ro/finantare/wp-content/uploads/2016/03/GHID-finantare-campanie-locale-2016-FORMA-FINALA-2.pdf
            Reprezentanții partidelor au primit de la AEP, pe lângă ”Ghidul finanțării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016”, și broșuri cuprinzând Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin hotărârea Guvernului nr. 10/2016. 
La finalul întâlnirii, vicepreședintele AEP a declarat:

”A fost o discuție utilă pentru ambele părți. Am fost plăcut impresionat să constat, din întrebările pertinente care ne-au fost adresate, că reprezentanții formațiunilor politice și-au însușit legislația în domeniul finanțării partidelor politice, că au propuneri și soluții concrete pentru a asigura o transparență totală în ceea ce privește finanțarea campaniilor electorale”.
 
Direcția comunicare și relații externe
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii