Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea 52/2003 - transparenţă decizională

ro

24 Jun, 2015 11:46 955 Marime text
În temeiul prevederilor art.81 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
 
Procedura privind acordarea regimului de declarare derogatoriu a fost aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1221/2009.
Având în vedere faptul că pot apărea situații în care, pe perioada regimului de declarare derogatoriu, în sarcina contribuabilului, pot fi instituite noi obligații declarative pentru impozite, taxe și contribuții datorate la bugetul de stat, este necesară completarea procedurii cu dispoziții referitoare și la aceste situații (ex. impozitul pe construcții).
 
Astfel, prin prezentul proiect de ordin, se propune modificarea și completarea Anexei nr.1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1221/2009, prin introducerea unei dispoziții privind încetarea regimului de declarare derogatoriu începând cu luna în care, potrivit legii, în sarcina contribuabilului sunt instituite noi obligații declarative pentru impozite, taxe și contribuții datorate la bugetul de stat.
 
*   *  *
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media - cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:
Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 - la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;
Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro
Prin fax la numarul: 021-319.98.57. 
Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei.
 
 
SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA                                                                                                                        
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii