Toamna se numără cadeţii! Jos bereta, dom’ ministru! (galerie foto)

Aşadar, Colegiul Militar Naţional „Alexandru Ioan Cuza” a plecat în prima sa croazieră pe Marea Învăţăturii, luni, 10 septembrie 2018, cu un echipaj format din 203 de cadeţi - 56 de fete şi 147 de băieţi -, şi 18 profesori aleşi pe sprânceană. Am putea spune, cu optimism şi încredere în viitorul său destin, că este un nou mare început, pe care îl dorim cât mai puţin sinuos şi fără peripeţiile antecesorului Liceu Militar de Marină.

Cadet de Galaţi

La 79 de ani, comandorul de aviaţie (rtr) prof.univ.dr. Aurel Pentelescu este nu doar un simplu absolvent al Liceului Militar de Marină din Galaţi, promoţia 1957 ci şi un nume în istoriografia militară naţională. Contactat telefonic şi anunţat că liceul nostru îşi reia periplul iniţiatic, domnia sa a rememorat cu emoţie anii cadeţiei de la Țiglina. „Ce au însemnat pentru mine anii de liceu militar? Răspund fără ezitare: la acea dată, unica şansă de a reuşi în viaţă! Erau vremuri grele, la nici zece ani de la sfârşitul Războiului Mondial (1939-1945), iar părinţii mei, ţărani săraci, nu aveau posibilitatea să mă poarte în liceu, la oraş. Cu mari greutăţi materiale abia am urmat clasele cinci-şase-şapte la oraş, în Bistriţa transilvană. Nu noi ne alegem epoca istorică în care trăim! Trudim din greu pentru izbânda noastră.

Fără laude inutile, am învăţat pe rupte - doream să fiu elev marinar -, şi am reuşit, cu circa zece candidaţi pe un loc, în vara anului 1954, la Liceul Militar de Marină din Galaţi. Liceul funcţiona din 1950 în vechea cazarmă (din 1893) a Flotilei de Dunăre, pe Dealul Țiglina, la confluenţa Siretului cu Dunărea. Timp de trei ani, în timpul liber, pe malul înalt al fluviului, privindu-i apele leneşe, uneori înfricoşătoare visam cu ochi deschişi la mările şi oceanele lumii. Visuri minunate de adolescenţi, statornic întreţinute de vrednicii noştri dascăli, majoritatea cu doar zece ani mai în vârstă decât noi, abia ieşiţi de pe băncile universităţilor. Numele lor, a celor în haina de ofiţer de marină: Nicolae Itu (limba şi literatura română), Alexandru Chivu (matematica), Gheorghe Spiridonescu (fizica), Gheorghe Moca (geografia), Ionel Rădună (istoria), Alexandru Dima (marinăria). Din păcate, nici unul dintre cei 21 profesori (din care 7 profesoare) nu mai sunt în viaţă. Dumnezeu să-i odihnească!

Profilul liceului era de matematică-fizică, întrucât, după absolvire, în ordinea mediilor, se pleca la studii în străinătate, atunci numai în fosta U.R.S.S., la Baku (navigaţie; artilerie navală; arme sub apă), la Leningrad şi la Gatcina (ingineri - pe specialităţi navale). Plecarea la studii în fosta U.R.S.S. era pentru noi, elevii de liceu, un stimulent moral deosebit, ca şi acum, după şcoala militară, plecarea în Occident.

Am fost o promoţie numeroasă, în total 71 de absolvenţi, din care: 29 au plecat la studii în fosta U.R.S.S.; 20 la Școala Superioară de Marină din Constanţa; 18 la diverse şcoli militare din ţară; 4 inapţi medical pentru şcolile de ofiţeri. Dincolo de greutăţile traversate, atât în anii de liceu militar la Galaţi (frig, chiar şi foame etc.), cât şi ulterior, în viaţa militară, fiecare dintre noi şi-a urmat drumul propriu, destinul său, împlinindu-se ca om, ca profesie, ca militar.

Cu mare emoţie am aflat şi salut cu întreaga mea fiinţă renaşterea Liceului Militar de Marină, cu sediul la Constanţa, iar tinerilor elevi le doresc să aibă încredere în forţele proprii şi să nu uite, cum n-am uitat eu, anii de liceu militar, care m-au format ca om, ca militar”.

Paznic de slove

Mai tânărul nostru coleg Ionel Alexe (n. 1968) este de ani buni bibliotecar în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” din Constanţa. După absolvirea Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, a urmat cursurile Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, apoi pe cele ale Facultăţii de Sociologie a Universităţii „Transilvania” Braşov. Este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti.

Pe rând, a fost comandant de navă militară, custode într-un muzeu de etnografie, jurnalist. A predat logică şi filosofie la liceu şi sociologie la universitate. Adoră pisicile şi cafeaua la ibric, e pasionat de legarea de carte, de poezie, de muzica rock. Colaborează la revistele de biblioteconomie din ţară. Îi plac jurnalele care privesc către lumea exterioară, extime în accepţiunea lui Michel Tournier, şi ţine unul pe blogul personal.

Iată una din confesiunile sale: „Câţiva dintre foştii mei colegii de liceu şi-au pus în cap să strângă promoţia pentru aniversarea a 25 de ani de la absolvire. Nu e deloc un lucru uşor, având în vedere că am fost o serie mare, din cei 288 de admişi în clasa a IX-a, să tot să fi absolvit 220-240. (Ca peste tot, unii au rămas repetenţi, iar alţii au căzut la treapta a II-a. Au fost şi unii care s-au transferat, fiindcă nu le-a priit regimul cazon al Liceului Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza». Am înghiţit şi eu cu noduri «dieta», dar am rămas.).

Cât despre împrăştierea generaţiei noastre, cu certitudine e planetară. Dar ceva-ceva se poate face, «măcar o sută dacă ne vedem şi tot e bine», mi-a spus cu încredere unul dintre organizatori.

Fiindcă mesajele (entuziaste) se schimbă, în principal, pe Facebook, nume şi figuri îmi trec prin faţa ochilor, pe ecranul computerului. Unele îmi deşteaptă amintiri amestecate, dar altele (multe), oricât îmi muncesc memoria, rămân opace, păstrând totuşi promisiunea unei viitoare fulguraţii.

Văd şi câteva fotografii din vremea liceului, poze de grup ale unei clase paralele, făcute chiar în sala de curs. Recunosc băncile lucioase pe tăblia cărora încăpeau, înaintea testelor importante, complicate formule sau pasaje scrise mărunt cu creionul, dulapurile metalice în care ne păstram manualele şi caietele, ferestrele mari care dădeau spre buluceala pitorească de case, coteţe, şoproneţe, corcoduşi şi bolţi de căpşunică a cartierului Coiciu.


Recunosc şi frizura pe care ne-o doream toţi LMM-iştii pe atunci: părul tuns scurt deasupra urechilor şi la spate, dar calota plină şi înfoiată ca un dediţel de mare. Liceul a fost desfiinţat pe la sfârşitul anilor 1990, probabil din lipsă de candidaţi şi, din câte ştiu, clădirea lui masivă a fost populată de diferite instituţii ale Marinei Militare.


Două dintre ultimele mele amintiri din liceu. Prima e de la festivitatea de absolvire: sunt cu colegii de clasă, pe treptele dinspre strada Dezrobirii ale liceului, puternic luminate de soarele de iunie. Îl înconjurăm cu sfială, pentru o fotografie, pe Vladimir Bălănică, proful de română. «Cu Bălănică, cel cu fixul său la Eminescu» am scris atunci pe spatele fotografiei, cu gândul la întâlnirea însemnată pe care ne-o mijlocise cu atâta fantezie.


A doua e din toamna de după absolvire: sunt pe holul din faţa direcţiunii şi cancelariei liceului, hol răcoros cu drapel bine luminat şi soldat omagiindu-i simbolistica (cutezanţă, slavă, strămoşi, patrie etc.) prin fixitate atroce. Aştept singur, probabil pentru a ridica diploma de bacalaureat sau alte hârtii, când apare doamna Eleonora Ciobanu, profesoara noastră de fizică pe perioada întregului ciclu liceal. Înaltă, îmbrăcată elegant ca întotdeauna, cu capul dat uşor pe spate, sobră, dar cu vocea mângâietoare. Cu toate că e destul de în vârstă, semnele unei frumuseţi expresive sunt încă prezente pe chip.


Plocad de uitare, văl de întuneric peste subiectele discutate. Ceea ce nu am uitat, e felul firesc şi binefăcător de a mi se adresa ca unui om matur, un om cu soarta lui, cu apetiturile lui, cu libertatea lui. Tânăr fiind, rareori am mai întâlnit reacţia asta”.

Menire de dascăl

Cu doamna Lidia Ignat, profa de română, m-am intersectat nu atât în liceu - eu având-o ca mentor literar pe regretata şi la fel de distinsa doamnă Alexandrina Grădinaru -, cât mai ales după desfiinţarea acestuia, eu fiind director al Muzeului Marinei Române iar domnia sa cadru didactic la Liceul „Traian” din proximitate.


Dându-i vestea reînfiinţării instituţiei noastre dragi, am fost curios să aflu, peste ani, ce a însemnat aceasta pentru un dascăl dedicat şi devotat Marinei. „Dacă cineva de bună credinţă m-ar întreba ce a însemnat pentru mine Liceul Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza», i-aş răspunde sincer că a însemnat atât de multe experienţe profesionale, trăiri şi sentimente profunde încât n-aş avea timp să le redau într-o simplă discuţie, deoarece acolo am trăit o viaţă de om, douăzeci şi trei de ani... - mărturiseşte franc domnia sa.


În dubla mea ipostază, de profesor de limba şi literatura română şi de diriginte, venit prin concurs la Liceul Militar de Marină, în 1975, m-am dedicat educaţiei acestor tineri, sosiţi aici din toate colţurile ţării, atraşi de mirajul mării. Am încercat să le inoculez principiile morale sănătoase şi capacitatea de a înţelege şi gusta fenomenul estetic în care Binele, Adevărul şi Frumosul coexistă, sunt inseparabile.


La rândul meu, interesată să-i înţeleg şi să-i ajut pe tinerii elevi să se descopere pe ei înşişi, m-am preocupat de depistarea talentelor artistice, a acelui har care există în străfundul unor suflete, dar, de care, poate, individul nu este conştient. Astfel, a luat naştere revista şcolară «Catarge la orizont», titlul trimiţând la universul marin şi la dorinţa de afirmare a acestor adolescenţi, abia desprinşi din copilărie. Timp de două decenii m-am îngrijit de selectarea, paginarea şi corectarea materialelor create de elevi, mergând periodic la Tipografia Marinei.


Din acelaşi imbold, a fost înfiinţat Cenaclul literar «Nadir latent» - sintagmă preluată din poezia «Joc secund» a lui Ion Barbu (matematicianul Dan Barbilian). Cabinetul de literatura română a devenit locul unde tinerii talentaţi îşi prezentau creaţiile, le discutau şi încercau să se familiarizeze cu modalităţile de creaţie şi curentele din lirica universală. Versurile barbiliene, cu figuraţia lor abstractă în definirea poeziei, acel nadir lantent au devenit emblematice pentru spiritul de emulaţie al elevilor. Rezultatele palpabile n-au întârziat să apară, mai întâi, timide, în revistă, apoi în mici plachete de versuri publicate, cum sunt cele ale lui Ovidiu Jurgea (poet clujean) sau ale lui Marius Zlota.


