Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS, prezintă principalele direcții de promovare a educației din programul prezidențial

ro

29 Oct, 2019 00:00 1552 Marime text
În perioada interbelică, România a dat Europei cele mai numeroase personalități, iar acest lucru s-a întâmplat în primul rând pentru că oamenii de stat de atunci au înțeles că fără educație nu se poate. Nu putem face educație fără bani și nu vom putea deveni niciodată o națiune cu adevărat civilizată și prosperă fără educație, susține Dan Barna, candidatul Alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale.
“Unul dintre motivele pentru care propun extinderea atribuțiilor Președintelui astfel încât acesta să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în alcătuirea bugetului de stat este tocmai dorința de a asigura o finanțare corectă pentru învățământ. Voi întoarce în Parlament orice proiect de lege a bugetului care nu asigură suficient de mulți bani pentru Educație sau mecanisme prin care finanțarea per elev nu reduce disparitățile de acces și calitate a educației, nu să le adâncească, așa cum se întâmplă în prezent.
Strategiile, dezbaterile, consultările, toate sunt binevenite și utile, dar atunci când avem în continuare școli fără curent electric sau fără grup sanitar, iar 400.000 de copii nu au călcat niciodată pragul școlii, educația devine o urgență națională. Educația din România are nevoie de mai mulți bani. Și de mai multă pricepere în administrarea lor. Iar astăzi, guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este educația pentru guvernarea curentă.
Creșterea nivelului de școlarizare ar avea un impact benefic și asupra veniturilor personale. Un an în plus de școală crește veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni șomer cu 8% și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenții de învățământ secundar superior câștigă cu 25% - 31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar și cel gimnazial. Câștigurile obținute de absolvenții de facultate le depășesc cu aproape 70% pe cele ale elevilor care renunță la școală după terminarea liceului”, apreciază Barna.

Principalele direcții de promovare a Educației ale mandatului său de președinte vor fi:
6% din PIB pentru Educație
De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere. Guvernul Dăncilă a alocat doar 3% din PIB pentru Educație. 
Rezultatul? PSD a promis în 2016 că va construi 2.500 de creșe și grădinițe noi, 30 de cămine studențești și va moderniza peste 2.000 de școli. După 3 ani, au reușit să facă doar 45 de grădinițe. 
“Nu putem pretinde calitate a învățământului în școli care nu au profesori calificați și nu au toalete, apă curentă și căldură.
Vom aloca fonduri speciale pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului din învățământ precum și pentru atragerea cadrelor didactice către zonele geografice cu deficit de profesori.
Dorim creșterea prestigiului profesiei didactice și promovarea continuă a carierei pedagogice, inclusiv printr-o remunerare corespunzătoare: vom crește salariile educatorilor și profesorilor din ciclurile ante-preșcolar, preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Dacă vrem învățământ de calitate atunci trebuie să fim pregătiți în viitorul apropiat să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații.
Vom investi în infrastructură educațională critică (clădiri, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, dar și resurse educaționale precum materiale didactice, infrastructură digitală) și revizuim mecanismul finanțării per elev, astfel încât o pondere mai mare să revină echipamentelor și materialelor didactice pentru activități școlare și extracurriculare.
Vom continua măsurilor de stimulare a accesului și participării în educație pentru toți copiii și tinerii și introducerea unor măsuri concrete care să crească calitatea educației, deoarece, educația reprezintă pilonul fundamental al proiectului de țară, pentru că ea formează societatea”, susține candidatul Alianței USR-PLUS. 
 
Calitate înseamnă și deschiderea către concurență în sistemul de învățământ. Educația este prea importantă pentru a fi organizată sub forma unui monopol: părinții trebuie să aibă dreptul să aleagă școala copiilor lor. Simultan, este nevoie de reforma profundă a modului în care se face astăzi evaluarea calității serviciilor de educație. Descentralizarea și depolitizarea educației prin transferul puterii de decizie către școli, la nivelul elevilor, părinților și profesorilor. Parteneriatul între școală, familie și comunitate este esențial pentru o educație de calitate a copiilor noștri. Educația începe devreme, în familie, iar copiii au nevoie de modele pe care să le poată urma. Fiecare copil este diferit, de aceea și sistemul de educație trebuie să fie capabil să se adreseze fiecăruia. Și este de datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm în acest efort - atât prin programe de educație parentală; cât și prin acordarea unei puteri de decizie părinților în consiliile de administrație ale școlilor în ceea ce privește curricula și investițiile făcute din bugetele școlilor – se arată în programul de guvernare pe componenta “educație”.
“Avem un sistem de educație extrem de centralizat și politizat, în care cei mai puternici actori sunt ministrul educației și primarii. Nici profesorii, nici părinții nu au putere de decizie în actualul sistem. Susținem că sistemul de educație trebuie să fie depolitizat și descentralizat. Puterea de decizie în școli trebuie să fie a celor care sunt cei mai apropiați de copii: profesorii și părinții. Ei știu cel mai bine care sunt nevoile copiilor și ale școlii.
Inspectoratele școlare sunt instituții retrograde; avem nevoie de o reformă substanțială a sistemului astfel, cu instituții care să reprezinte garanția calității actului de educație. Propunerea pe care o voi susține în mandatul meu de președinte este transferul puterii de decizie de la inspectoratele școlare către nivelul școlii și schimbarea modului de funcționare a consiliilor de administrație astfel încât școlile să fie conduse mai aproape de copii și pentru interesele lor”, mai adaugă Dan Barna.
O școală mai sigură și mai sănătoasă pentru copii
 
Candidatul Alianței USR-PLUS susține intervenția de urgență asupra tuturor școlilor care funcționează în spații neconforme din punct de vedere sanitar sau al siguranței la incendiu și cutremur. Sunt peste 3.000 de unități școlare inventariate și expertizate care se află în această situație.
“Educația pentru sănătate trebuie să fie o prioritate în școlile din România pe parcursul anilor de învățământ primar și gimnazial. Acesta trebuie să includă componente de: informare preventivă și educație pentru siguranță și evitarea pericolelor, cu referire la toate pericolele la care pot fi expuși elevii - agresivitate și cazuri de bullying, fumatul, utilizarea unor substanțe narcotice și ilegale, dar și pentru a face față la situații de risc de incendiu, cutremur sau inundație. Educație pentru sănătate înseamnă, în același timp, și promovarea unui stil de viață sănătos în rândul elevilor: este nevoie de dezvoltarea unui sistem de sport școlar și universitar, sportul fiind fundamental pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor și în prevenția unor afecțiuni de sănătate”, consideră prezidențiabilul, Dan Barna.
 www.danbarnapresedinte.ro/zece_proiecte_pentru_romania
 
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România
Executat de ZIUA de Constanța – portal: www.ziuaconstanta.ro
Cod mandatar financiar: 31190011

Sursa foto: Uniunea Salvaţi România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii