Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă, 6noiembrie 2015 - Programul IPS Teodosie în perioada 7 – 9 noiembrie

ro

06 Nov, 2015 15:07 2318 Marime text
 Sâmbătă,7 noiembrie, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie,Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți biserica „Sfântul Nectarie” din localitatea Zorile, urmată de oficierea Sfintei Liturghii. După slujbă, credincioșii prezențivor putea trece prin Sfântul Altar.În aceeași zi, de la ora15.30, ierarhul tomitan va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Strunga, în bisericaveche, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Duminică,8 noiembrie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia SfântaLiturghie la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (fosta Capelă Militară),începând cu ora 8.45. Pe data de 8 noiembrie,Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.După tradiţia biblică, arhanghelii fac parte din ceata îngerilor apropiaţiSfintei Treimi. Arhanghelul Mihail este cunoscut atât în Vechiul, cât şi înNoul Testament drept căpetenie a „oştirilor cereşti”,  fiind cel ce l-a pedepsit pe Lucifer,izgonindu-l din cer când s-a împotrivit Ziditorului. În limba ebraică, Mihailse traduce „cine este ca Dumnezeu”. Arhanghelul Gavriil este„vestitor al tainelor divine”, înger al bunelor-vestiri: cea adusă lui Ioachimşi Anei că o vor naște pe Fecioara Maria, cea a lui Zaharia că va avea un fiu,pe Ioan Botezătorul și cea a Fecioarei Maria că îl va naşte pe Fiul luiDumnezeu. Numele său se traduce prin „omul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu estetăria mea”. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie în municipiul ConstanțaLuni,9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Cu acest prilej, începând cu ora 8.30,Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nectarie”(zona Medeea, Constanța). De la ora 17.00, ArhiepiscopiaTomisului, împreună cu parohia „Sfântul Ierarh Nectarie”, organizează, la Casade Cultură din Constanța, un concert caritabil, susținut de orchestra de muzicăpopulară „Plai străbun” din Chișinău (condusă de Timotei Tregubencu) și Coralabărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor arhid. dr. IonIulian Dumitru). Concertul este programat și în data de 14 noiembrie, toți baniidăruiți de către spectatori fiind donați copiilor din Centrul „Fair Play” dinConstanța. Sfântul Nectarie esteunul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi în Biserica Greciei şi unul dintrecei mai mari teologi ai începutului de secol XX. S-a născut în Silivria, peactualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846. A fost, pe rând, profesorde religie, arhimandrit, consilier patriarhal, Mitropolit onorific dePentapole, director al unei şcoli teologice din Atena şi întemeietor alMănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina. S-a mutat către Domnul pedata de 8 noiembrie 1920, în urma unei boli canceroase, iar după douăzeci deani sfintele sale moaşte, care izvorau mir, au fost scoase din mormânt şiaşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.Datorită dragostei pentruDumnezeu și oameni, a primit darul vindecării, dovedit în special în vremeaPrimului Război Mondial. În septembrie 1953 trupul a fost deshumat, găsitneputrezit și răspândind bună mireasmă. În anul 1961 a fost canonizat de cătreBiserica Greciei. Tot luni, începând cu ora22.00, IPS Teodosie va resfinți biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitateaMoșneni (comuna 23 August), urmată de oficierea Sfintei Liturghii. Evenimentul esteocazionat de finalizarea lucrărilor de reparații capitale ale lăcașului decult, construit în perioada 1934-1938. Acțiunecivică în curtea BisericiiCu două zile înainte desărbătoarea hramului, luni, 9 noiembrie, începând cu ora 13.00, copiii  parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța vor planta 100 de tei și nuci în curtea bisericii. Acțiunea este organizată decătre parohie, în ajutorul căreia a venit și firma Pomacost.  

Biroul de Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii