Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gigi Chiru „ Candidaţii la preşedinţie ar trebui să îşi depună certificatul medical înainte de alegeri”

ro

04 Sep, 2014 10:13 1897 Marime text
Senatorul Christian Gigi Chiru a susţinut în Parlament declaraţia politică cu titlul „Depunerea certificatului medical înainte de alegeri, a candidaților la președinție”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis, astăzi, opiniei publice.
 
Senatorul constănţean susţine că este necesar ca acest certificat medical să fie depus de cei care doresc să ajungă preşedintele ţării. Actul medical ar  trebuie să demonstreze, în primul rând, că sunt sănătoşi, atât fizic cât şi psihic.
 
În declaraţia susţinută în plenul Senatului, parlamentarul constănţean s-a referit la diagnosticul pe care l-a dat de curând psihiatrul Florin Tudose, prin care se subliniază dedublarea personalității omului politic Victor Ponta.
 
 „Acest lucru atrage, după sine, legiferarea obligativităţii unui certificat medical la depunerea candidaturii, celor care doresc să ocupe funcţia de Preşedinte al României. Deși nu doresc să iau ca reper diagnosticul psihiatrului Tudose, totuși această reacție a unui specialist în domeniu ar trebui să ne pună pe gânduri, căci în acest an electoral, candidații, indiferent cum se numesc ei, ar trebui să depună și cerificatul medical prin care se atestă sănătatea lor. Ar fi foarte grav dacă am permite ca la Cotroceni să ajungă cineva care are dublă personalitate. Ziua ar fi președinte, iar noaptea cine știe cu ce se va ocupa. Sau, în timp ce ar negocia cu americanii, ar avea impresia că se află în Moscova”, a spus parlamentarul constănţean, potrivit comunicatului de presă.
 
 Acesta a subliniat faptul că, în România, analizele medicale sunt cerute la angajare, la obținerea unui permis de muncă și că ar fi necesar ca regula să fie extinsă și să fie cerut și dosarul medical candidaţilor la preşedinţie, înainte de alegeri. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii