Cei curajoși vor birui

Imbold peste generații

Din cauza îndelung disputatei proceduri de achiziție, viitoarele patru corvete multifuncționale care, sperăm, vor acosta la cheul sulfuros cel mai târziu în anul 2025, au intrat prematur în istorie. O istorie de dată recentă a Forțelor Navale pentru că Divizionul 50 Corvete din Mangalia are, după 65 de ani de la înființare, un siaj glorios.
Și nu fac afirmații gratuite. Deși aș putea fi suspectat de subiectivism, pentru că este unitatea în care, în toamna lui 1984, mi-am început cariera în Marina Militară. Ca vânătorist, pe puntea primei nave a divizionului, comandată de șăgalnicul căpitan-locotenent, pe atunci, Nicolae Olărașu.

Unitate de elită a Marinei Militare, care, deși subordonată Brigăzii 27 Fluvial-Maritime din Tulcea, făcea concurență, fără drept de apel, divizioanelor Diviziei 42 Maritime din Mangalia, din care făcuse inițial parte.

Ipostază de care eram mândri cu toții. În primul rând, garnitura de valoroși ofițeri din statul major – căpitanul de rangul 2 Gheorghe Burețea, căpitanul-locotenent Gheorghe Petria, căpitanii Alfred Orășanu, Dumitru Savu, Crinu Uță, Vasile Ivanov, Gheorghe Brustureanu, Mihai Bucur, intendentul Costică Cășuneanu, blajinul Constantin Cărbune și, ulterior, imperturbabilul căpitan de rangul 3 Vasile Tomșa.

Și, evident, echipajele celor șapte vânătoare de submarine - trei mari și patru mici -, comandate, în ordine, de căpitanii-locotenenți Nicolae Olărașu (VSm 1), Vasile Giosan (VSm 2), Victor Tonghioiu (VSm 3), Adrian Dragomir (VSm 41), Nicolae Ciobanu (VSm 42), Toader Iordache (VSm 43) și Sorin Coadă (VSm 44).
Erau nave silențioase, cu o alură de pasăre acvatică, dotate și manevrate de vânători experimentați, dibaci în a intui orice tertipuri tactice și a lua urma submarinului inamic.
 

Sfidând pandemia...

Fiu de tanchist, trecut prin Statul Major al Forțelor Navale în perioada în care acesta își adjudecase autoritatea și rolul de apărător al Dobrogei și, ulterior, ca șef al Operațiilor la Corpul 9 „Mărășești” din Constanța, comandorul Constantin-Milu Zaharia este de trei ani în fruntea acestei unități.

În decurs de numai 12 ani, a intrat în tainele celor mai diverse clase de nave: vedete torpiloare pe aripi portante, dragoare de bază, corvete și fregata „Mărășești”.
Cu un master în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și după două mandate de șef de stat major la Divizionul 150 Rachete Navale și, respectiv, Bava Logistică Navală „Pontica”, de trei ani conduce cu tenacitate această unitate.
Care marți, 10 noiembrie a.c., a marcat, cu respectarea constrângerilor de rigoare, Ziua unității.

„Sărbătorim astăzi 65 de ani ai actualului Divizion 50 Corvete, unitatea care încă de la înființarea sa a avut ca misiune de bază lupta împotriva submarinelor – a subliniat comandantul unității.
10 noiembrie 1955 este data la care s-a arborat pavilionul românesc la bordul vânătorului de submarine 1 și, astfel, Divizinul 1061 Vânătoare Antisubmarine, precursor al actualului divizion, devine operațional, cu baza la Mangalia, având trei nave în compunere.
Denumirea divizionului s-a schimbat de mai multe ori în Divizionul 50 Vânătoare de Submarine, Divizionul 50 Fregate, Divizionul 50 Nave de Patrulare iar din 2003, în Divizionul 50 Corvete.
Din dotarea acestuia au făcut parte vânătoarele de submarine cu numerele de bordaj 1, 2 și 3, 41, 42, 43 și 44, iar după anul 2000, prin resubordonare, actualele corvete românești proiect 1048 și 1048 M.
La bordul navelor divizionului s-au instruit generații de marinari, specialiști în lupta antisubmarin și nu numai, s-au călit caractere, prin înfruntarea nu de puține ori a vitregiilor mării, a solicitărilor mereu crescânde a vieții de marinar militar, pentru ducerea cu succes la îndeplinire a misiunilor încredințate.
Echipajele formate în acest divizion au dus greul primelor exerciții internaționale sub egida NATO/PfP, contribuind decisiv la integrarea României în NATO.
„Strong Resolve”, „Blacksea Partnership”, „Cooperative Partner”, „Blackseafor”, „Rescue Eagle” desfășurate în Marea Neagră și Mediterana sunt numai câteva dintre exercițiile amintite, care au avut o contribuție substanțială la ridicarea nivelului de instruire necesar aderării și integrării în Alianța Nord-Atlantică.
„Amiral Petre Bărbuneanu”, „Viceamiral Eugeniu Roșca”, „Contraamiral Sebastian Eustațiu” și „Contraamiral Horia Macellariu”, corvetele noastre actuale, sunt nume simbol ale istoriei Marinei Române, cu care ne mândrim și care, în același timp, ne obligă”.

În pofida pandemiei, comandantul Flotilei, contraamiralul de flotilă dr. Ion Condur s-a aflat și de această dată la tribună. Pentru a-și felicita o parte din foștii subordonați din perioada 2008-2015, în care a fost comandantul acestui divizion. Și de care se simte nu numai dator instituțional cât, mai ales, legat afectiv.

„Astăzi, la zi aniversară, Divizionul 50 Corvete se prezintă ca o structură bine definită, capabilă să-și îndeplinească oportun toate misiunile primite – a subliniat comandantul Flotei.
Dragi camarazi, ca fost comandant al Divizionului 50 Corvete și comandant al Flotei, vă cer să fiți în continuare la fel de demni, să dați dovadă de înalt profesionalism și devotament în îndeplinirea obiectivelor ce vă stau în față, atât în cadrul Forțelor Navale Române cât și al Alianței Nord-Atlantice.
Sunt mândru că am făcut parte din marea familie de cadre militare a unității dumneavoastră!”.
Dincolo de uzanțele momentului aniversar, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait a evidențiat în mesajul său efectele suitei de transformări prin care a trecut unitatea în cele șase decenii și jumătate de evoluție: „Dacă primele nave din compunerea divizionului au fost de producție sovietică, următoarele au fost construite în Șantierul Naval din Mangalia, între anii 1980 și 1996, după proiecte realizate la Galați.
Structura unității a fost schimbată în mai multe rânduri, dar coloana vertebrală a rămas întotdeauna alcătuită din nave antisubmarin.”.

Așii corvetelor

Comandorul Milu Zaharia are o vastă experiență internațională. Fundamentată pe 10 cursuri internaționale și vreo 11 participări la exerciții, aplicații și operații multinaționale, are ce povesti. Una dintre cele mai atipice provocări a trăit-o între 1 decembrie 2012 și 12 iunie 2013. Faptul că a condus ireproșabil, în Marea Roșie, Oceanul Indian și Golful Aden, Operația NATO de combatere a pirateriei „Ocean Shield” este atestat de calificativul „Outstanding”.
A purtat - spune el - cu acest prilej, drapelul național de-a lungul a 32890 de mile marine, parcurse în 3800 de ore de marș și a făcut escale în porturi din Emiratele Arbe Unite, Tanzania, Kenya, Seychelles și Madagascar.

N-a fost ușor dar 2013 i-a adus două mari satisfacții: o recunoaștere internațională, prin Medalia specială pentru operații împotriva pirateriei, oferită de viceamiralul Peter Hudson, comandantul Comandamentului Maritim NATO din Northwood și, pe plan național, Premiul I și titlul de „Omul Anului” pe Forțele Navale la Secțiunea „Imaginea și vizibilitatea armatei și a Forțelor Navale”, respectiv Locul II, în finala pe Ministerul Apărării Naționale.

Împreună cu o echipă tânără, entuziastă și ambițioasă, flancat de locțiitorul său, comandorul Ioan Negru și șeful de stat major, comandorul Cristian Abaianiți are încredere deplină în determinarea și competențele celor patru comandanți de nave, căpitan-comandorul Ioan Bălan (corveta 260), căpitanul Silviu Păuna (corveta 263), căpitan-comandorul Codrin Misarăș (corveta 264) și căpitan-comandorul Gabriel Lungu (corveta 265).
Ultimele două nave, proiect 1048 M, vor fi capabile să supraviețuiască și în compania viitoarelor corvete, după suita de reparații și modernizări în curs de execuție.

Startul în carieră

Deși, din motive obiective, aniversarea de anul acesta s-a desfășurat fără participarea fostelor cadre, nostalgia începutului de carieră alimentează mereu imaginația multora. Comandorul în rezervă Adrian Ioniță este unul dintre numeroșii ofițeri care păstrează vii amintiri de neuitat din perioada petrecută la cheul sulfuros. Și care, promite el, se vor regăsi în viitoarea Monografie a divizionului.

„O mare satisfacție și mulțumire sufletească am trăit-o când am aflat unde voi fi repartizat după absolvirea Institutului de Marină ”Mircea cel Bătrân” la 23 august 1982: Divizionul 50 Vânătoare de Submarine Mangalia – mărturisește fostul meu camarad de front.
Am plâns de bucurie și sufletul îmi era plin de speranță și optimism, de încântare și mulțumire interioară, când am citit repartiția semnată de comandantul Marinei Militare la acea vreme, care spunea că am fost încadrat pe funcția de comandant Unitate de Luptă Arme sub Apă la vânătorul de submarine 1.

Ce onoare, ce încântare, ce trăiri interioare am simțit știind că voi merge la acel divizion, o unitate specializată în căutarea, descoperirea, urmărirea și atacul submarinelor, mai ales că de-a lungul studiilor în Institut m-au atras foarte mult armele sub apă.
Și iată că în dimineața zilei de 15 septembrie 1982, la ora 07.00 fix, însoțit de colegii mei de promoție, locotenenții Tudoriță Manghiuc și Mihai Bucur, am pășit timid pragul marii unități de nave din garnizoana Mangalia, imaginându-ne fiecare cum va decurge întâlnirea cu comandanții noștri, cu echipajele navelor și cum va fi prima noastră zi de lucru.
Am ajuns la cheul sulfuros, am găsit clădirea unității dar... navele - ia-le de unde nu-s! Măi, ce este asta? Ne întâmpină un subofițer, care era pe post de ofițer de gardă și ne anunță ... că navele sunt ieșite pe mare și să revenim... a doua zi.

Taci că avem parte de întâmpinare cu ... amânare. Colegi, haideți acasă, căci prima zi a fost excepțională!
Bineînțeles, a doua zi ne-am prezentat la noul loc de muncă, navele sosiseră din mare la ora 04.00 dimineața (în perioada respectivă, accesul navelor în/dinspre mare se făcea pe timp de noapte pe sub podul retractabil ce unea orașul Mangalia de Șantierul Naval sectorul 2), ne-am prezentat la comanda unității: căpitanul de rangul 2 Gheorghe Burețea, șef de stat major căpitanul de rangul 3 Ion Duță și secretarul comitetului de partid, căpitanul-locotenent Constantin Cărbune.
Toți ne-au urat bun venit în unitate, succese și împliniri în viitoarea activitate, după care am plecat la navele repartizate. Eu și colegul Manghiuc la vânătorul de submarine 1 iar Bucur, șef mecanic la vânătorul de submarine 2.
Iată-ne la bordul vânătorului de submarine 1, proiect 122 bis, vapor ce avea o vechime în Marina Militară de 27 ani. O navă care zburda peste valuri precum o căprioară peste desișurile pădurii, dotată cu armament artileristic și antisubmarin la nivel bun, acceptabil la acele vremuri, ținând cont de mărimea navei: 1 tun de 85 mm, 2 tunuri de 37 mm, 2 mitraliere binate de 14,5 mm, 2 instalații LR 1 200, 2 planuri înclinate pentru bombele antisubmarin, 2 instalații de aruncat bombe antisubmarin (tip lingură), stație de hidrolocație MG-11, radilocator Don, instalație Hmell-2, stații radio diverse, 3 motoare 9 D (Russki Diesel - care trebuiau oprite pentru a face reversul rotației axului elicei) etc.

Echipajul navei, relativ tânăr dar cu multă experiență în misiunile de pe mare, atât în apele teritoriale cât și în cadrul aplicațiilor maritime internaționale sub egida Tratatului de la Varșovia. Comandantul navei, locotenentul major Petrică Mușat, secundul navei locotenentul major Marian Nicoară, comandant Unitate de Luptă Navigație neîncadrat, comandant Unitate de Luptă Observare, Transmisiuni locotenentul Vasile Ivanov, comandantul Unității de Luptă Electromecanice locotenentul Dan Popescu (viitorul contraamiral de flotilă, șeful Resurselor din cadrul Statului Major al Forțelor Navale).

Toate bune și frumoase până când am ajuns în cabina comandantului navei și care ne-a adresat prima întrebare, care ne-a pus la masă: de ce nu am fost prezenți azi-noapte la ora 4, când navele au sosit din mare? Pardon? Nici nu știam cum este la bord și am dat de belea!
Eiii, am început munca la noua noastră casă, casă care ne-a oferit satisfacții profesionale, ieșiri pe mare, aplicații, misiuni specifice, momente plăcute dar și mai puțin plăcute. Am parcurs multe etape: cunoașterea navei, învățarea atribuțiunilor de ofițer de gardă pe navă și apoi pe divizion, aprofundarea rolurilor navei, misiuni, cunoașterea subalternilor și militarilor în termen, am preluat popota ofițeri, cu tot necesarul unui meniu cât mai diversificat pe timpul ieșirilor pe mare, alarme, ieșiri, trageri reale cu armamentul din dotare și multe, multe alte activități.

Dintre maiștrii militari mi-i amintesc pe Loghin Anichitei, Florică Oprea, Constantin Bodilcu, Corneliu Irimia, Ionel Cosma, Ion Stanciu, Constantin Marin, Traian Moloci, Cornel Țuțuianu, Pavel Bala, Constantin Pelmuș și alții. Dintre militarii în termen primii subordonați: fruntașul Valeriu Ifrim din județul Olt, soldatul Mereuță și sergentul Eugen Voicu. Frumos, o punte de legătură de acum 38 ani.
De la intrarea în serviciul Marinei Militare, în anul 1955, Divizionul de nave a fost bazat în portul militar Mangalia, la vestitul cheu sulfuros. Spun vestitul cheu sulfuros deoarece la începutul secolului XX la acel cheu sulfuros s-a construit o bază de tratament medical și care era renumită la acele vremuri.
Apoi, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și pe parcursul lui, aici era o bază tehnică de mentenanță a submarinelor.
Datorită conjuncturilor politice și militare dinainte de Revoluție, Divizionul 50 Vânătoare de Submarine a fost cooptat și a participat la complexe activități antisubmarin cu unele țări membre ale Tratatului de la Varșovia, în diverse raioane din Marea Neagră.
Partenerii noștri de ”luptă pe mare” au fost sovieticii și bulgarii, cu care echipajele navelor românești au colaborat în raioanele maritime adiacente apelor teritoriale respective. Era de notorietate faptul că în fiecare an în lunile aprilie-mai și/sau septembrie-octombrie participam la aplicații comune române, sovietice și bulgare pe submarin real și apoi urmau vizite de curtoazie în porturile Sevastopol, Varna și Constanța.
Așa am participat în luna mai 1983 la Sevastopol, la o aplicație comună sovieto-bulgaro-română în raionul Crimeea. România era reprezentată de vânătoarele de submarine 1, respectiv 31 și 33 din Divizionul 339 Vânătoare de Submarine din Constanța iar marșul Constanța-Sevastopol s-a efectuat la remorcă, nava care a remorcat convoiul fiind NS-116, pe care ulterior, după 13 ani, am fost numit comandant.

Am avut parte de o mare calmă, fără peripeții și după două zile am ajuns la destinație. Acolo, în portul militar Sevastopol am văzut pentru prima dată în viața mea nave militare de deplasamente foarte mari, armament artileristic și antisubmarin de ultimă generație, precum și submarine. Toată floarea cea vestită a întregului… răsărit a U.R.S.S.-ului. La fiecare 10-15 minute decola sau ateriza un avion militar de pe un aeroport din apropiere.
Aplicațiile pe submarin real se desfășurau pe baza unui scenariu bine pus la punct cu mult timp înainte. Navele țărilor participante (2-3 la număr) soseau cu o zi-două înainte, erau întâmpinate cu mare fast, fanfară militară, recepții și alocuțiuni din partea gazdelor, apoi se puneau de acord cu datele tehnice ale căutării, descoperirii, urmăririi și atacului submarinului.

Echipajul submarinului era instruit să se deplaseze într-un anumit raion, cu o viteză și la o adâncime stabilită și să emită la intervale orare repere de poziție (KSP). Apoi urma intrarea în raionul pentru aplicație și să te ții... de treabă.
Indiferent de starea mării, temperaturi sau vânt puternic, trebuia să stai la postul de luptă și să-ți faci datoria. La această aplicație de la Sevastopol, în calitatea mea de comandant arme sub apă am stat pe comanda vânătorului de submarine 1 neîntrerupt 22 ore, operând la recorderul și trasorul stației de hidrolocație MG-11, făcând echipă de atac cu comandantul divizionului de atunci, căpitan de rangul 2 Gheorghe Burețea.
Întocmeam hărțile de rigoare, simulam atacul submarinului și ne verificam poziția noastră funcție de KSP-ul lansat de submarin.
A fost un moment care ne-a creat bucurie când am trecut cu nava peste submarinul aflat în imersiune, sonda ultrason de la navă (NEL-7) semnalându-ne trecerea peste submarinul căutat.

După întoarcerea în port, urma bilanțul aplicației (unde sovieticii suprapuneau harta drumului submarinului cu hărțile celor 7-8 nave participante) și apoi… timp liber la dispoziția echipajelor pentru vizite și cumpărături în Sevastopol.
Am făcut excursii la Yalta, am vizitat clădirea unde s-au întâlnit liderii lumii din al Doilea Război Mondial - Churchill, Roosevelt și Stalin, am vizitat muzee, locuri istorice și magazine.
La toate muzeele, locurile istorice sau comemorative gazdele ne recomandau să cumpărăm flori, pe care să le depunem în locurile special destinate. A fost ceva frumos și pot spune că am învățat lucruri interesante și utile pentru activitatea mea viitoare.
Alte misiuni de luptă la care navele divizionului au participat au fost trageri de luptă reale cu armamentul de artilerie și antisubmarin din dotare, asigurarea unor raioane maritime în folosul altor unități de nave ce executau trageri reale de rachete, asistența deplasării unor platforme de foraj maritim la locul de dislocare permanent, exerciții de convoiere pe comunicația Mangalia-Sulina și retur, intervenții reale în cazul unor accidente nautice etc.
Anii au trecut, amintirile ne răscolesc sufletele și inimile noastre, vremurile și acele nave minunate au devenit istorie; ne vine greu să credem că au trecut în lumea umbrelor camarazi și prieteni dragi, cu care am conlucrat atâția ani.
La zi aniversară, le urez tuturor marinarilor din cadrul faimosului Divizion 50 Corvete multă sănătate, bucurii și realizări pe măsura dragostei și patosului pe care o pun în munca lor.
Să vă dea bunul Dumnezeu putere de muncă, împliniri și să purtați cu aceeași demnitate și mândrie tricolorul la catarg!
BUN CART ÎNAINTE!”.
 

O piesă de colecție

 
Privesc cu admirație și recunoștință diploma aniversară și cocheta medalie, cu deviza „CEI CURAJOȘI VOR BIRUI” (grafica realizată de caporalul clasa a II-a Bogdan Harhătă), ambele oferite cu generozitate de comandorul Zaharia și nu pot să nu remarc eleganța gestului său.
În plus, am reținut și un sfat prețios: la o viitoare întâlnire a foștilor și actualilor vânătoriști, e indicat să am acest Callenge Coin asupra mea.
- De ce? – l-am întrebat.
- În tradiția marinarilor de peste Ocean, acesta atestă apartenența la această unitate de elită.
- Și dacă nu o am?
- Plătiți consumația!
 Sper să nu uit...
Despre ce vorbeam?
Sursa foto: Colecția Comandor Adrian Ioniță, Comandor Constantin-Milu Zaharia & Centrul Media al Forțelor Navale
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:

Geamandura lui Ștefan