Voievodul Beretelor

Ispita cadeților

Patru ani am defilat nonșalant prin fața sa, fără să ne pese unul de altul. Ne-am ignorat cu bună știință, el, din nobila-i semeție, eu, gândindu-mă că oricum timpul coabitării pașnice nu va dura o veșnicie.
Și nici astăzi, după 36 de ani de la despărțirea noastră amiabilă, nu știu câți dintre confrații ofițeri de marină au avut de unde să afle cui au datorat onoarea de a-l contempla zilnic pe marele voievod.

Un demers studențesc

Totul a plecat, se pare, tot de la un student, consemnat în presa vremii: „Auzim că dl. N. Frecea, președintele Cercului Studenților constănțeni are de gând să pornească o campanie în vederea ridicării unei statui voievodului Mircea cel Mare.
Inițiativa aceasta e deasupra oricărei laude, deasupra oricărui superlativ. Cu atât mai mult cu cât Mircea nu are, pare-mi-se, nici o statuie în întreaga țară.
Cea de la Tulcea, precum se știe, a fost dărâmată de bulgari în timpul războiului și dărâmată e și până azi. Iar sarcina înălțării acestei statui e obligatorie pentru noi, dobrogenii.
Doar la fiecare discurs electoral se sforăie titulatura Marelui Voievod: «Stăpânitor de la marea cea mare»[1] etc, etc, fără însă ca politicienii noștri să se fi învrednicit măcar cu gândul la o astfel de inițiativă.
De altfel, chestiunile astea nu-i privesc. Dumnealor vor avea în schimb grija ca să saboteze și această inițiativă pe motivul, desigur, că-i «subversivă».”[2].
Și câtă dreptate avea jurnalistul! A trebuit să treacă decenii până când proiectul să aibă finalitatea mult așteptată.
 Cu toate că, la împlinirea a 550 de ani de la moartea domnitorului, care își doarme somnul de veci în mormântul durat în incinta Mănăstirii Cozia - și, evident, și cu multe alte ocazii -, personalitatea acestuia a fost frecvent evocată.
„Descendent al familiei Basarabilor, a căror dragoste de aceste meleaguri se consfințește în legi și datini, Mircea Vodă a urcat pe tronul țării în vremea când un mare și puternic uragan – Imperiul Otoman – amenința tânărul stat muntean în însăși existența acestuia. Prin cuceririle lor în Balcani, turcii se întinseseră mereu spre Nord, flamura cea verde, – cum spune poetul – înălțată an cu an, ajungând până la Dunăre.
Conștient de primejdia expansiunii otomane, hotărât să apere cu orice preț independența țării, Mircea a întreprins măsuri ce au favorizat dezvoltarea economică a țării, în același timp și-a ascuțit și paloșul, îngrijindu-se de întărirea puterii militare a statului.
El consolidează sistemul de cetăți de la Dunăre, creează bănia Severinului, dregătorie menită a apăra partea de apus a țării, organizează pentru prima dată în istoria românilor OASTEA CEA MARE, la care iau parte și țăranii, chiar și cei dependenți de moșiile boierilor.
Conducător, ostaș și diplomat, marele voievod întărește legăturile cu vecinii din răsărit și miazănoapte. Apoi alipește la vatra țării teritoriile de până la «Marea cea mare» – alungându-i pe turci din Dobrogea și Dârstor.”[3].
 

Acasă, printre marinari

Acest deziderat interbelic al studenților constănțeni avea să se înfăptuiască la Constanța abia în primăvara anului 1972.
Așadar, „8 mai 1972. Multicolore pavilioane de saulă flutură deasupra aulelor Școlii Militare de Ofițeri Activi de Marină, unde se desfășoară, în această însorită zi de mai, solemnitatea dezvelirii monumentului marelui nostru strămoș Mircea cel Bătrân.
La festivitate sunt prezenți tovarășii Nicolae Petre, prim-secretar al Comitetului municipal Constanța al P.C.R., primarul orașului, căpitan de rangul 1 Iosif Pricop, din partea Consiliului Politic Superior al Forțelor Armate, contraamiralul Sebastian Ulmeanu (locțiitor al comandantului Marinei Militare – n.n.), colonelul Marius Butunoiu[4], directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, autorul lucrării, ofițeri superiori, lectori, elevi marinari, comandanți de subunități, numeroși invitați, tineri și tinere din detașamente ale gărzilor patriotice, reprezentanți ai formațiunilor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, pionieri.
În inimile tuturor – emoția și bucuria participării la acest eveniment.
În cuvântul de deschidere a festivității, contraamiralul ing. Ilie Ștefan (comandantul instituției în perioada 1961-1980 -. n.n.) remarcă prețuirea de care se bucură marele voievod, a cărui domnie a fost «un prilej permanent de legendă istorică».
Luând cuvântul, tovarășul Nicolae Petre subliniază semnificația momentului și faptul că participă «cu deosebită emoție și îndreptățită mândrie» la festivitatea de dezvelire a «singurului monument al marelui voievod în Dobrogea» și mulțumește Ministerului Forțelor Armate pentru materializarea acestei ințiative.
Monumentul este dezvelit în acordurile solemne ale Imnului de stat. Urmează defilarea personalului școlii.
Iată câteva impresii prilejuite de eveniment:
Colonel Marius Butunoiu: „Portretul excepțional de expresiv pe care Eminescu îl realizează în Scrisoarea a III-a, iconografiile Mănăstirii Cozia, precum și numeroase alte surse de documentare mi-au dat sugestia cioplirii marmurei de o asemenea manieră încât să stabilesc corespondența cea mai potrivită între lucrarea finală și calitățile marelui bărbat: patriot înflăcărat, înțelept, impunător, dârz, hotărât, viteaz.
Desigur, nu puteam să uit replica dată lui Baiazid înaintea încleștării de la Rovine, replică în care încape atâta mândrie națională: «... Un moșneag, da, împărate,/ Căci moșneagul ce privești / Nu e om de rând,/ El este Domnul Țării Românești!...».
Privind monumentul ai impresia că este lucrat în miez de stâncă, ceea ce simbolizează sentimentul veșniciei.
Pe soclu nu am dăltuit anii domniei lui Mircea deoarece nu consider inspirat gestul de a limita figura marelui bărbat numai la perioada în care a domnit, pentru că MIRCEA A FOST, ESTE ȘI VA FI.”.
Maistrul militar principal în rezervă Vasile Miu (fost șef de echipaj pe nava-școală „Mircea” în perioada mai 1946-octombrie 1948, noiembrie 1949-ianuarie 1957 – n.n.): „Evenimentul la care astăzi am luat parte îmi reamintește aspecte din activitatea mea desfășurată timp de 34 de ani în slujba Marinei Militare. Mărturisesc convingerea că elevii marinari vor cinsti cum se cuvine memoria marelui înaintaș atât aici, în școală, cât și în «imperiul» lui Neptun.”.
Tovarășul Nicolae Ciortan dintr-o familie a gărzilor patriotice: „Este prima mea participare la o astfel de manifestare. Mă bucur din toată inima alături de elevii școlii. Autorului lucrării – cele mai sincere cuvinte de laudă.”.
Elev Gabriel Bondoc: „Participarea la festivitate mi-a dăruit sentimentul maturității. Marele comandant de oști Mircea «singur stăpânitor... până la Marea cea mare» ne impresionează prin tenacitatea lui de luptător, prin totala lui dăruire pentru cauza neamului la cârma căruia s-a aflat.”.
Elev caporal Corneliu Idu: „Am întâmpinat evenimentul de astăzi cu rezultate foarte bune la examene și verificări, mediile generale obținute depășind 8; măreția faptelor lui Mircea are pentru noi, elevii acestei școli, putere și valoare de imbold în munca noastră de învățăcei ai artei și științei marinărești.”.
Elev caporal Adrian Pop: „Monumentul evocă și invocă un trecut glorios, un prezent înflăcărat și un viitor strălucit.
Avem o școală, o navă-școală și un monument cu același nume: MIRCEA. Acest triptic exprimă o realitate luminoasă a profesiei de marinar: sub privirea lui Mircea, pe care îl știm înrădăcinat în viața școlii noastre, ne străduim să descifrăm temeinic în sălile de curs și de specialitate tainele marinăriei iar în larg luptăm bărbătește pentru îndeplinirea misiunilor.”[5].
Și așa a fost! Acest triptic identitar a purtat mult noroc majorității absolvenților, ajunși peste ani temerari lupi de mare, comandanți de cursă lungă ori șefi mecanici, comandori și amirali, ingineri și profesori, cercetători, artiști, scriitori sau chiar președinți. Și nu puțini, precum unul dintre cei prezenți la eveniment, prosperi oameni de afaceri!
Cât despre Mircea, și el a avut de înfruntat vicisitudinile vremii. Astfel, într-o noapte care preceda vizita unei delegații militare străine, câțiva „sabotori” de la Secția Marinei Civile i-au făcut cizmele cu cremă neagră, aproape imposibil de curățat în zorii zilei cu pricina.
 Peste ani, statuia a fost strămutată din flancul tribunei oficiale, prin fața căreia au defilat atâtea generații de cadeți, în fața actualei aule a Academiei Navale.
Dar, chiar și așa, „marginalizată”, în cele aproape șase decenii de „domnie” în campusul cadeților marinari ea a constituit una din reperele și atracțiile incontestabile ale instituției. Nu cred să existe generație de studenți, oaspeți de vază sau participanți la întâlnirile promoțiilor care să nu se fi pozat, măcar o dată, împreună cu idolul nostru drag – Mircea cel Mare.
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
Citește și:

Aristocratul Raymond (galerie foto)