Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:08 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Tineretului și Sportului le cere prefecților să asigure respectarea Legii Tinerilor în teritoriu!

ro

16 Jan, 2016 17:52 1661 Marime text
Tinerii și organizațiile de tineret ar putea beneficia de o creștere considerabilă a susținerii lor la nivel local, după ce Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), prin Secretarul de Stat Andrei Popescu, le-a cerut prefecților să se asigure că primăriile reședință de județ și consiliile județene constituie fondul destinat activităților de tineret, în acord cu prevederile Legii Tinerilor nr. 350/2006. Inițiativa vine ca urmare a lansării „Diagnozei privind utilizarea și alocarea fondurilor publice destinate tinerilor”, lansată de Centrul pentru Politici Educaționale (CPEdu), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR) la sfârșitul lunii Octombrie, precum și a demersurilor ulterioare făcute de CTR în raport cu MTS.
Legea Tinerilor nr. 350/2006 prevede, la articolul 28:
(1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.
(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective
Prefecții pot ataca în instanță bugetele adoptate de consiliile județene și consiliile locale, dacă acestea nu respectă prevederile legale. Conform atribuțiilor stabilite prin Legea 340/2004, aceștia „asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;” (articolul 19, aliniatul (1), litera a).
„După 10 ani în care autoritățile locale au ignorat, în mare parte, Legea tinerilor nr. 350/2006, Guvernul a început în sfârșit să utilizeze mecanismele legale pe care le are la dispoziție pentru a asigura respectarea ei. Este un semnal pozitiv, dar ne vom bucura doar după ce vedem că autoritățile locale vizate constituie fondul destinat activităților de tineret și organizează consultări adecvate pentru a stabili prioritățile și mecanismele prin care se cheltuiesc sumele respective.” – Mihai Dragoș, Președinte al Consiliului Tineretului din România

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii