Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul Olandei a vizitat grădinița din Castelu

ro

02 Jun, 2012 19:17 1977 Marime text
castelu_1_iunie.jpgAsociația Ovidiu Rom și autoritățile locale din Castelu au organizat de 1 iunie „Ziua Porților Deschise", un eveniment prin care invitați reprezentând instituții foarte diferite au vizitat împreună grădinița din localitate unde Ovidiu Rom, împreună cu echipa locală, desfășoară programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG)

v La eveniment au luat parte autorități locale implicate în program, deputați și senatori de Constanța, reprezentanți ai presei locale, cele două cofondatoare ale Asociației Ovidiu Rom Maria Gheorghiu și Leslie Hawke, partenerii bulgari ai unui program trans-frontalier desfășurat la Castelu și Excelența sa, Ambasadorul Olandei la București, Matthijs van Bonzel, prezent la eveniment împreună cu familia.

castelu.jpgv Comuna Castelu a fost prima din țară care a implementat programul asociației Ovidiu Rom prin care în prezent 1400 de copii săraci merg ZILNIC la grădiniță. Programul dă rezultate spectaculoase, iar ingredientul magic este reprezentat de tichetele sociale de 50 de lei pe lună pe care părinții săraci le primesc dacă și-au dus copilul ZILNIC la grădiniță.

v Invitații au compus împreună un MOZAIC care va rămâne pe peretele școlii alături de cele create de copii. 

castelu_ambasadorul_olandei_.jpgv Programul Fiecare Copil în Grădiniță al Asociației Ovidiu Rom a primit de două ori Premiul Întâi în cadrul competiției anuale Gala Societății Civile desfășurată pe 28 mai, la București.

v Cele două premii au fost acordate la secțiunile Educație, Cercetare, Învățământ și proiecte și campanii de CSR (Responsabilitate Socială Corporativă) unde același program a fost premiat pentru parteneriatul cu Carrefour - Carrefour pentru Fiecare Copil în Grădiniță.

Constanța, 2 iunie 2012

copii_mozaic.jpg„Ziua Porților Deschise" din Castelu a adunat împreună oaspeți reprezentând țări și instituții diverse, iar acesta este un semn că aici în comună există energie pozitivă și dorința de a face lucruri pentru comunitate și pentru copii", a declarat Excelența sa, Ambasadorul Olandei la București, Matthijs van Bonzel.

În aprilie 2012, zece ambasadori în România au lansat „Inițiativa Ambasadorilor pentru Educație Timpurie" prin care își arată susținerea față de investițiile în educația timpurie pentru copiii dezavantajați și susțin ideea de educație timpurie pentru toți copiii, ca fundație pentru construirea unei forțe de muncă europene competitive în deceniile ce urmează.

intalnire.jpgExcelența sa, Ambasadorul și restul invitaților au vizitat grădinița, dar și comunitatea unde trăiesc familiie sărace care-și duc copiii ZILNIC la grădiniță prin programul Fiecare Copil în Grădiniţă, care anul acesta a primit de două ori Premiul Întâi în cadrul competiției anuale Gala Societății Civile desfășurată la București pe 28 mai. Unul dintre premii a fost acordat chiar pentru parteneriatul cu Carrefour desfășurat la Castelu.

Programul a fost lansat de Asociația Ovidiu Rom și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în anul școlar 2010-2011 în urma unui concurs național la care au fost invitate să aplice toate primăriile din țară.

intalnire-leslie_ambasadorul_si_sotia.jpgCastelu a fost comună-pilot pentru desfășurarea programului şi este un exemplu de colaborare între instituțiile locale. Aici programul a început în 2009 când directorul școlii și grădiniței, Antoneta Prodan, a constatat că aproape 100 de copii din comună nu frecventează grădinița sau școala și a cerut ajutorul Asociației Ovidiu Rom. Așa s-a născut programul Fiecare Copil în Grădiniţă prin care anul acesta aproape 1400 de copii dezavantajați merg la grădiniță în 38 de grădinițe din 20 de localități, din 12 județe.

Prin FCG, părinții copiilor din program primesc lunar un stimulent financiar sub formă de tichete sociale în valoare de 50 de lei pentru fiecare copil care are prezență ZILNICĂ la grădiniță în luna respectivă, exceptând învoirile părinților și scutirile medicale.

Tichetele sociale oferite de Asociația Ovidiu Rom asigură familiei un venit suplimentar restricționat pentru alimente. Pentru fiecare copil Ovidiu Rom alocă suma de 60 de lei pe an pentru rechizite și alte materiale educaționale. Consiliile Locale asigură suma necesară pentru îmbrăcăminte și încălțăminte. Acordarea tichetelor sociale condiționate de prezență a crescut spectaculos frecvența ZILNICĂ a copiilor la grădiniță. În Castelu, prin intervenția Ovidiu Rom, Inspectoratul Școlar Județean a creat trei posturi de profesor pentru a face față numărului mare de copii.

Prin Fiecare Copil în Grădiniţă profesorii din Castelu au fost formați în metode interactive de lucru cu copiii pe care le-au aplicat atât în timpul anului cât și în cadrul unor Atelire de Vară organizate anual împreună cu Ovidiu Rom. În sediul grădiniței asociația a amenejat și un centru de resurse pentru training și alte activități educaționale.

În 2010, în acest program a fost inclusă și grădinița din Nisipari, unde 33 de copii primesc tichete sociale. În prezent, în grădiniţele din Castelu şi Nisipari sunt înscrişi 267 de copii, dintre care 133, toți copiii săraci de 3-6 ani din comună, primesc tichete sociale FCG. Ovidiu Rom acoperă integral costurile salariale pentru un asistent social și un ajutor de profesor.

Compania Carrefour susține programul din Castelu și în 2009 a finanțat construirea unei pompe de apă care era necesară în comunitate. Ulterior, o altă pompă a fost finanțată de Fundaţia Elpis din Cluj-Napoca, iar Consiliul Local a mai construit una.

Scopul programului Fiecare Copil în Grădiniţă nu este numai de a crește prezența ZILNICĂ a copiilor, ci și de a schimba mentalitatea părinților, de a-i apropia de grădiniță și de a-i face să conștientizeze importanța educației timpurii și a școlii în general. De aceea, prin rotație, un „părinte de serviciu" asistă la clasă și ajută profesorii în activitățile cu copiii. O dată pe lună, în fiecare grădiniță se organizează „Ziua Părinților" când aceștia au obligația să ia parte la ore alături de copii. Astfel, în grădinițele unde se desfășoară programul FCG se creează o „comunitate a părinților care vor să-și educe copiii".

Îmbolnăvirile dese sunt motivul principal pentru care copiii săraci lipsesc de la grădiniță, de aceea în aprilie 2012 Ovidiu Rom și compania GlaxoSmithKline au lansat un program de granturi pe trei ani prin care comunitățile vor putea dezvolta programe de sănătate și educație pentru sănătate. Fiecare comunitate a avut ocazia de a aplica pentru un grant.

Tot în acest an școlar, șase comunități din program, printre care și Castelu, au fost sprijinite printr-un grant oferit de UNICEF în scopul de a-și dezvolta strategia locală prin întâlniri structurate ale Grupului de Acțiune Locală, de a-și consolida echipa de proiect prin activități de formare și de a vorbi despre program în mass-media locale. Acest grant adaugă programului „Hai la Școală" derulat de UNICEF o componentă de intervenție la nivel preșcolar.

Misiunea Ovidiu Rom este de a face din educația timpurie de calitate o resursă disponibilă tuturor copiilor săraci din România, pentru a le oferi șansa să devină membri activi ai societății.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii