Un marinar român la Sorbona Misterul creației lumilor (galerie foto)

La 10 februarie 1864, se năștea la București, în familia Frusinei și a lui Nicolae Christescu, viitorul inginer de geniu naval Ștefan Christescu, unul dintre cei mai titrați ofițeri ai Marinei Române. După ce a absolvit cursurile primare la Alexandria și pe cele cursurile secundare la București (1883), a fost admis ca elev la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină București (1885). Datorită calităților sale intelectuale, de aici a fost trimis pentru specializare, ca bursier, la Școala de Geniu Maritim din Paris, unde, în anul 1888, a obținut diploma de inginer de construcții navale.
 

 

Ofițer în Marina Română

 
Deși a avut o carieră scurtă în Marina Militară, a urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1 iulie 1885), locotenent (1 februarie 1888) la cel de căpitan (1891), pe care și l-a păstrat tot restul vieții.
Inițial a activat ca inginer clasa a III-a la Arsenalul Armatei din București (18 aprilie 1890 - 8 iulie 1891), de unde a fost promovat inginer clasa a II-a, echivalent cu gradul de căpitan, la Arsenalul Marinei din Galați și profesor de fizică la Școala Copiilor de Marină din Galați (8 iulie 1891). A fost însărcinat de guvernul român cu diferite misiuni tehnice în străinătate, efectuând călătorii de studii în Anglia, Austro-Ungaria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Serbia și Turcia. La 1 mai 1894 a trecut în rezervă, prin demisie.
 
Ulterior a lucrat în cadrul marinei comerciale, ajungând șef al Șantierului Naval din Turnu Severin și ulterior șef al Serviciului Maritim Român, la a cărei dezvoltare a contribuit într-o mare măsură.[1] Preocupat de dezvoltarea marinei civile, a publicat lucrarea „Priviri generale asupra istoriei Marinei, cu o introducere privind utilitatea unei marine comerciale în România” (Turnu Severin, editura autorului, 1894, 54 p.). La 19/31 mai 1888 s-a căsătorit cu domnișoara Eufrosina Emanoil, născută la 20 martie 1868 la Gorgani, plasa Podgoria, județul Mușcel[2], și au avut un copil.
 

Gazetar de București

 
Căpitanul ing. Ștefan Christescu a desfășurat o bogată și variată activitate științifică și, în special, filosofică. Dar, printre multe alte preocupări notabile, în perioada 1 iulie - 30 septembrie 1901 a fost și gazetar, director al „Jurnalului industrial” din București, care avea ca subtitlu “Mecanică industrială și agricolă, Metalurgie, Arhitectură, Navigațiune, Electricitate etc.”.
 
Iată care era scopul publicației: “Privirile tuturor fiind astăzi îndreptate asupra industriei, care la noi constituie al doilea izvor de bogăție, pe lângă agricultură, ale cărei producțiuni sunt, de câțiva ani, neîndestulătoare față de trebuințele materiale necontenit crescânde, am crezut că este momentul ca apariția unui organ de publicitate, special acestei ramuri, să aibă loc cât mai neîntârziat ca, pe de o parte, să răspândească în toate straturile noastre sociale acest gen de cultură intelectuală iar pe de altă parte, să pună oricui la îndemână materialul necesar de care are nevoie pentru diferitele trebuinți în afacerile industriale pe care le posedă.
 
Cu colaborarea câtorva ingineri foarte distinși, posedând o practică îndelungată, vom da în fiecare număr critici minuțioase asupra producțiunilor industrial la noi în țară, precum și asupra modului cum ele sunt alcătuite și cum se administrează.
 
Pe lângă cei care au o preparațiune specială în ramura industriei, vom interesa, de asemenea, în lectura jurnalului nostru[3] industrial și pe toată lumea doritoare de a fi la curent cu ceea ce se petrece în această ramură de activitate, alcătuind expunerea noastră sub o formă simplă și cu totul lipsită de expresii tehnice, care ies în afară din convorbirile obișnuite.
 
Atragem, în același timp, serios atenția publicului că vom dezvolta și critica cu o deosebită îngrijire toate chestiunile tehnice la ordinea zilei care interesează pe stat și pe comune, cum de exemplu iluminatul cu electricitate, tramvaiele electrice, alimentarea cu apă a orașelor și navigația, care dau necontenit loc la discuții aprinse și pasionate.
 
Ne nutrim dar de speranța că vom fi ajutați de oamenii de bine și ne punem cu totul la dispoziția acelora care ar avea de tratat vreo chestiune de felul celor specificate mai sus.”.
 
Deși publicația a avut o viață scurtă, de numai 12 numere, Ștefan Christescu care, de altfel, semnează majoritatea articolelor, a promovat o problematică reală și de strictă actualitate. Astfel, pledând pentru “Chestiunea meseriașilor români”, autorul sublinia: “În diferite funcțiuni pe care le-am ocupat în stabilimentele industrial ale statului, și anume la Arsenalele din Galați și București, la Șantierul de construcții navale din Turnu-Severin și la montarea cupolelor fortificațiilor cetății București, am fost direct în contact cu meșteșugarii români, cărora le-am admirat atât spiritul și cunoștințele cât și priceperea și munca.
 
Am fost întotdeauna unul din puținii care le susținea cererile lor și de multe ori aveam profunda mâhnire de a fi neputernic, ca intermediar, pentru a face să triumfe dreptatea meșteșugarului român, față de cel străin, care se hrănește la noi din bucățica noastră și pe care ne-o răsplătește în schimb cu lașitate, prin injurii și calomnii….
Solidaritatea meseriașilor români trebuie să ne bucure pe toți cei cu simțire românească, care trebuie să-I sprijinim pe cât ne stă în putere și să facem ca glasul lor să pătrundă în sferele înalte iar reclamațiunilor lor să li se dea sprijinul trebuincios. Numai cu modul acesta ne vom putea forma meseriași pământeni fără de care mult trâmbițata industrie română nu va putea să existe și va rămâne desigur o himeră.”.
 
Ca atare, tânărul inginer a publicat o serie de articole care preocupa societatea românească la început de secol XX. Printre acestea se numără “Tramvaie electrice” (studiu făcut cu ocazia trimiterii subsemnatului în 1898 de Primăria Capitalei, vizitând cu această ocazie toate instalațiunile de la Paris, Tours, Rouen, Bruxelles, Gand și Berlin), “Sfârșitul combustibilului”, “Conservarea energiei universale”, “Criza industrială”, “Mecanica vieții”, “Nevoia învață”, “Chimie agricolă. Fixarea carbonului din aer în plante. Formațiunea țesuturilor”, “O privire asupra progreselor în electricitate”, “Puterea mecanică solară și vegetațiunea”, “Economia politică. Despre producțiune, capital, industrie și agenți naturali”, “Teoria combustiunii”, “România și industriile textile”, “Electricitatea corpului omenesc”, “Energia Soarelui și rolului stomacului”, “Căldări cu aburi. Experiențe de vaporisațiune”, “Corpul inginerilor și drepturile lor” etc.
 
Un capitol distinct prezent în paginile jurnalului l-a reprezentat problema navigației pe râul Dâmbovița, care a generat un uriaș scandal în epocă. Astfel, în “Scandalul navigației pe Dâmbovița”, renumitul inginer exclamă: ”Dâmbovița navigabilă! Aceasta este de necrezut pentru cei care sunt deprinși ca să vadă în ea o stațiune balneară a nevoiașilor lipsiți de mijloace materiale care în timpul căldurilor tropicale sunt forțați să-și răcorească corpul în apele ei. […]
 
Am fost cel dintâi care am propus răposatului Pake Protopopescu ca să ni se dea concesiunea navigației pe Dâmbovița și studiul care-l făcusem prin tracțiune funiculară, cu unul din marii constructori francezi Oriolle, pe când eram pentru practică în stabilimentul industrial de la Indret al Marinei Militare franceze, nu și-a putut găsi aplicațiunea din cauza morții premature a acestui distins om. Posibilitatea navigației pe acest râu există dar.
 
Ca să ne dăm bine seama de felul cum se construiesc vasele de [către] concesionar, prin propriile mijloace, sub podul de la Malmaison, am vizitat noi înșine acel șantier improvizat și orice am face, nu ne putem îndepărta penibila imporesie ce ne-a produs forma primului vas, al cărui corp este deja gata.
 
Închipuiți-vă, iubiți cititori, o cutie lungăreață, fără capac, de 12 metri lungime pe 3 metri lărgime, absolut paralelipipedică, cu muchiile și cu cele 4 colțuri rotunjite și veți avea înaintea dumneavoastră tipul de vas ales de antreprenor pentru a satisface condițiile multiple care se impun acestui gen particular de construcție. Pirogile timpurilor preistorice din epoca de piatră, confecționate cu dalte de cremene, întrec cu mult, în geniul construcțiilor navale, aceste carcase construite în floarea progreselor navigației moderne.
 
Ce deziluzie și ce decepție!
Suntem siguri că dacă ar învia vreunul din anticii constructori atenieni care studiau formele peștilor pentru a deduce pe cele nimerite vaselor, ar prefera mai bine să se întoarcă înapoi în mormânt decât să vadă această oroare, după atâtea veacuri de vreme în decursul cărora toate popoarele s-au întrecut pentru perfecționarea artei în acest gen de construcții. Într-o altă țară s-ar arunca în aer cu dinamită o astfel de caricatură a navigației și cu toate acestea, noi, ce de la începutul secolului al douăzecilea, privim cu nepăsare la ridiculizarea și batjocorirea progreselor științifice în însuși centrul nostru de civilizație.”[4].
 
Spre mijlocul scurtei sale cariere de director de ziar, Ștefan Christescu probează și calități de editorialist, pentru a conchide cu amărăciune: “Ca împrejurul oricărei chestiuni mai importante se face, de câtăva vreme, zgomot și împrejurul navigației pe Dâmbovița, fiecare dându-și cu părerea după cum îl ajută cunoștințele. Auzi și citești chiar, pe unii, că Dâmbovița nu poate fi navigabilă și asiști, adesea, la discuții care mai de care mai hazlii, din care nu reiese nimic folositor sau luminător pentru cei care pun oareșicare interes, totul reducându-se numai la glume, la ironie și la zeflemele.
 
Așa ne este felul și exemplele ne vin de multe ori de la cei de sus, ca cel care face mai mult spirit pe seama unei afaceri, fie chiar de o mare importanță, să fie mai ascultat și mai gustat, repurtând succese în aclamațiunea tuturor. Lucrul nu te surprinde când vezi pe câte un oarecare, sosit de la Dunăre sau de la Baltă și, numai pe motivul că a trăit acolo zeci de ani, se ridică în mare și cunoscător navigator, deoarece, vorba ceea că un chior este rege în ținutul orbilor, și nici nu te miri atunci când vreun fost barcagiu, pe motivul acesta și pe acela că știe să înoate, solicită să fie comandant de vas; rămâi însă încremenit când vezi modul cum oameni care ocupă o situație excepțională în lumea cultă și intelectuală își dau cu părerea în o chestiune care, deși nu este capitală, își are însă importanța ei.
 
S-a anunțat prin presă cum că antrepriza navigației pe Dâmbovița s-a respins pe motivul că Dâmbovița nu este navigabilă. Citiți bine, vă rugăm: în țara românească, fără ca să se ceară nici un proiect și nici măcar vreo schiță de plan, pe motivul foarte simplu că concesionarul lucrează din ochi, s-a decis de către cei mai tehnici oameni că pe râuri mici canalizate, de 11 metri lărgime, cu 60 m.c. adâncime, să nu se navigheze. Aceasta stabilește cel puțin rezoluția luată și bineînțeles că, în asemenea condiții, nici vorbă nu mai poate fi de a se face canalizări la noi în țară, deoarece pe râurile mici apă mai multă cu anevoie se poate găsi, Dâmbovița având avantajul de a i se regulariza debitul de la stăvilare, chiar în timpul verii, când apele sunt scăzute.
 
Totul depinde de modul cum s-a îmbrățișat chestiunea. Nimănui credem că nu i-a trecut prin gând ca să se aștepte să vadă intrând prin bariera Bucureștilor crucișătorul «Elisabeta», urmat de pachebotul «Regele Carol» și nici măcar pe vreunul din torpiloarele Flotilei noastre militare, dar pentru ca să navige pe Dâmbovița vase mici de construcție ușoară, cu viteză lentă, scufundându-se în apă 10 – 20 cm pentru a suporta 10 -15 persoane, nu este nevoie ca să demonstreze prin calcule.
 
Este îndeajuns de a se ști, și lucrul nu este greu, că în străinătate sunt multe regiuni unde, pe canaluri și râuri cu un debit de apă și cu o adâncime ca a Dâmboviței, se face un trafic considerabil de transporturi și exemplul cel mai bun îl avem, în apropierea noastră, la Temesvar (Timișoara – n.n.) unde, pe râulețul care curge pe marginea acestui oraș, circulă vaporașe cu roți. Posibilitate există dar în toate părțile, numai la noi nu, și știți de ce?
Pentru că... nu voim!”[5].
 
Într-un alt articol, Ștefan Christescu sesizează Primăria Capitalei asupra unor probleme procedurale ignorate de aceasta, în calitate de beneficiar: “Atragem serios atenția domnului Primar al Capitalei asupra construcției vapoarelor pe Dâmbovița și a modului cum antreprenorul înțelege să se achite de sarcina pe care a luat-o, deoarece pentru iluminatul acestor vase va întrebuința acetilena, iar aparatele care vor servi acestui fel de iluminat le-a comandat la un tinichigiu din strada Buzești (sic!).
 
Ne mirăm pentru ce Serviciul Tehnic al Primăriei nu a obligat pe concesionar ca să-și depună planurile după care trebuia ca să execute construcția, când știut este că orice cetățean care vrea să repare o casă este ținut să-și depună mai dinainte planul spre studiu și aprobare.
Timpul nu este pierdut deoarece se mai poate încă face un releveu de coordonate după cel de-al doilea vas care nu este încă gata, cu toate că acesta s-a mai subțiat puțin, din ochi, la extremități, în urma criticilor ce i s-au adus. Ar trebui, de asemenea, ca să se depună și planurile diferitelor aparate care vor fi pe bord și care vor servi pentru producerea energiei necesare de a mișca vasul, precum și detaliile aparatului propulsor, împreună cu toate calculele care au condus la forma vasului, la viteza lui, la determinarea puterii mașinii și la stabilirea dimensiunilor aparatului propulsor. Nu ne îndoim că onorabilul Serviciu Tehnic al Primăriei va cere aceasta, în interesul general și pentru siguranța publicului.”[6].
 
În articolul “Navigațiune la «edec»”, Ștefan Christescu precizează: “Am prevăzut de mult soarta micilor pretinse vaporașe, construite de concesionarul navigației pe Dâmbovița, soartă care astăzi se adeverește prin completa lor nereușită. Cu chiu cu vai, s-a terminat corpul primului vas și s-a montat atât motorul cât și propulsorul și apoi s-a pornit cu el la vale; când a fost însă să meargă în susul apei, cu toate că mașina se umflase în toată puterea ei, și cu toate că roțile vâjâiau ca un proiectil în aer, produsul investigațiilor domnului concesionar se încăpățânase ca un catâr și nu mai voia să se urnească din loc.
 
Lumea venită în masă privea buimăcită de pe ambele maluri și fiecare își da părerea în felul lui de a vedea. Unii spuneau că s-a greșit instalarea roților, care trebuiau să fie depărtate astfel ca să poată merge pe cele două banchete ale râului; alții, din contră, opinau că roțile sunt prea mici și rău calculate, ele trebuind să- fi fost făcute atât de mari încât să atingă fundul râului și să se rostogolească pe acesta; alții însă zeflemiseau pe constructori, afirmând că sunt pozitiv informați că aceste vase sunt preparate pentru la iarnă când înghețând Dâmbovița, se vor pune pe tălpice și se va plimba lumea cu ele ca la Polul Nord cu săniile caravane, cu deosebire că vor rămâne sub impresia de a se fi plimbat cu vaporul, întocmai ca (sic!) copiii care, învârtindu-se la călușel pe câte un animal, istorisesc la urmă că au călătorit pe el.
 
În sfârșit, a sosit momentul solemn când antreprenorul cu tot echipajul vasului s-au înhămat la frânghie și au luat-o cu Steamul la deal, în râsetele tuturor, trăgându-l la edec, după cum se spune în termeni de marină. Acest spectacol s-a dat gratuit publicului în timp de câteva zile și acum se fac noi cercetări de către diriguitorii lucrărilor, pentru a se vedea unde este răul și din ce cauză nu se poate aduce la îndeplinire, în mod practic, studiul inginerului englez pe care l-a consultat concesionarul, după însăși spusa domniei sale redactorului unui jurnal. În acest scop s-au demontat dar, pe rând, toate piesele și aparatele și s-au trimis în ateliere spre examinare (!?).
 
Săracii englezi, cum își bate joc lumea de ei, așa, pe degeaba, noi fiind siguri că acel inginer este chinez și tot atât de chinez după cum este și constructorul acestor vase, cu tot statul lui major, în arta navigației și a construcției vaselor.”[7].
 

Consacrare și reputație internațională

 
În anul 1911 a publicat prima sa carte în limba franceză, la Paris, cu titlul “Originea Universului și evoluția sa fără sfârșit”. De asemenea, în 1913 a susținut la Sorbona prima sa conferință, cu tema “Sinteza energetică a Universului”, sub prezidenția profesorului de filosofie francez Gabriel Séailles.
 
Cu aceste lucrări a pus bazele sistemului său de cosmogonie științifică, pe care îl va dezvolta ulterior într-o serie de publicații și conferințe, sintetizând astfel un nou studiu de cosmogonie științifică, intitulat “Organizarea celulară și solenoidă a Lumilor”. Acest studiu revoluționar conține teorii originale asupra creației universului, Soarelui, pământului și omului, precum și asupra fenomenelor și energiilor din natură. Opera sa cuprinde 14 lucrări în limba română și 16 în limba franceză, în domeniul matematicii, fizicii, chimiei, istoriei, cosmogoniei etc.
 
Printre acestea se numără „Curbe integrale și diferențiale și instrumente de calcul” (Impr. J. Ramolini, Paris, 1889, XV+128 p.+1 filă cu ilustrații); „Constructions des machines à plusieurs expansions” (Impr. Pottin G. Meynieu, Nantes, 1890, 3 file+67 p.+2 file planșe); „Combustibilii industriali. Cu o introducere asupra energiei universale” (Tip. „Voința Națională”, București, 1892, VI+74 p.); „Tratat practic de iluminat electric” (Tip. G.A. Lăzăreanu, București, 1897, 1 filă+II+128+VI p.); „Tratat de iluminat electric. Cu un proiect pentru iluminatul orașului Turnu Severin” (București, 1902); „Energia universală, electricitatea și viața”, conferință (Tip. M.S. Niculescu & Co, București, 1904, 65 p.); „Tramwayuri electrice. Critica tuturor sistemelor. Aplicarea lor în orașe” (Tip. „Speranța”, București, 1905, 89 p. cu ilustrații+1 filă); „L’origine de l’Univers et son évolution sans fin” (Impr. De Choisy-le-Roi, Paris, 1911, 2 f.+292 p.); „Synthèses énergétiques de la vie et de l’âme”, conferință (Impr. De Choisy-le-Roi, Paris, 1914, 3 f.+70 p.+1 filă cu ilustrații); „L’énergie créatrice et la pensée humaine” (Ed. Alfred Costes, Paris, 1916, XXVIII+191 p.); „Evolutions magnetiques des mondes et des forces” (Ed. Alfred Costes, Paris, 1920, 220 p.); „Effluves énergétiques de la substance vivante. Etude sur l’évolution brusque des espèces et les rayons mysterieus du regard” (București, 1921, VIII+64 p., ediția a II-a, 1922); „L’énergie mécanique de l’organisme humain. Solution du cas de l’homme insoulvable” (Editura Felix Alcan, Paris, 1921, 69+VIII p. cu figuri); „La relativité et les forces dans le système cellulaire des mondes. Nouvelle étude de cosmogonie scientifique” (Ed. Felix Alcan, Paris, 1921, 304 p. cu figuri și portrete+2 file schițe); „Universul, eterul și teoriile moderne. Urmare la noul studiu de cosmogonie științifică”, traducere (Institutul de Arte Grafice „Steaua”, București, 1922, 192 p. cu figuri și portrete); „Systèmes cellulaires des mondes. Explorations dans l’ultra-éther de l’Univers et les anomalies des Théories d’Einstein. Contenant un Atlas de cosmogonie scientifique. Suite à la Nouvelle étude de cosmogonie scientifique” (Editura Felix Alcan, Paris, 1922, 440 p. cu figuri și portrete); „Systèmes cellulaires des mondes. La lumière relative et l’experiénce de Michelson. Nouvel examen de l’experiénces de Michelson, en raport avec les systèmes: Kepler-Newton-Laplace-Lorentz-Einstein-Minkowski et l’organisation cellulaire des mondes” (Editura Felix Alcan, Paris, 1923, 48 p.); „Mon étude sur les mystères de l’énergie” (București, 1923, 36 p. cu ilustrații); „Systèmes cellulaires des mondes. Les anales fluorescentes dans le substratum de la matière” (Editura Felix Alcan, Paris, 1924, 104 p. cu figuri); „Decadența electronilor și prefacerea fizicei moderne” (Institutul de Arte Grafice „Poporul”, București, 1924, 64 p. cu figuri și portrete); „Systèmes cellulaires et solénoides des mondes. Leur base géometrique. Conception géometrique de l’espace à trois dimensions. Demonstration des axiomes d’Euclid” (Editura Felix Alcan, Paris, 1925, 24 p. cu figuri); „Teoria undelor gândirei. Nașterea, propagarea și captarea lor” (Tipografia „Tiparul Românesc”, București, 1926, 92 p. cu ilustrații, portrete, facsimile și grafice); „La vérité sur la création en sept époques. Etude bassée sur une triple synthèse électromagnetique du substratum des atomes (Editura Felix Alcan, Paris, 1927, 12 p. cu portrete + 1 filă planșe); „L’Etheéronique et les archives de l’Univers” (Editura Felix Alcan, Paris, 1928, 168 p. cu figuri și portrete).
 
În lucrările sale privind originea universului, energia universală și umană și relativitatea forțelor a construit demonstrații captivante, mânuind instrumentele matematicii, fizicii, chimiei, astronomiei, dar fără o bază filosofică adecvată, căutând, printre altele, să dovedească unele „anomalii” în teoria relativității restrânse și generalizate a savantului Albert Einstein.
 
Căpitanul ing. Ștefan Christescu s-a situat ca apărător al științei clasice și a concepției geometrice tridimensionale, reprezentând sistemul Kepler – Newton – Laplace, în opoziție cu noile teorii ale sistemului Lorenz – Einstein – Minkowski, pe care le-a combătut. În perioada 2 februarie 1899 – 25 august 1927, Ștefan Christescu a susținut circa 30 de conferințe în țară și în străinătate, la Ateneul Român din București, în Aula Universității din Iași, la Fundația Universitară “Carol I” din București, în Sala Societății de Geografie din Paris, la Sorbona, la hotelul orașului Tours, la Teatrul Comunal din Râmnicu Sărat, la Palatul Justiției din Capitală, la Cercul Militar din București și la Cazinoul din Constanța, sub auspiciile Academiei Populare din localitate.
 
După ce, în zilele de 20 și 21 aprilie 1922, conferențiase în Sala Societății Savante din Paris, marți, 6 și miercuri, 7 iunie 1922, la ora 20, căpitanul Ștefan Christescu a prezentat în amfiteatrul Fundației “Carol I” “două conferințe asupra Organizării celulare a Universului, evoluției eterului, luminii și gravitației, precum și asupra Anomaliilor teoriilor lui Einstein, cu 40 de proiecții originale asupra noului său studiu de cosmogonie științifică privitoare la spațiu, timp și energie.”.
 
Teoriile promovate de savantul român aveau să figureze, sub formă de planșe explicative, la Expoziția de Fizică și Telegrafie fără fir de la Paris din anul 1923, sub titlul “Lumină relativă” și “Fluorescență cosmică”. La 8 martie 1924, Agenția Radio telegrafia din Paris: “Savantul inginer român, căpitanul Ștefan Christescu a dezvoltat ieri seara, la Sorbona, noi idei asupra teoriei electromagnetice a luminii, a lui Maxwell și a arătat în fața unui public numeros, compus în mare parte din membrii lui Radio Club al Franței, imposibilitatea de a identifica undele electromagnetice produse prin mijloacele de laborator cu undele luminii albe solare.
Bazându-se pe teoria ecranurilor electrice și pe propagarea undelor din telegrafia fără fir, prin incurbațiunea lor în jurul suprafeței Pământului, conferențiarul a constituit o dilemă foarte originală, opunând teoriile lui Maxwell la acelea ale lui Einstein. În aplauzele auditoriului, conferențiarul a adus un omagiu marilor savanți francezi Laplace, Fresnel, Fiseau, precum și domnului Branly, căruia îi revine onoarea descoperirii telegrafiei fără fir. Domnul Belin, președintele lui Radio Club al Franței, autorul ingenioasei descoperiri a transmiterii vederii la distanță, a prezentat și a făcut elogiul noilor teorii și numeroaselor uvraje științifice ale conferențiarului. Ministrul României și generalul [Paul Marie] Pau, care au luat parte la această importantă conferință, au fost primiți de domnul Molliard, decanul Facultății de Științe.”.
 
În calitate de președinte perpetuu al Asociației Științifice Radio-Academie, în 1927 căpitanul Ștefan Christescu adresa următorul apel: “Domnule, cu ajutorul noului studiu de cosmogonie științifică «Organizarea celulară și solenoidă a Lumilor», am ajuns să stabilesc o sinteză a Universului, Pământului și Omului, susținută prin 30 publicații în limbile română și franceză și să pun în evidență principii și fenomene cu totul originale, care nu există în științele actuale și care formează bazele unei științe noi FIZICA ETERONICĂ, pe care o opun fizicii electronice moderne.
 
Iată câteva din aceste fenomene: 1. Energiile primordiale creatoare a tot ceea ce există sunt gravifice și de natură solenoidă; 2. Fluorescența energiilor cosmice în mediile de propagare; 3. Lumina este relativă și o consecință a transformării energiilor gravitației; 4. Mișcarea ritmică electromagnetică a atomilor și a Materiei; 5. Ploi de atomi lichizi în regiunile înalte ale atmosferei terestre, unde temperatura este cuprinsă între - 140° și - 193°; 6. Congelarea atomilor lichizi la suprafața atmosferei terestre; 7. Fenomenele transformării energiilor: electronice, ultra-eterice, eterice și atomice, care au creat materia; 8. Atmosfera terestră prezintă o quadruplă structură de atomi, eteri, ultra-eteri și eteroni; 9. Fenomenele undelor electromagnetice ale gândirii; 10. Fenomenele simțului sugestiei; 11. Fenomenele perturbațiilor psihologice ale conștiinței; 12. Fenomenele psiho-sociologice produse de undele gândirii prin sugestie, televiziune mintală, hipnotism.
 
Aceste chestiuni au fost expuse și susținute în o serie de conferințe ținute în țară și străinătate, acum în urmă la Paris, la 26 aprilie a.c. 1927, în sala Societății de Geografie, convocările au fost făcute de dl. Eduard Belin, președintele de onoare al Radio-Clubului Franței și Radio-Academiei Române. Vă rog să binevoiți a asista și dumneavoastră la aceste două conferințe și a primi asigurarea distinsei mele coniderații.”.
 
În zilele de marți, 21 și joi, 23 iunie 1927, la ora 21, căpitanul Christescu a prezentat două conferințe în Sala de ceremonii a Cercului Militar din București. Cu acest prilej, a făcut expuneri asupra câtorva “fenomene și teorii originale cu ajutorul noului sistem de cosmogonie științifică «Organizarea celulară și solenoidă a lumilor».”.
Problematica celor două conferințe viza, printre altele:
 
I. Conflictul dintre științele clasice și moderne; Lacunele acestor științe și triumful Fizicii eteronice, știință cu totul nouă, care explică toate fenomenele cosmogonice, terestre, biologice și fiziologice, precum și mecanismul psihologic al gândirii.
 
II. Adevărul asupra creației în șapte epoci, în raport cu programul cosmogonic al Bibliei și cu științele actuale, cu ajutorul Teoriei electromagnetice a eteronilor, considerată ca bază fizică a formării atomilor, universului și omului. Stabilirea unui arbore genealogic în spațiul și-n timpul sintezei lumilor, al energiilor electromagnetice ale gândirii omului.”.
 
Ultima manifestare științifică onorată de căpitanul ing. Ștefan Christescu a fost conferința susținută în sala de consiliu a vechiului Capitol, în orașul Toulouse din Franța, la 10 februarie 1929.
      
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Politica navigației la români Statul poate, doar când vrea! (galerie foto)