O adevărată revelaţie a constituit-o pentru mine Dan Gîju, talentat prozator care şi-a publicat romanul, destul de consistent - în jur de cinci sute de pagini - în urmă cu trei ani. Nucleul scrierii a fost un mic text epic, realizat iniţial ca o temă cerută la ora de literatura română de la clasă. Naraţiunea avea ceva extraordinar, trezea o emoţie anume, având în centru un personaj, spirit fabulos, numit de naratorul omniscient Chimera. Acesta bântuia minţile oamenilor dintr-un sat teleormănean (sic!), infiltrându-se în toate casele şi acţiunile sătenilor. Atmosfera era uşor misterioasă, dar plasată pe un fond realist, care amintea întrucâtva de proza lui Gala Galaction. Scrierea este bine articulată, dar trebuie citită cu atenţie pentru a-i decoda mesajul. Parcă-l văd pe elevul Dan Gîju, un băiat înăltuţ, sobru, mergând cu paşi calmi spre Cabinetul de literatură şi scoţând din sân, cu timiditate, foile scrise... Faptul că mai târziu, după absolvirea Școlii Militare, a lucrat în presa militară şi, pe final de carieră, la Editura Militară, demonstrează seriozitatea şi încrederea în destinul său de creator.


Să fii diriginte într-un liceu militar, cum era Liceul Militar de Marină, nu este uşor, dar dacă această activitate este asumată şi făcută cu dăruire, ea poate să-ţi ofere satisfacţii morale deosebite. Fiind diriginte la Anul V, din prima promoţie a liceului, m-am întâlnit cu ei la festivitatea de sărbătorire a patruzeci de ani de la terminarea liceului, care a avut loc pe 1 septembrie 2017. Declaraţiile făcute de ei m-au emoţionat, deşi nu era prima dată când îmi recunoşteau unele merite de pedagog dedicat meseriei.


Întâmplarea face ca pe 2 septembrie 2017 să fiu invitată la sărbătorirea a douăzeci de ani de la terminarea liceului a promoţiei de elevi 1993-1997, la care fusesem, de asemenea, dirigintă. Festivitatea a fost cu atât mai emoţionantă cu cât ea s-a desfăşurat în aula Liceului Militar de Marină, unde ţinuserăm atâtea activităţi culturale. Apariţia chestorului Gelaledin Nezir m-a făcut să-mi rememorez vremurile de altădată, când ne străduiam, eu ca diriginte, dânsul drept comandant de companie - să le facem elevilor militari viaţa mai frumoasă, ducându-i la teatru, în excursii sau la reuniuni în alte licee.

De aceea, am afirmat la început, că pentru mine menirea unui adevărat dascăl nu este doar a le preda cunoştinţe la clasă, ci presupune mult mai mult, acea dăruire continuă în a-i educa şi a le înnobila sufletul, făcându-i capabili ca şi ei, la rândul lor, să-i poată educa pe alţii, transmiţându-le ideea de Bine, Adevăr şi Frumos”.

Din nou acasă, după 20 de ani!

Mangaliot prin adopţie, colonelul de infanterie (r) Neculai Cucoranu este solidar cu pepiniera Marinei Militare pentru că, deşi infanterist prin formaţie, acolo şi-a început cariera. A oscilat între navalistică şi intendenţă, a ratat-o pe ultima, tributar economiei politice (!), după care a efectuat stagiul militar în Brigada 29 Vedete din Mangalia şi apoi la Divizionul de Artilerie de Coastă din 2 Mai.


În 1986, după ce a devenit locotenent, a crescut odată cu liceul. Până la desfiinţarea sa, în 1998. Fiind şi absolvent de istorie, ne-a oferit această mică povestioară: „Începută la Galaţi în anul 1881, continuată, cu unele întreruperi, la Constanţa până în 1998, istoria învăţământului militar liceal de marină este extrem de zbuciumată. Întocmai navei-şcoală «Mircea», înfruntând mările şi oceanele lumii, «corabia» liceenilor militari a navigat pe «marea ştiinţei», care s-a dovedit, pentru ei, adesea neprielnică, fiind nevoiţi să acosteze pentru a aştepta «vântul din pupa».

Sincopele privind continuitatea învăţământului liceal de marină au fost determinate de evoluţia sistemului militar cât şi de evoluţia societăţii româneşti.

Liceul, care şi-a închis porţile în august 1998, şi-a reluat activitatea sub denumirea Colegiul Naţional Militar «Alexandru Ioan Cuza» începând cu anul şcolar 2018-2019.
După 20 de ani, cei mai tineri marinari se întorc acasă!
După 20 de ani, marea va fi iar «acoperită de adolescenţi/ care învaţă mersul pe valuri, în picioare»!
După 20 de ani, aniversările promoţiilor anterioare anului 1998 vor avea loc «acasă».
De la absolvirea Academiei Forţelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu până în anul 1998, timp de 12 ani, am activat în Liceul Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza» ca instructor al elevilor militari.

Cu emoţii inerente, mi-am început cariera militară pe 15 septembrie 1986, odată cu deschiderea noului an şcolar. În liceu era sărbătoare! Pe platoul unităţii sute de părinţi, bunici, fraţi şi/sau surori ai elevilor aşteptau nerăbdători ceremonia de deschidere şi parada militară. În faţa lor, pregătiţi pentru «luptă şi marş» în impecabile uniforme albe - elevii marinari. Festivitatea, impresionantă, s-a încheiat cu defilarea drapelului de luptă şi a subunităţilor de elevi (la acea dată în Liceul Militar «Alexandru Ioan Cuza» erau înmatriculaţi peste 950 de elevi - N.C.) în aplauzele asistenţei! Deşi se repeta în fiecare an, solemnitatea era trăită cu intensitate maximă atât de către elevi cât şi de personalul instituţiei: cadre militare, profesori sau personal auxiliar.


Era un nou început! Cele mai intense trăiri le aveau elevii anului I, ce puteau fi uşor identificaţi după stângăcia cu care îşi purtau uniformele, pentru unii un pic cam mari. Părinţii şi rudele priveau cu emoţie dar şi cu nemărginită mândrie defilarea subunităţilor de elevi ce transmitea forţă, hotărâre, devotament, disciplină.


Mândria era justificată! Pe chipul copiilor lor se citea maturitatea şi încrederea în forţele proprii; copiii lor erau laureaţi ai olimpiadelor şcolare locale sau naţionale şi premianţi în competiţii sportive la nivel judeţean şi naţional; aceşti tineri promovau examenul de bacalaureat în procent apropiat de 100%, la acelaşi nivel situându-se şi procentajul de admitere în următoarea treaptă de învăţământ.

Să fie disciplina izvorul succesului, aşa cum spunea Eschil cu 500 de ani înainte de Hristos? La 2500 de ani după Eschil, reputatul om de ştiinţă Morgan Scott Peck, medic psihiatru, afirma: «Fără disciplină, nu putem rezolva nimic. Cu puţină disciplină, putem rezolva doar unele probleme. Cu o disciplină totală, le putem rezolva pe toate».

În timp, aveam să mă conving că cei doi aveau dreptate. Tot în timp, aveam să constat înalta calificare şi profesionalismul personalului instituţiei, fie didactic, militar sau civil, fie personal auxiliar. Am intrat în cadenţa colectivului încercând să prind din mers ritmul.

Performanţele liceului militar erau consecinţa calităţii profesionale a personalului, selecţiei riguroase a elevilor, prin examenele de admitere, cât şi prin respectarea normelor de ordine şi de comportament obligatorii pentru îndeplinirea obiectivelor specifice şi buna desfăşurare a activităţilor. Existenţa oricărei societăţi implică un anumit raport între autoritate şi libertate. Disciplina socială reglementează relaţiile interumane tocmai prin prisma acestui raport.

«Disciplina în rândul elevilor poate fi instaurată, menţinută şi ameliorată prin oferirea unor modele demne de urmat; prin controlarea sistematică a îndeplinirii cerinţelor de către elevi şi evaluarea conduitelor prin recompense şi sancţiuni».

În următorii ani, am trăit alături adolescenţii militari satisfacţii deosebite. Am fost lângă ei la studiul individual şi la orele de curs, urmărind prezenţa şi nivelul de pregătire, căutând continuu metode pentru stimularea performanţei şcolare. Am asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educativ cât şi pentru petrecerea timpului liber într-un mod atractiv, dinamic.

Am evaluat în mod direct abilităţile şi capacităţile individuale ale elevilor stimulându-le comportamentul creativ. Le-am îndrumat paşii în pregătirea militară generală şi în pregătirea marinărească, i-am instruit şi condus la probele aplicativ-militare din cadrul spartachiadelor liceelor militare, am fost alături de ei la olimpiadele şcolare şi la alte competiţii desfăşurate la nivel local sau naţional.


Au fost mereu printre premianţi! Le-am împărtăşit bucuria victoriei şi mâhnirea eşecului. Întâlnindu-i peste ani, am constatat că foştii elevi ai Liceului Militar sunt realizaţi social şi familial. Ocupă funcţii importante în Forţele Navale sau în alte categorii de forţe ale Armatei Române, sunt comandanţi de nave comerciale, sunt medici, ingineri, informaticieni, şefi de structuri în companii naţionale şi multinaţionale.

Fără excepţie, absolvenţii au evidenţiat rolul Liceului Militar în realizarea lor profesională şi personală, în instituţie existând cadrul optim pentru formarea unor cetăţeni responsabili.

Liceul Militar a fost întotdeauna... «şcoala altfel»! Prin personalul didactic, instituţia s-a preocupat de formarea unor absolvenţi cu un înalt nivel de cultură generală şi competenţe superioare de muncă intelectuală cât şi de modelarea personalităţii fiecărui elev, descoperirea direcţiei optime de dezvoltare a acestuia şi stimularea capacităţilor necesare împlinirii sale profesionale.

Un rol hotărâtor l-au avut educaţia militară şi educaţia non-formală, ce au contribuit la formarea şi dezvoltarea complexă a personalităţii elevilor în plan moral, intelectual, estetic, civic şi fizic prin atingerea tuturor dimensiunilor educaţiei, al cărei scop ultim este pregătirea pentru viaţă a acestora.


Reluarea activităţii Liceului Militar la Constanţa este benefică atât pentru sistemul militar, asigurând baza de selecţie pentru Academiile categoriilor de forţe, cât şi pentru societatea civilă care va beneficia de absolvenţi foarte bine pregătiţi, capabili să acceadă la orice instituţie de învăţământ superior din ţară. Totodată, liceul poate asigura condiţii optime de învăţământ copiilor din mediul rural care nu dispun de posibilităţi materiale necesare subzistenţei într-un oraş precum Constanţa.
Bun cart înainte!”

Să-i dăm Amiralului... ce-i al Cezarului!

Dacă există cineva care a gândit, s-a dat peste cap, s-a făcut luntre şi punte, a bătut drumul Ministerului Apărării Naţionale, a convins autorităţi şi a trăit clipa imensei bucurii a unui nou şi măreţ început, la Marele nostru Centenar, acel cineva este neostenitul şi răzbătătorul contraamiral de flotilă în retragere Niculae Ștefan. Care, dacă regulile sacrosante ale protocolului şi ceremonialului militar i-ar fi permis, luni, 10 septembrie 2018, în faţa ministrului Mihai Fifor, a viceamiralului dr. Alexandru Mîrşu, a elevilor, părinţilor, profesorilor, oficialităţilor militare şi civile era pregătit să declare: „După o nedreaptă suferinţă şi uitare de câţiva ani, numele Liceului Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza», astăzi Colegiu (liceu unic în România din punct de vedere al specificului) respiră din nou. 


Nu există nici un sextant în lume care să măsoare exact înălţimea prestigiului Liceului Militar de Marină, nu există nici un relevment care să indice exact poziţia acestuia în centrul inimii şi lumii noastre.

Alături de bricul «Mircea», de Academia Navală (fostul Institut de Marină), de Școala de Aplicaţie a Forţelor Navale şi de Școala Militară de Maiştri Militari de Marină, Liceul Militar de Marină este unul din relevmentele obligatorii ale Marinei Române, fără de care aceasta ar fi un velier fără vânt prielnic, o navă fără motor, o insulă fără comori. 

De la Tufeni şi Bârla, Botoşani şi Suceava, Vaslui şi Galaţi, Arad şi Timişoara, Alba-Iulia şi Oradea, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, Mangalia şi Călăraşi, cei mai îndrăzneţi copii ai acestui popor s-au îndreptat cu speranţă şi dragoste, timp de aproape un veac, către Liceul Militar de Marină, în care au văzut promisiunea unei profesii nobile, o şcoală de curaj şi demnitate unică în această ţară. 


De ce ştiu că Liceul Militar de Marină este unic în România, de ce ştiu că aceşti copii care ne privesc acum nu vor uita niciodată clipele pe care le vor trăi aici?
Pentru că Liceul Militar de Marină este o şcoală de caractere, care formează oameni puternici, bărbaţi, caractere solide; nicăieri în această Țară, la această vârstă, nu vei mai găsi şcoli care să formeze caractere, cu excepţia liceelor militare; în patru ani, aceşti copii vor învăţa să iubească Țara, să o apere la nevoie, să fie solidari şi camarazi, să nu trădeze, să fie cinstiţi şi generoşi, să gestioneze şi să rezolve crize, să îşi tină promisiunile, să trăiască în echilibru şi măsură, să trăiască independent, să aibă onoare, să cunoască şi să vadă lumea în profunzime, să aibă conştiinţă şi dragoste de valori.

Școala românească astăzi nu mai formează caractere, motivând mincinos că nu mai e sarcina ei. Familia românească astăzi nu mai formează caractere, nemaiavând modele care să certifice că a avea caracter este unul cele 3-4 lucruri în viaţa unui om, care încă mai contează.

Într-o lume în care vorbim de căpătuială rapidă, de ascensiune fără efort, de subţirime etică, într-o lume care privilegiază hoţia, plagiatele, impostura, Liceul Militar de Marină este o poartă de intrare în altă lume, este o poartă de intrare într-o lume construită pe merite, credinţe şi valori. Munca cinstită şi demnitatea sunt stelele fixe ale acestei lumi. 


Într-un proces care va dura şi care nu va fi simplu, care va filtra energii şi care va testa competenţe, care va măcina nervii şi va extinde limitele proprii, copiii de astăzi din faţa noastră vor deveni bărbaţi de care vom fi mândri. Oameni pe care se pot baza întotdeauna cei de lângă ei şi Țara. Oameni cu judecată, echilibru, onoare, etică, forţă, curaj, oameni cu responsabilităţi şi credinţe.

Înainte de a se despărţi de Magellan, care pleca în călătoria ce avea să descopere Indiile şi America, regina Isabela a Spaniei i-a spus acestuia: «Priveşte drept înainte şi dacă pământul pe care îl cauţi nu există, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru tine, anume pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala!». 

Copiii aceştia sunt astăzi în faţa marii lor aventuri, o aventură care îi va duce acolo unde puţini dintre muritorii acestei lumi au acces, o aventură care îi va duce spre Indiile lor spirituale, spre continente miraculoase.


Liceul Militar de Marină este corabia care îi va duce acolo. Dacă nu ar fi fost inventat, dacă nu ar fi fost reconstruit, astăzi, cu jertfa unora dintre noi care au făcut din redeschiderea sa un ideal de viaţă (clc Laurenţiu Mironescu, oameni cu inimă mare din Liga Navală Română, domnul profesor Ion Moiceanu şi mulţi-mulţi oameni cu suflet mare din acest oraş), Dumnezeu ar fi creat anume Liceul Militar de Marină pentru a răsplăti îndrăzneala acestor copii! 

Astăzi este o zi specială pentru mine. Cu ochii inimii privesc spre trecut, unde îl văd pe micuţul Niculae Ștefan din comuna Tufeni de Olt bătând la porţile Marinei cu speranţă şi teamă, aşa cum aceşti copii o fac astăzi.

Și cu ochii minţii privesc spre viitor, cu nădejdea secretă că de acum încolo, timp de nesfârşite decenii şi veacuri, Liceul Militar de Marină va fi corabia care îi va duce către continente misterioase şi către ţărmuri sigure pe copii copiilor noştri care vor avea nevoie de ea.

Și, ca în poezia românească, dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Colegiul Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza»!”

Gândim la fel

„M-am reîntâlnit, astăzi, la festivitatea de redeschidere a liceului constănţean, cu ultimul comandant dinaintea desfiinţării, din 1998, comandorul (r) Decebal Vrânceanu, cel care spunea, în urmă cu 20 de ani, la ceremonia de absolvire a ultimei promoţii: «Elevi, vă ordon: abandonaţi corabia, dar n-o sabordaţi! Mergeţi la ţărm cu ce veţi putea şi, când vor veni vremuri mai bune, întoarceţi-vă s-o scoatem la liman!» - a evocat, în cuvântul său, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale.

Emoţia din privirile fostului şi noului comandant, ale ofiţerilor rezervişti de marină care au militat neobosit pentru reînfiinţarea şcolii, ale foştilor profesori şi ale celor de astăzi, ale elevilor şi părinţilor, la reluarea cursurilor după două decenii, a fost o dovadă în plus că decizia noastră a fost corectă.

Nu vă pot spune ce satisfacţie am simţit atunci când, ca într-o veritabilă predare de ştafetă, am putut spune noului comandant al liceului, comandorul Iancu Ciocioi, că vremurile mai bune, aşteptate nemeritat de mult, au sosit! I-am trasat, în mod simbolic, comandorului Ciocioi misiunea ca, de la timona corabiei, nu doar să o readucă pe linia de plutire, ci să o reconstruiască, împreună cu echipajul pe care şi l-a ales - corpul profesoral şi personalul administrativ -, pentru a naviga, mai falnică şi mai cutezătoare decât predecesoarele, pe oceanele timpurilor care vor veni, împlinind menirea de a forma caractere puternice şi personalităţi de elită pentru Marină, pentru Armata Română şi pentru ţară”.

Nu ştiu ce plachete şi machete i-au fost oferite cu acest prilej ministrului Apărării Naţionale, dar eu i-aş fi înmânat o beretă cu înscrisul noii instituţii, pe care a avut disponibilitatea şi inspiraţia să o reînfiinţeze la Constanţa. De aceea, în numele foştilor L.M.M.-işti, îmi permit să-i transmit, cu deferenţa aferentă, „Chapeau bas, Domnule Ministru!”.

Iar celor care au defilat prin faţa tribunei oficiale în noua uniformă de cadeţi - BUN CART ÎNAINTE PE MAREA ÎNVĂȚĂTURII!

Sursa foto: www.navy.ro; Colecţiile personale ale colaboratorilor

Despre Marian Moşneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 
Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã“ (galerie foto)

Experimentele lui Tichescu Misterul delfinului alb (galerie foto)