Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Sfințirea bisericii mănăstirii 23 August - 5 septembrie 2014

ro

05 Sep, 2014 13:19 1995 Marime text
 În anul 2004, pe un teren situat în apropierea lacului Tatlageac, a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii Sf. Ierarh Nicolae şi Bretanion, cunoscută drept mănăstirea de la 23 August. Doi ani mai târziu, în perioada 2006-2010, mănăstirea a prins contur, fiind construite paraclisul, chiliile și stăreția. Așezământul de cult a fost proiectat de arhitectul Teodor Ion, iar lucrările de zidire au fost finalizate anul acesta.
Slujba de sfinţire va fi oficiată luni, 8 septembrie, începând cu ora 8.00 de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit de Pireu (Grecia), alături de un sobor de preoţi şi diaconi şi a numeroşi credincioşi.
 
Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, început la 1 septembrie. Părinții săi, Ioachim și Ana, erau din neamul lui David și locuiau în cetatea Nazaret din Galileea.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau defăimați de comunitate, fiind considerați blestemați. Cu nădejde în Dumnezeu, Ioachim s-a retras în munte, în post și rugăciune, iar Ana a rămas acasă, rugându-se lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil s-a arătat fiecăruia în parte și le-a vestit că ruga le-a fost ascultată și vor fi binecuvântați, iar prunca va fi „vas ales” al lui Dumnezeu. Prunca a primit, a opta zi de la naștere, numele de Maria, care înseamnă doamnă, împărăteasă, ea devenind Maica Domnului.
 
 
Biroul de Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii