Revoltător de adevărat, de aceea trebuie văzut! „Colectiv”, un documentar-manifest ce reclamă nevoia unei generaţii puternice şi curajoase în România (galerie foto)

„Cum funcţionăm ca societate? Ce fel de viaţă vrem să trăim cu-adevărat în ţara asta şi în lumea asta? Suntem atenţi la viaţa noastră sau trăim o viaţă care ne este ghidată, sugerată? Suntem cumva pilotaţi să trăim în felul acesta, crezând în discursuri oficiale?”, iată întrebările pe care realizatorii filmului documentar „Colectiv – Ne priveşte pe toţi” şi-au dorit să le stârnească publicului spectator român.


Plecaţi într-o impresionantă caravană, pe 18 februarie, de la Cluj-Napoca, sâmbătă, 29 februarie, o parte dintre realizatorii-protagonişti au participat şi la premiera de la Constanţa, de la Centrul multifuncţional pentru tineret „Jean Constantin”. Jurnaliştii Mirela Neag şi Cătălin Tolontan, de la „Gazeta Sporturilor”, dar şi regizorul şi producătorul independent de film Mihai Grecea, supravieţuitor al tragediei din 30 octombrie 2015, s-au aflat faţă în faţă cu constănţenii prezenţi în număr relativ mare în sala amintită, răspunzând, la finalul proiecţiei, întrebărilor spectatorilor.
 

Mărturii zguduitoare despre post-infern

Cum s-a născut ideea acestui cutremurător documentar, printre ale cărui cuvinte cheie sunt „corupţie” ori „sistem putrezit”, şi care nu pune nici pe departe accent pe „imagini cu puternic impact emoţional”, ci relevă, mai repede, ticăloasele încrengături cărora le-au căzut victime 64 de tineri?


Supravieţuitorul Mihai Grecea mărturisea că a intrat în echipa lui Alexander Nanau imediat după ce a ieşit din spital, după tragedia din Colectiv, având o motivaţie personală, el însuşi fiind regizor de filme documentare. Chiar dacă după spitalizare - a stat 25 de zile de comă - era slăbit, îşi dorea să facă ceva în legătură cu această tragedie care ne-a marcat pe toţi.


„Mi-am pierdut mulţi prieteni în club şi simţeam că trebuie să fac ceva în numele memoriei lor. Am încercat, în primă instanţă, să aflu de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. După aceea, săpând, am descoperit cinismul din sistemul medical, care nu ar trebui să fie ultima redută a umanităţii.


Ideea documentarului a fost a regizorului Alexander Naum, care nu a trăit mult timp în România; a plecat de la 10 ani şi se întorsese cu vreo doi ani înainte de tragedia de la Colectiv. Revenit de ceva vreme, încerca să-şi reînţeleagă ţara din care provenea. Încerca să urmărească ce se întâmplă în România, în paralel, cu celelalte ţări în care o generaţie tânără încerca să conteste modelul de societate pe care părinţii l-au pus în operă. Și atunci a apărut Colectiv şi s-a străduit să urmărească cu camera tot fenomenul protestelor care au avut loc după Colectiv, dar şi revolta societăţii. Ulterior, am ieşit şi eu din spital, ne-am reunit forţele şi ne-am dat seama, încet-încet, că, pentru a înţelege acest mecanism prin care funcţionează societatea şi puterea, am avea nevoie să ne îndreptăm spre presă, spre jurnalişti, pentru că presa este o instituţie foarte importantă în acest mecanism. Și aşa am ajuns la echipa lui Cătălin Tolontan şi la «Gazeta Sporturilor», care începuse să scrie după Colectiv, să investigheze aspecte în neregulă care s-au întâmplat atunci”.


Jurnalistul Cătălin Tolontan a dorit să precizeze că totul este filmat în timp real, nimic regizat; „Practic, ce se vede în film asta facem zi de zi.
«Hai lăsaţi-ne, ce Dumnezeu? Cum să filmaţi voi într-o redacţie», a fost prima mea reacţie. «Lucrăm cu surse, cu oameni, cu documente. Nu, în niciun caz!». Documentam deja de vreo patru luni cazul Hexi Pharma şi nu ne venea să credem că statul nu-i verificase. După refuzul iniţial, i-am sunat, după o vreme, şi le-am spus că e posibil să avem ceva... Și au venit în redacţie să filmeze. După calitatea filmului, nu ţi-ai da seama niciodată că nu au venit cu 20 de camere de luat vederi şi 30 de oameni, ca la Champions League. Ei bine, nu! Au venit doar Alexander şi Mihai, cu o cameră mică de luat vederi, şi uneori filmau chiar cu aparatul foto. Și atunci practic au intrat pe sub pielea noastră, zi de zi, şi a fost uşor să-i acceptăm. Nu chiar în fiecare zi, evident, pentru că aveam extenuările noastre, nervii noştri, colegii noştri continuau să scrie despre sport şi, datorită muncii lor nevăzute în film, «Gazeta Sporturilor» se putea vinde şi noi ne puteam continua investigaţiile. N-au ştiut şi n-am ştiut nici noi cât de departe mergem şi cât de departe vom ajunge cu investigaţia şi dacă se va confirma, dar adunaseră deja alte suficiente investigaţii care s-au înşiruit.


În ultime le zile, noi am pus cap la cap investigaţiile şi o să dăm drumul unui site, în curând, şi pe «Libertatea», ziarul alături de care scriem acum. Le-am numărat şi sunt vreo 300 de articole într-un an de zile – 2016. Eroii nu sunt cei de pe ecran, ci dvs., cei din sală, dar mai ales cei care au avut curajul să vorbească cu presa. Sunt cele două doamne de la spitalul Malaxa, este dr. Camelia Roiu, de la Spitalul de arşi, şi zecile de oameni care nu au dorit să apară în film şi pe care, din păcate, nu-i putem elogia, dar ei ştiu exact ceea ce au făcut ca dvs. să aflaţi faptele. Și fără ei, fără aceşti oameni care, pe măsură ce au creat încredere în presă, au început să vorbească, nu am fi fost cu siguranţă astăzi aici. În timp ce pentru noi este o chestiune de zi de zi şi asta pentru că nu avem o profesie ieşită din comun, în schimb, oamenii care au vorbit cu noi au riscat tot; şi nu era în fişa postului să se implice, să îndrăznească. Pentru un medic care face asta, se plăteşte. Ca dovadă, dr. Camelia Roiu este astăzi încă la Spitalul de arşi şi este înconjurată de aceeaşi atmosferă glacială, chiar ostilă în multe zile nu doar din partea managementului, ci şi din partea colegilor săi. De câte ori a încercat să plece de la spital, s-au aranjat concursurile de aşa manieră încât să nu poată ajunge la un alt spital. Deşi valoarea ei profesională, trecând dincolo de linia morală pe care a trasat-o vorbind, este foarte, foarte mare. Imaginaţi-vă că n-ar fi stat acolo dacă nu ar fi un medic ATI excepţional. Deci ei sunt cu adevărat eroii din acest film documentar. Cea mai bună naraţiune a anului 2016 şi nu doar atât...


Iniţial, eu am crezut că este un film pentru generaţia 30+. Mi s-a părut că ei sunt cei care vin din urmă, sunt empatici, sunt mai motivaţi decât noi şi au şansa de a schimba multe.
Dar am văzut numeroşi tineri de sub 20 de ani şi mi se pare că e fabulos că filmul poate să reconstruiască pentru ei o realitate a implicării”, a mai spus Cătălin Tolontan.


La întrebarea de ce a durat atât de mult ieşirea la rampă a acestui valoros documentar, Mihai Grecea a precizat: „O poveste ca aceasta, pentru a rămâne semnificativă şi a putea spune ceva şi peste 10 ani, trebuie scoasă cumva din contextul imediat. Cumva trebuie să iei distanţă faţă de emoţia pe care o implică contextul şi să rămâi cu ceea ce contează, să ajungi la ideea aceea profundă pe care vrei s-o transmiţi mai departe. Cei patru ani cât am lucrat la acest film ne-au ajutat să distilăm puţin povestea şi să transmitem cu emoţie, dar şi cu sens tot ce am vrut să spunem în film”.
 

La patru ani de la tragedia Colectiv... Coronavirus, cu acelaşi mesaj încrezător, de la aceleaşi personaje

Întrebaţi ce s-a schimbat în sistemul românesc la patru ani şi jumătate de la zguduitorul incendiu, jurnaliştii de la „Gazeta Sporturilor” au avut răspunsuri diametral opuse. Mirela Neag nu şi-a putut reprima revolta „actualizată” de coronavirus: „Eu sunt resemnată, pentru că numai dacă stăm să ne uităm, zilele acestea, cei trei «purtători» care ne transmit... siguranţa că totul va fi în regulă în cazul în care acest virus venit din China ne va cotropi sunt: primul, Streinu Cercel - cel care a manipulat şi a minţit opinia publică şi nu numai, dar cel mai grav pe părinţii celor care se aflau în spitale, între care unii şi-au pierdut viaţa; al doilea este Raed Arafat - care la fel a minţit şi a manipulat şi atunci şi acum, şi-l avem şi pe Alexandru Rafila, care ne-a asigurat că spitalele româneşti sunt printre cele mai curate din Europa, chiar din lume. Deci încă nu am semne să fiu altfel”.


Încercând să atenueze resemnarea colegei sale de redacţie, cu un optimism declarat public, Cătălin Tolontan a scos în evidenţă aspecte pe care unii nu le-au observat sau simţit... încă: „Dar, în acelaşi timp, avem medici de trei ori mai bine plătiţi, şi nu numai, biologi, asistente medicale, manageri de spitale. Avem un alt sistem de control pe dezinfectanţi; ca să se licenţieze, ei trebuie să vină cu două certificate de la două laboratoare acreditate internaţional. Avem mai puţină mită în spitale, şi asta este deja o certitudine. Avem mai mulţi medici care refuză să ia bani în spitale, pentru că sunt decent sau corect plătiţi, unii dintre ei.
Încercăm să vă dăm un mesaj de speranţă. Pentru că, dacă ne uităm, oamenii nu văd schimbări fundamentale, nu sesizăm schimbările de pe o lună pe alta.


S-au schimbat normele de la PSI. Statul nu-şi mai permite să refuze transferul pacienţilor în străinătate, în maniera mincinoasă care se întâmpla în 2016. Statul cheltuieşte mult mai mult cu pacienţii care nu se pot trata în România, pentru că nimeni nu-şi mai permite să facă ce a făcut la Colectiv. Toate acestea sunt schimbări câştigate foarte greu, e adevărat într-un timp care ne extenuează pe toţi. Dar nimic nu se poate construi de pe o zi pe alta”.
 

Cinste oamenilor curajoşi care şi-au asumat apariţia!

Iar supravieţuitorul Mihai Grecea îşi îndreaptă toate speranţele către mass-media: „Presa s-a schimbat şi nu mai poate fi minţită în felul în care s-a minţit în primele zile de după tragedie. Dacă la început a muşcat discursul oficial, acela cu «să lăsăm oamenii să lucreze, avem de toate, putem să-i tratăm ca în Germania» şi au fost câteva zile în care presa nu a reacţionat, deşi au existat nişte medici pe care îi vedeţi la începutul poveştii noastre, membri ai Alianţei Medicilor, care au spus că pacienţii cu arsuri nu pot fi trataţi în sistemul medical românesc. Un reputat medic de la Iaşi chiar a afirmat că cel mai bun tratament pentru arşii de la Colectiv este avionul către Germania.


Dar presa nu a diseminat informaţia atunci, pentru că a existat un soi de orbire în faţa tragediei şi un respect aproape de neînţeles astăzi, când am evoluat cu toţii faţă de discursul oficial. Revin, deci, presa a învăţat multe despre sistemul de sănătate. Presa a înţeles că discursul oficial a fost unul fals. Astăzi, sistemul medical nu mai poate minţi în felul în care a minţit. Apoi, pe baza adevărurilor relevate, societatea civilă s-a trezit şi a început să-şi pună întrebări, să fie mai activă, am ieşit cu toţii în stradă împotriva OUG 13. Cumva drama aceasta ne-a activat.


Am încercat să spunem o poveste din care să reiasă că adevărul este esenţial pentru a putea să acţionăm într-o societate democratică cu adevărat în cunoştinţă de cauză şi în interesul nostru ca cetăţeni. Și am mai încercat să arătăm mecanismul prin care puterea minte, societatea reacţionează, presa investighează, avertizorii de integritate – reprezentaţi în film de acele două doamne de la Malaxa şi de dr. Roiu, ca o metaforă pentru oamenii curajoşi din societate. Un mecanism care ne trezeşte şi ne face să ne luăm viaţa în propriile mâini”.


Totodată, acelaşi Mihai Grecea a reamintit stadiul actual din instanţe. „Există două dosare Colectiv. Toată speţa de la Colectiv s-a împărţit în două cauze. Prima cauză este cea care a tratat ceea ce s-a întâmplat în club: de ce a luat foc, de ce s-a ajuns în situaţia aceasta a tragediei, şi ce s-a întâmplat până în momentul în care au ieşit oamenii de acolo, până să vină pompierii. Această cauză s-a judecat la Tribunalul Bucureşti şi există o sentinţă în primă cauză. Urmează apelul, probabilul în jumătate de an. Dacă instanţele vor termina cu greva ş.a.m.d.


Cea de-a doua cauză este foarte importantă pentru noi toţi, şi anume felul în care a intervenit sistemul de urgenţă şi sistemul medical - medicul Arafat, miniştri, prim-ministrul. Acea cauză este încă în cercetare la Parchetul General de atâţia ani. Cum se face puţină presiune publică, cum mai este audiat câte un personaj de prim rang. Să sperăm că în cele din urmă va ajunge în instanţă, dar este clar că lucrurile sunt tărăgănate undeva. Este un dosar de maximă importanţă pentru noi toţi. Dacă se va face justiţie în privinţa acestei cauze, vom şti cu toţii dacă suntem sau nu în siguranţă în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă, în ceea ce priveşte intervenţia sistemului de sănătate într-un astfel de moment dificil. Până una alta, ne uităm la ştiri, zilele astea, şi vedem că sunt aceeaşi oameni care vorbesc şi ne asigură că totul este ok. Este importantă această cauză şi noi, ca societate, este important să comunicăm către autorităţi că nu este în regulă să o amâne”.


xxxxxxxxxxxx


Chiar dacă, la această oră, nu avem informaţii că ar rula în cinematografe din Constanţa, probabil fiind o chestiune de zile, vă încurajăm ca atunci când va apărea să nu-l ocoliţi, pentru că este un documentar care nu numai că vă va aduce la un grad maxim de revoltă, dar va trezi cu siguranţă simţul civic din noi.
 

Despre Alexander Nanau

Filmul „Colectiv” este produs de Alexander Nanau, regizor şi producător germano-român, care a studiat regia la Academia Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB) şi este deţinătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înfiinţat în România casa de producţie Alexander Nanau Production. Filmul său documentar, „Lumea văzută de Ion B.”, a câştigat, în 2010, premiul Emmy Internaţional la categoria „Arts Programming”, iar „Toto şi surorile lui”, următorul documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. Cel din urmă a avut o distribuţie internaţională numeroasă şi a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecţia Quinzaine des Réalisateurs.


Citeşte şi:

Sâmbătă seară, constănţenii vor putea viziona filmul „Colectiv”, în prezenţa protagoniştilor